Astăzi, 6 aprilie, de la ora 11.30, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a avut loc conferința intitulată „Misterele Științei și Tehnologiei”. Evenimentul organizat în cadrul Iasi Science Festival a avut loc în Sala Pașilor Pierduți și a reunit profesori, elevi și pasionați de știință.

Invitații au fost scriitorul și criticul Science Fiction (SF), Alexandru Mironov, Cătălin Benea, realizatorul rubricii de astronomie din revista „Știință și Tehnică” și Cristian Român, senior editor al revistei. Aceștia le-au împărtășit celor prezenți din experiența lor în domeniul fizicii sau al astronomiei și despre rolul acestora în viața tinerilor. „Revista «Știință și Tehnică» este cea mai veche revistă din acest domeniu, care are rădăcini în trecut prin «Ziarul călătoriilor și al Întîmplărilor de pe Mare și Uscat», devenind ulterior revista «Știință și Cultură», iar acum «Știință și Tehnică». Menirea noastră este să creăm o legătură între oamenii de știință și public. Interesul este cu precădere axat pe tineri deoarece am fost martorii unei revoluții științifice. Noi nu deținem adevăruri absolute întrucît știința se schimbă în permanență iar noi evoluăm”, a precizat Alexandru Mironov.

Acesta a menționat că îi așteaptă pe toți pasionații de știință astăzi, la ora 18:00, în incinta Palas Mall pentru a vorbi despre „Cazul Marte”, „Mari proiecte planetare” sau despre „Misterele evoluției omului”. Mai mult decît atît, cei prezenți vor putea viziona primul episod al serialului științific „Cosmos” și vor avea o serie de discuții pe marginea subiectului.

„Lumea se sperie în general de aceste fenomene, dar atît cometele, cît și eclipsele creează spectacol. Eclipsele se repetă la un an jumătate, dar pentru a le vedea trebuie să călătorim în diferite colțuri ale lumii. Dacă vom sta aici, există posibilitatea ca peste 385 de ani să vedem o eclipsă”.

Cătălin Benea le-a prezentat elevilor studiile sale privitoare la fenomenul numit eclipsă, formarea, observarea acestuia și rolul pe care îl are pentru echilibrul planetei. „Lumea se sperie în general de aceste fenomene, dar atît cometele, cît și eclipsele creează spectacol. Eclipsele se repetă la un an jumătate, dar pentru a le vedea trebuie să călătorim în diferite colțuri ale lumii. Dacă vom sta aici, există posibilitatea ca peste 385 de ani să vedem o eclipsă”, a explicat scriitorul.

Mai mult decît atît, Cătălin Benea le-a arătat,  prin intermediul unui video realizat împreună cu echipa sa, modul în care a luat parte la o eclipsă totală de soare în Kenya (Africa), în anul 2013. „A fost o experiență unică, am avut parte de o furtună de nisip în timp ce zburam să vedem eclipsa. Au fost zece secunde de totalitate, în care totul a fost cuprins de  întuneric și pot spune că merită să încercați astfel de senzații unice. Următoarea eclipsă la care vom lua parte va fi în 2015, vizibilă pe 20 martie în Insulele Feroe, în preajma Oceanului Atlantic”, a mai spus acesta.

Cristian Român, senior editorul revistei „Știință și Tehnică”, a vorbit despre formarea universului și posibilitatea existenței altora, deocamdată necunoscute. „Acum trei săptămîni, s-a făcut un anunț important pentru toți oamenii de știință cu privire la detectarea unor semnale ce provin de la începutul universului. Iată cum Science Fiction (SF) devine o realitate prin intermediul astrofizicii”, a precizat Cristian Român.

Evenimentul face parte din seria conferințelor organizate de Festivalul de Știință de la Iași și a fost realizat în cadrul expoziției Iași Educational Trade Show (IETS).