Orchestra de Cameră a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi (UNAGE), condusă de asist. univ. dr. Tudor Bogdan Bolnavu şi coordonată de prof. univ. dr. Elena Ovănesc va susține miercuri, 14 decembrie, un concert dedicat sărbătorii Crăciunului. Manifestarea este organizată de Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice a UNAGE și va avea loc în sala „Eduard Caudella”, de la Casa Balş, începînd cu ora 19.00.
În program vor fi interpretate valsuri şi polci ale lui Johann Strauss, tatăl şi fiul, precum şi o serie de colinde româneşti şi internaţionale.

„De această dată, noi, Orchestra de Cameră, nu am putut trece peste una din cele mai frumoase perioade ale anului, fără un concert. Am pregătit o seară specială, diferită. Ne dorim să aducem ceva din aerul concertelor de Anul Nou, iar publicul va pleca cu siguranţă încărcat de armoniile specifice muzicii vieneze”, a declarat asist. univ. dr. Tudor Bogdan Bolnavu, conducătorul Orchestrei de Cameră a UNAGE.

Concertul face parte din seriile de audiţii muzicale pe care Orchestra de Cameră le realizează în ultimii ani şi este deschis publicului larg, intrarea fiind liberă.
Alcătuită din instrumente de coarde şi percuţie, Orchestra de Cameră a UNAGE aduce un element inedit în abordarea ansamblurilor de acest tip şi propune formula Orchestrei de Cameră fără dirijor. De asemenea, promovează lucrările în primă audiţie, ale unor compozitori contemporani, din ţară şi din străinătate.

Sursă foto: www.bucurestifm.ro