Aniversarea de 93 de ani a Majestății Sale Regele Mihai I al României va fi celebrată și la Iași, sîmbătă, pe 25 octombrie.

Evenimentul va fi organizat de către Clubul Monarhiştilor Români din U.E. – Sucursala Iaşi, alături de Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI). Întîlnirea va avea loc la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, începînd cu ora 14.00.

„În România modernă şi contemporană a existat în permanenţă un parteneriat între Rege şi studenţime. Primul era garantul respectării drepturilor studenţilor de către autorităţile universitare sau de stat, iar studenţii erau susţinătorii necondiţionaţi ai monarhiei. Acest fapt se constată cel mai bine în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, cînd studenţii au susţinut constant acţiunile Regelui Mihai şi lupta anticomunistă”, a declarat Silvian-Emanuel Man, președintele LS IAȘI.

Invitații evenimentului sînt dr. Dan Marinca, președintele Clubului Monarhiștilor Români din U.E., şi Vasile Moraru, preşedintele Clubulului Monarhiştilor din Cluj.

Participarea la discuție se face pe bază de invitaţie, iar pentru studenţi sînt disponibile doar 25 de locuri.

Sursă foto: ligastudentilor.net