Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) anunţă deschiderea permanentă a porţilor pentru elevii interesaţi de oferta educaţională propusă de instituția de învățămînt.

Decizia a fost luată în luna februarie, iar vizitele elevilor vor începe odată ce cadrele didactice se vor înscrie și își vor programa o zi anume. Asta pentru că, cu scopul de a nu limita accesul tinerilor în Universitate doar cu ocazia unui singur eveniment precum „Zilele Porţilor Deschise”, conducerea Universității propune un concept nou și oferă tinerilor interesați un tur universitar, la cerere.

„În fiecare an, Universitatea noastră primește grupuri de absolvenți și de elevi cu care se face un tur al universității, un tur real prin laboratoare, săli de curs, baze de practică și li se explică oportunitățile pe care le au dacă devin studenți la noi. Fiecare liceu se organizează și își anunță vizita. Turul va dura pînă la începerea bacalaureatului”, a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Săvuță, prorector relaţii internaţionale şi activităţi studenţeşti.

Tinerii care se înscriu au ocazia să vizualizaze 3D obiecte în cadrul Centrului de Vizualizare Avansată – 3D, primul de acest fel din România, să viziteze bibliotecii – una dintre cele mai moderne din spaţiul universitar ieşean -, de asemenea, au parte de consultaţii demonstrative în clinicile de medicină veterinară, lecţii de peisagistică și vizitarea complexului sportiv: terenuri de fotbal cu gazon artificial şi nocturnă, teren de baschet şi handbal, sală de fitness, terenuri de tenis, balon presostatic. Totodată aceștia vor primi consiliere de specialitate referitoare la orientarea în carieră.

Vizitele pot fi efectuate în funcţie de disponibilitatea tinerilor şi a cadrelor didactice, pentru buna organizare a acţiunii fiind necesară o programare telefonică la Departamentul de Promovare şi Imagine. Contact Marilena Şchiopu, telefon: 0232.407.479 sau la adresa de e-mail: marilenas@uaiasi.ro

Sursa foto: uaiasi.ro