Deschiderea oficială a zilelor Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) 2014 a avut loc miercuri, 3 decembrie, în incinta Aulei Magna „George Emil Palade”, cînd s-a organizat Conferința motivațională „Reţeta succesului în medicină”.

În discursul său, rectorul UMF, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, a mulțumit reprezentanților celorlalte universități din Iași care s-au prezentat la eveniment. „Aș vrea în primul rînd să mulțumesc rectorului Vasile Ișan. Nu este întîmplător, pentru că această universitate este un lăstar din care se desprinde universitatea mare și orice lăstar tinde în continuare să se reunească. În pofida obstacolelor, care, ca orice construcție solidă, ca orice pom cu roade, este atacată de neaveniți din toate părțile, noi am continuat să ne dezvoltăm. În acest moment, fără niciun fel de emoție, putem spune că viitorul este asigurat, că nimic nu poate să o întoarcă din cale. În afară de programul investițional, ceea ce s-a realizat în această universitate a fost comuniunea. Într-adevăr, în acest moment peste 90% dintre studenți și cadre didactice simt că aparțin acestei universități”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

La conferință au participat doctori honoris causa şi profesori asociați ai UMG. Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, președinte al Senatului UMF „Carol Davila” din București și managerul Institutului National de Boli Infecțioase „Matei Balș” București, a mulțumit universității și a relatat care este rețeta succesului în medicină în viziunea lui, într-o videoconferință.

„Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» este una deosebită, bine plasată în învățămîntul medical din România și nu numai, cu niște proiecte cu totul și cu totul speciale. Faptul că aceasta, prin reprezentanții săi, a decis ca eu să fiu Doctor Honoris Causa, n-a făcut decît să mă onoreze și mă motiveze în continuare”, a spus acesta.

De asemenea, au fost invitați profesori asociați ai UMF de la București și Cluj-Napoca, dar și din Franța, Marea Britanie, SUA și Israel, care au vorbit despre medicamentul ideal al succesului prin mesaje înregistrate video și proiectate în cadrul ceremoniei.

În perioada 3-6 decembrie, instituția de învățămînt superior medical din Iaşi marchează 135 de ani de la înființare.