Nota autorului

9.1

Film: 12 years as a slave/12 ani de sclavie
Regia : Steve McQueen
Cu: Chiwetel Ejiofor, Michael K. Williams, Michael Fassbender
Durată: 134 min
Gen: Biografic, Dramă

Sclavia a fost oficializată în Virginia în 1654, cînd Anthony Johnson, un bărbat de culoare, a convins tribunalul că servitorul său, John Casor, tot de culoare, este proprietatea sa pe viață.S uferința, mînia și teroarea celor aproape 250 de ani de sclavie a negrilor din statele Unite ale Americii, care au urmat după pronunțarea acelei sentințe, sînt concentrate în cea de a treia producție a regizorului Steve McQueen, „12 ani de sclavie”. Pentru această radiografie a realității americane antebelice, Steve McQueen merita să devină primul regizor de culoare premiat cu un Oscar.

Filmul, apărut la sfîrșitul anului trecut, surprinde o frîntură dintr-un fenomen social cu rădăcini adînci în istoria întregii omeniri, vinderea sclavilor. Pe parcursul celor două ore, este surprinsă povestea lui Northup, un om de culoare liber, violonist, care ajunge să muncească în condiții inumane, după ce este răpit, drogat și vîndut ca sclav în Sud de doi șarlatani. Atrocitățile reprezentate atît de viu pot fi îndurate de ochii privitorilor slabi de înger doar pentru că există permanent o speranță de reîntoarcere acasă a personajului principal.

Secvențele sînt pe cît de brutale, pe atît de revelatoare. Ne este dat să vedem oameni înlănțuiți în timp ce un vînzător de sclavi le prezintă calitățile și se tocmește pentru prețul unei bucăți. O mamă care este despărțită de copii săi atunci cînd cumpărătorul nu-și permite să îi cumpere pe toți trei. O sclavă este bătută crunt de stăpînul său, cel căruia îi dăruise și o fiică, pentru că a îndrăznit să împrumute o bucată de săpun. Scene cu o asemenea încărcătură emoțională se succed pe parcusul întregii pelicule, fără a slăbi greutatea de pe sufletul spectatorului.

Regizorul abuzează de imagini în care sclavii sînt biciuți, schingiuiți sau omorîți cu o cruzime ieșită din comun. Felul în care pielea crapă sub atingerea biciului te face să închizi involuntar ochii de spaimă și să uiți că ce privești este regizat. Ceea ce este însă, poate mai șocant decît violența, sînt calmul și conformarea celorlați sclavi atunci cînd unul din ei este bătut sau linșat de stăpîn.

Filmul are la bază cartea autobiografică a lui Solomon Northup, care devine și personajul principal al peliculei, și un scenariu scris timp de patru ani, fără nici un sprijin financiar, de către John Ridley. Pentru pasiunea cu care ne este spusă această poveste, lacrimile și sudoarea care au umplut paginile cărții din 1853 filmul merita să cîștige toate cele nouă secțiuni la care a fost nominalizat pentru căștigarea premiului Oscar.

Sursă foto: http://amherststudent.amherst.edu/