Luni, 3 noiembrie a.c., a avut loc inaugurarea proiectului CĂLĂTORIA, la Galeriile de Artă Cupola din Piața Unirii, realizat de pictorul ieșean conf. univ. dr. Dragoș Pătrașcu, cadru didactic al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, catedra de grafică.

Expoziția este deschisă de pe 03 noiembrie pînă pe 20 noiembrie la trei galerii din Iași: „Cupola” din Piața Unirii, „T.Pallady” și „N. Tonitza” de pe strada Lăpușneanu. În cele trei galerii se regăsesc lucrări începînd din ultimul an de facultate al pictorului și pînă la o instalație de sculpturi pictate de către acesta, finalizată cu cîteva ore înainte de deschiderea vernisajului. „Cu toate că atunci cînd spui «călătorie» te gîndești la o retrospectivă, nu este vorba despre asta. Este vorba de evoluția mea ca artist. Se muncește în continuare, prin urmare călătoria continuă”, a declarat Dragoș Pătrașcu.

Spectacolul este de sorginte poetică, el fiind o întîlnire între spectacolul interior al artistului și ochiul privitorului. Este prima expoziție de această anvergură a pictorului. „Nu tot ceea ce am făcut este de nota 10, pentru că nu ai cum, nimeni nu este Dumnezeu. Ceea ce am pus în cele trei galerii sînt practic lucrările care mi-au ieșit și pe care eu le-am salvat. De exemplu, am vrut să aduc de la Paris niște colecții particulare pe care eu le consider esențiale pentru o anumită perioadă de dinainte de ’89 și nu am putut din motive obiective. Oameniii nu vor să se despartă de ele. Ei încă cred România un spațiu nesigur și atunci le este greu să trimită o lucrare într-un spațiu atît de nesigur, chiar dacă eu, autorul lor, le-am cerut asta”, a precizat autorul lucrărilor.

Aristul susține că spiritul de desenator îi permite să se joace și cu obiectele, nu doar cu pînza și pensonul. „Mie-mi vine să desenez tot timpul, inclusiv pe obiectele pe care le fac. Am văzut un nud și l-am desenat, am simțit nevoia sa îl tatuez de sus pînă jos. Am creativitatea necesară care îmi permite să mă joc mai mult. Mult mai mult mă joc acum și mult mai mult curaj am acum decît am avut în urmă cu 10 ani”, a declarat pictorul.

Pentru instalația de mari dimensiuni care este expusă la galeria Cupola pictorul ieșean a colaborat cu sculptorul Silviu Pătrășcanu. „El m-a vazut cum lucram pentru alți artiști și a venit cu două viori la mine, propunîndu-mi să le unim într-o modalitate specială. Erau doua capete de viori și voia să le unească ca pe o singură vioară. Mi s-a părut foarte interesant și am început să lucrăm”, a menționat Silviu Pătrășcanu.

Dragoș Pătrășcu a susținut mai multe expoziții de pictură atît în țară, cît și în străinătate și a primit mai multe premii pentru lucrările sale. A fost membru în Consiliul Naţional al U.A.P. (Uniunea Artiștilor Plastici din România) din 2000 și pînă în prezent, membru în Consiliul de Conducere al U.A.P. Iaşi din 1997 şi pînă în prezent și membru onorific al Consiliului Mondial Român cu sediul în Atlanta, Georgia (SUA), pentru merite deosebite în susţinerea artei şi culturii româneşti.