Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași (UNAGE) și Asociația ARTES, în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor Iași, organizează proiectul „Complet alb”, sîmbătă, 25 martie 2017, începînd cu orele 16.00 și 19.00, la Ateneul din Iași.

„Complet alb” este un spectacol de teatru senzorial ce marchează o triplă premieră: este pus în scenă un spectacol cu un scenariu de José Saramago, fapt care se întîmplă pentru prima dată la noi în țară. Artiștii din acest proiect au decis ca spectacolul să fie o experiență singulară, bazată pe senzorialitate, toate acestea pentru ca universul ficțiunii din romanul „Eseu pentru orbire” să ajungă cît mai bine la public.

„«Complet alb» spune istoria unor oameni care orbesc pe neașteptate, care viețuiesc, întinși între amintiri și proiecția himerei de mîine. Acestor oameni li se oferă, să spunem așa, darul orbirii, prin care ei capătă libertatea de a fi cu ei înșiși, de a trăi cu adevărat în prezent”, a declarat prof. univ. dr. Octavian Jighirgiu.

Prețul unui bilet este 20 de lei și poate fi achiziționat de la casieria Ateneului de luni pînă vineri între orele 10.00 – 16.30, online de pe site-ul Ateneului sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Spectacolul este finanțat de Primăria Municipiului Iași prin Programul Anual de Finanțare Nerambursabilă, destinat proiectelor culturale propuse de organizațiile nonguvernamentale din Municipiul Iași.

Sursă foto: iasifun.ziaruldeiasi.ro