Luni, în jurul orei 07.00, un student a decedat în Campusul „Târguşor Copou” al Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, după ce a fost înjunghiat în camera de cămin din C4 în care locuia. Un al doilea tînăr a fost transportat în stare gravă la spital, aflîndu-se momentan în sala de operație, prognosticul medicilor fiind rezervat cu privire la șansele sale de supraviețuire.

Principalul suspect al poliției este un al treilea coleg al celor doi, care ar fi încercat și să dea foc camerei de cămin, și care este căutat acum, fiind dispărut.

Toți cei trei tineri sunt studenți ai Facultăți de Economie şi Administrarea Afacerilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

„În această dimineaţă, s-a făcut o sesizare că în complexul studenţesc «Târguşor Copou», Căminul C4, ar fi existat un conflict spontan între trei colegi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Persoana bănuită de comiterea faptei este căutată acum de poliţie şi urmează să fie adusă la audieri”, a declarat Ana Vîjiac, purtător de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție Iaşi.

Cercetările anchetatorilor în acest caz continuă.

de Elena Mormeci
de Cristian Hitruc