În perioada 21-24 aprilie, Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții și Instalații din Iași (ASAFCI), împreună cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și Facultatea de Construcții și Instalații organizează cea de-a V-a ediție a „Întîlnirii Academice și Culturale a Studenților din Ingineria Civilă” (IAcSIc). Aceasta se va desfășura sub forma unui concurs național de proiecte științifice care se adresează studenților din domeniul ingineriei. Competiția presupune formarea unei echipe mixte de trei persoane și un profesor coordonator, iar împreună trebuie să elaboreze un proiect pe una din cele patru teme propuse: Management și Tehnologii performante în Construcții și Instalații; Soluții structurale performante; Materiale și produse performante în Construcții și Instalații; Soluții de creștere a performaței energetice a Construcțiilor.

„Proiectul se desfășoară pe același format de la prima ediție, exceptînd ediția de anul trecut cînd am venit cu ideea de Workshop, prin care participanții trebuie să lucreze asupra unei machete, să creeze ceva practic. Încercăm să relaționăm cît mai mult cu studenții de la celelalte universități, îi ajutăm să cunoască orașul și să se integreze cît mai bine alături de noi”, a declarat Alexandru Gabriel Popescu, președinte executiv ASAFCI (cordonator IAcSIc).

Potrivit organizatorilor, evenimentul își propune să reunească peste 200 de studenți și cadre didactice din centrele universitare importante ale țării, precum București, Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, Iași sau Timișoara, iar participarea este accesibilă tuturor studenților din orice an de studiu, master sau licență. Evenimentul cuprinde toate specializările din domeniul ingineriei, cum ar fi: construcții, instalații, arhitectură, electrotehnică sau hidrotehnică. Evaluarea proiectelor, dar și stabilirea premianților din urma prezentării lucrărilor va fi realizată cu sprijinului unui Comitet Academic format din membri specializați ai Corpului Didactic ai Facultății de Construcții și Instalații din Iași.

Înscrierile au început pe data de 4 aprilie și vor fi deschise pînă joi, 14 aprilie. Formularul de înscriere poate fi descărcat de pe site-ul https://goo.gl/c1LsM4, apoi trimis la adresa iacsic.asafci@gmail.com. Persoanele care se vor depune aceste cereri vor fi contactate la sfîrșitul perioadei de înscriere de către organizatori pentru confirmarea participării la acest proiect.

Cazarea și masa pe parcursul evenimentului vor fi asigurate de către organizatori.

de Andrei GUȚANU

Sursă foto: http://pvtistes.net/