Maine, 28 noiembrie a.c., Cercul Studentesc de Bioetica organizeaza vizionarea si dezbaterea filmului “Awake”. Evenimentul va avea loc in Amfiteatrul Rectorat AL Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iasi, incepand cu ora 19.30.

“Intrarea este libera atat pentru studentii UMF, cat si pentru cei din afara, si nu trebuie sa isi faca rezervare. Pe langa asta, popcornul si sucul sunt din partea casei. Am ales acest film pentru ca are legatura cu facultatea noastra, si cu medicina in general. Actiunea se desfasoara intr-un spital, iar Clay, personajul principal, care sufera o operatie deschisa pe inima, simte fiecare inicizie facuta de medic, desi este sub anestezie”, a declarat Petronela Zaharia, organizatoarea evenimentului.

Vizionarea de film si dezbaterea au loc o data pe an, la ultima editie fiind difuzat filmul “The boy in the striped pijamas.” Cercul de Bioetica este unul din proiectele Departamentului “Drepturile omului, Refugiati si Pace” din cadrul Societatii Studentilor Medicinisti din Iasi.

Pelicula “Awake”, aparuta in 2007, este o drama sub regia lui Joby Harold. Din distributie fac parte Hayden Christensen (Clay Beresford), Jessica Alba (Sam Lockwood) si Terrence Howard (Dr. Jack Harper).