Miercuri, 19 octombrie, începând cu ora 18.00, în sala Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a avut loc conferința „NO, GO!”, susținută de profesorul și scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă. Evenimentul a fost organizat de lect. univ. dr. Paula Onofrei, profesor la Facultatea de Informatică de la UAIC, în dorința de a crea o dezbatere asupra omului contemporan. Au participat aproximativ 40 de studenți și cadre didactice.

În deschiderea conferinței, profesorul i-a invitat pe participanți să rostească „Tătăl nostru”. Apoi, la fiecare 15 minute, au rostit „Rugăciunii inimii”. După ce le-a spus celor prezenți că vrea să vorbească „despre realizarea faptelor care să ne facă viața diferită”, invitatul a explicat alegerea titlului conferinței. „M-am gîndit că, venind într-un mediu universitar, tinerii vor fi atrași de acest titlu. Trăim într-o perioadă în care acest «nu, du-te» este în sufletul atîtora, fără să stea prea mult pe gînduri, atrași doar de partea materială.” A continuat discursul subliniind faptul că omul contemporan trăiește stăpînit de grijii și probleme, mai puțin una, grija față de suflet. Sufletul este definit de scriitor ca fiind „singura avere uriașă, avere nemoștenibilă”. Din această cauză, tinerii se îndreaptă spre profesii ușoare și bănoase.

Cornel Constantin Ciomâzgă a amintit despre cei trei ani de documentare a subiectului din cartea „Se întorc morții acasă”, spunînd că întîlnirea sa cu personajul nu a fost deloc o întîmplare. Cu acest prilej, a dezvăluit apariția unei noi cărți în viitorul apropiat. De asemenea, a făcut o trimitere la șansa culturii din viitor. „Scriitorul de azi nu trebuie să se îngrijească de scriitorul de azi, ci pentru cel de mîine. Peste 15-20 de ani omenirea se va întoarce la lectură, la cartea-obiect”, a explicat invitatul.

Prelegerea s-a îndreptat spre latura spirituală și a avut în vedere rugăciunea ca fiind cel mai greu lucru de realizat și relația omului cu Dumnezeu. În acest context, a menționat faptul că, deși bisericile sînt pline, oamenii vin să se roage pentru lucruri materiale. A mai subliniat că oamenii contemporani trăiesc o criză de dragoste, într-o lume în care domină modelele din cărți și din filme. Scriitorul a ținut să accentueze tendința omului către rău, dar și modul de a ne ruga, prin două pilde. Pe parcursul discursului, invitatul a interacționat cu participanții, captîndu-le atenția prin povești despre experiențele sale. Întîlnirea s-a încheiat cu un fragment citit de lect. univ. dr. Paula Onofrei din cartea „Se întorc morții acasă” și cu o sesiune de autografe.

Cornel Constantin Ciomâzgă, profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București, a publicat două cărți: „Lucrarea” în 2004 și „Se întorc morții acasă” în 2014.

Sursă foto: rasunetul.ro