La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași va avea loc vineri, 3 noiembrie, conferința internațională „Provocări de securitate în Sud-Estul Europei”. Evenimentul, la care sunt așteptați oficiali români și străini, precum și reprezentanți ai mediului academic și non-guvernamental din țară și din străinătate, se va desfășura în Aula Magna „Mihai Eminescu” a UAIC, începînd cu ora 9.40.
Printre invitați se numără Bogdan Aurescu, consilier prezidențial, fost ministru de Externe al României, Abigail Rupp, adjunctul Șefului Misiunii Diplomatice a SUA în România, Laura G. Brent, specialist NATO în securitate cibernetică, Gabriel Dinu, şef departament la Centrul Naţional Cyberint, Serviciul Român de Informaţii.

Ceremonia de deschidere a conferinței va avea loc la ora 9.00, în Sala Pașilor Pierduți.
„Sîntem onorați să găzduim o conferință cu invitați de talie internațională pe un domeniu a cărui actualitate a devenit evidentă în ultimii ani. În plus, ne bucură faptul că specialiștii în IT ai Universității pot contribui la această discuție prin cunoștințele și experiențele lor, mai ales în contextul în care atacurile informatice și informaționale au devenit recent o amenințare foarte serioasă”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite al UAIC.

Potrivit organizatorilor, scopul conferinței este de a evidenția rolul academic al universităților ieșene în cadrul dezbaterilor privind apărarea și securitatea națională, precum și preocupările constante și contribuția României, ca stat membru al Uniunii Europene și al alianței NATO, la asigurarea stabilității spațiului Sud-Est european.

Conferința va fi urmată de o expoziție de fotografii și documente de arhivă cu titlul „100 ani de parteneriat militar între România și Statele Unite ale Americii și contribuția Crucii Roșii în Primul Război Mondial.
De asemenea, publicul va putea vizita Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, locul unde, acum 100 de ani, Corpul Ponderator, azi Senatul României, și-a ținut ședințele în vreme de război, și unde au fost adoptate deciziile politice majore pentru înfăptuirea Marii Uniri din 1918.

Evenimentul este organizat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Afacerilor Externe și face parte din seria evenimentelor dedicate Centenarului – „Iași, capitală a României 1916-1918 și Oraș al Marii Uniri”.