Miercuri, 16 octombrie a.c., a avut loc prima întîlnire pentru cursurile de antreprenoriat „Just Bussines, First steps” în cadrul proiectului Entrepreneurship Club la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” în cadrul Compartimentului American Corner, care reprezintă o colaborare între Colegiul Economic nr.1 și bibliotecă.

„În urma propunerilor elevilor şi profesorilor de la Colegiul Economic am hotărît să punem bazele acestui program prin care elevii înscrişi la bibliotecă pot interacționa cu mediul economic prin persoane de afaceri. Cursurile sînt gratuite și se susțin în limba engleză. Elevii vor afla conotațiile termenului de «antreprenoriat» cu toate aspectele sale, importanța voluntariatului, a implicării în activitățile de comunicare prin discuții interactive și asta într-un mediu cumva mai prietenos decît școala”, a precizat coordonatorul American Corner, Adriana Maftei, bibliograf la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi”.

În cadrul programului sînt înscriși 22 de elevi împărțiți în două grupe. Prima serie va participa începînd de astăzi pînă în luna decembrie în fiecare joi de la ora 14, iar seria cealaltă din ianuarie pînă în martie.

Cursurile sînt susținute de antreprenorii – traineri voluntari Mihai Susanu, preşedintele Asociației Regionale a Întreprinzătorilor Nord-Est România, şi Sorin Gheorghiu, șeful Biroului pentru Dezvoltarea Afacerilor de la Camera de Comerț și Industrie Iași.

Deschiderea oficială a programului a avut loc pe data de 25 septembrie a.c. în prezența lui Dean Thompson, însărcinatul cu Afaceri Externe al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Sursă foto: American Corner Iași