Cosmonautul Dumitru Prunariu a primit vineri, 17 noiembrie, din partea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) titlul de Doctor Honoris Causa. În cadrul aceleiași ceremonii, primarul Iașului, Mihai Chirica, i-a conferit și titlul de Cetățean de Onoare al orașului. Evenimentul s-a desfășurat în Aula „Carmen Sylva” a TUIAȘI, în deschiderea lucrările Consiliului Național al Rectorilor (CNR), organizat, anul acesta, de Universitatea Tehnică ieșeană

Dumitru Prunariu este primul și, pînă acum, singurul român care a zburat în spațiu. Este general-locotenent în rezervă, membru de onoare al Academiei Române, distins cu numeroase titluri și funcții, toate amintite, desigur, în Laudatio, de prof. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI și președintele comisiei care a analizat activitatea astronautului, în vederea acordării titlului de Doctor Honoris Causa.

De altfel, în ce privește titlul de Doctor Honoris Causa decernat de Universitatea Tehnică, prof. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu, președintele Senatului TUIAȘI, a menționat că „nu se referă doar la acel zbor din data de 14 mai 1981, ci în special la activitatea desfășurată după ce s-a întors pe Pământ și mai ales după Revoluție, cînd Dumitru Prunariu a pus bazele mai multor organizații de profil internațional, cum ar fi Asociația Exploratorilor Spațiului Cosmic” și că „a oferit din recunoașterea internațională a personalității sale (…) țării noastre”. Acesta a mai adăugat, adresîndu-se lui Dumitru Prunariu:
„Sper ca această legătură pe care o închegați astăzi cu Iașul și cu Universitatea Tehnică să vă transforme într-un ambasador al capitalei Moldovei”.

După decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, pe fundalul muzical al „Odei bucuriei”, primarul Mihai Chirica i-a acordat lui Dumitru Prunariu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, susținînd că momentul a reprezentat pentru el „cel mai frumos moment din cariera de primar”, ”o deosebită onoare, o cinste de care beneficiem toți ieșenii”.

„Investirea în știință reprezintă investirea în îmbunătățirea condiției umane”

Dumitru Prunariu și-a axat discursul de mulțumire pe importanța domeniului astronautic și a finanțării cercetării științifice în acest domeniu, în contextul în care „mulți caută domenii de unde să poată reduce finanțări, aparent pentru a se apleca mai mult spre nevoile umanitare, iar una dintre primele poziții care apar în conversațiile pe această temă o reprezintă cheltuielile (…) pentru considerata inutilă cercetare științifică”.
El a argumentat că „problemele noastre cele mai mari necesită investiții pe termen lung” și că „investirea în știință reprezintă investirea în îmbunătățirea condiției umane”. Acesta a mai adăugat că spațiul cosmic presupune oportunități nelimitate pentru extinderea experienței umane, ținînd să menționeze că explorarea cosmosului aduce beneficii economice, militare și culturale.

La Iași, Dumitru Prunariu a primit cel de-al șaptelea titlu de Doctor Honoris Causa. De asemenea, mai este cetățean de onoare și al localităților Brașov, Timișoara, Cluj-Napoca, Pucioasa, Giroc, dar și al județului Timiș.

Cunoscut atît în țară, cît și în străinătate ca fiind singurul român care a ajuns în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu este președintele Comisiei de Astronautică a Academiei Române, doctor inginer în dinamica zborului aerospațial, cercetător științific în domeniul științelor aerospațiale, autorul a peste patruzeci de lucrări, cărți și articole apărute în reviste de specialitate.

Ceremonia de astăzi a fost una din manifestările din cadrul Zilelor TUIAȘI, Universitatea Tehnică sărbătorind, luna aceasta, 80 de ani de la înființarea Școlii Politehnice ieșene.
Mîine, tot în cadrul Zilelor Universității, se desfășoară lucrările CNR, eveniment la care va participa și ministrul Educației, Liviu Marian Pop.

Sursă fotografii: www.tuiasi.ro