Conducerea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) a hotarat sa reduca salariile angajatilor sai pentru lunile noiembrie si decembrie. Aceasta masura vine pentru a respecta prevederile legii 329/ 2009, publicate in Monitorul Oficial pe data de 6 noiembrie a.c., care vizeaza reducerea cheltuielilor salariale in ultimele doua luni din acest an cu 15,5 %. „Nu vom trimite oamenii acasa in concediu fara plata si nici nu vom disponibiliza. S-a hotarat la ultima sedinta a Biroului Senat ca pentru aceste doua luni sa se reduca timpul de lucru in cazul personalului non-didactic, iar profesorilor sa li se mareasca normele didactice. Nu am fost informati de nicio procedura de protest din partea sindicatului”, a declarat ing. Adrian Neagu, directorul general administrativ al USAMV.

Pentru a respecta legea, USAMV ar fi avut si posibilitatea de a acorda angajatilor sai o vacanta de opt zile, neremunerata.