Asociația Pro Vita Iași, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, organizează joi, 2 noiembrie, de la ora 18.00, conferința cu tema „Mărturisirea Adevărului ca mod de viață”. Manifestarea, moderată de lect. univ. dr. Bogdan Neculau, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, va avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a UAIC. Invitat să conferențieze va fi pr. diac. Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal la Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Conferința are ca temă promovarea adevărului, indiferent dacă este vorba despre adevărul credinței, familiei, prietenilor, societății. La eveniment sînt așteptați elevi și studenți de la liceele și universitățile din Iași.

„ Am ales acest subiect pentru că în acest an s-a vorbit în Biserica Ortodoxă despre mărturisitori în temnițele comuniste, despre cei care au fost persecutați în perioada comunistă pentru faptul că au mărturisit adevărul, pentru că și-au susținut valorile și nu au făcut compromisuri. Totodată, am ales tema aceasta deoarece în activitatea noastră de zi cu zi am întîlnit mulți oameni care sînt reticenți în a-și mărturisi credința, valorile, principiile”, a declarat Cosmin Brînză, referent în cadrul Pro Vita Iași.

Gazda evenimentului, lect. univ. dr. Bogdan Neculau, a declarat că această conferință are rolul de a promova cunoașterea, adevărul, acestea constituind cheia progresului social și cheia pentru o viață cît mai împlinită.

”Conferinţa «Mărturisirea Adevărului ca mod de viață» îşi doreşte să abordeze, printre altele, chestiuni legate de atît de necesara educaţie în spiritul valorilor autentice, într-o lume în care, uneori, acestea sînt puse sub semnul întrebării, iar nonvaloarea are pretenţii de recunoaştere”, a declarat lect. univ. dr. Bogdan Neculau.

Pro Vita Iași este un departament al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor care funcționează din anul 2011 și are ca misiune salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții. Cele mai importante proiecte ale acestei asociații se axează pe informarea și consilierea tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, sprijinirea familiilor cu mulți copii, precum și proiecte de caritate.

Sursă foto: www.curierul-iasi.ro