Tîrgul de toamnă al produselor tradiționale organizat anual de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” a fost mai restrîns decît cel de anul trecut. Deși inițial trebuiau să participe 14 producători agricoli și meșteșugari, numărul lor a fost în jur de zece. Mai mult, dacă anul trecut au fost peste 11 corturi montate în parcul din curtea universității, anul acesta au fost doar șapte, unul cu flori în fața instituției de învățămînt superior și șase pe cealaltă parte a aleii.

Tîrgul, organizat astăzi, 23 octombrie a.c., cu prilejul Simpozionului Științific Internațional de la USAMV, a ajuns la cea de-a treia ediție și este dedicat micilor producători, prevede susținererea acestora și are loc în curtea instituției de învățămînt.

Au participat vînzători de produse hand-made, de produse din piele ecologică și produse alimentare. „E primul an în care particip. Soția mea face prăjituri de doi ani și tot de atunci le scoatem la vînzare. Dar astăzi merg destul de prost”, a declarat Dănuț Popa, vînzător de prăjituri de casă din Iași. Unul dintre cei mai mulțumiți comercianți care a fost și anul trecut este ciobanul Dorin Coman, care a cîștigat în trei ore peste 200 de lei. „Am oi și în Suceava și în Iași, dar stau mai mult aici. Sînt destul de mulțumit de vînzări și chiar mi-aș dori să țină mai mult tîrgul”, a susținut acesta.

Evenimentul este organizat de Camera Agricolă Județeană Iași în colaborare cu USAMV.