Filmul: Fast and furious 7( Furios 7) / Furios şi iute 7
Producător: Neal H. Moritz
Durata: 137 minute
Gen: acţiune

Mult așteptatul film al anului, lansat pe data de 3 aprilie 2015, poartă numele de „Furios şi iute 7” şi este al şaptelea film al francizei „Furios şi iute”.Filmul îi urmăreşte pe Dominic Torreto (Vin Diesel) şi Brian O`Conner (Paul Walker) împreună cu restul echipei lor care se întorc în Statele Unite ale Americii (USA) pentru a-şi trăi vieţile în linişte. Planurile lor sînt date peste cap şi sînt puşi în pericol de Deckard Shaw (Jason Statham), un asasin din Forţele Speciale, care se întoarce pentru a răzbuna moartea fratelui său.

Unul din actorii principali, Paul Walker care a murit într-un accident rutier pe data de 30 noiembrie 2013, a filmat doar jumatate din scenele principale din film ceea ce i-a făcut pe fanii francizei și nu numai să aştepte lansarea cu sufletul la gură. Scenele cu Walker care nu au fost filmate au fost realizate cu ajutorul celor doi fraţi mai tineri ai actorului, Cody si Caleb, şi a câtorva grafice pe calculator.

Atât actorii cât şi producătorul au declarat că ultimul film al lui Paul Walker este modul lor de a-şi lua la revedere de la regretatul actor. Vin Diesel, prietenul din film dar şi din viaţa reală al acestuia, a declarat că a fost cel mai greu film pe care l-a realizat până acum din cauza faptului că „fratele” lui, aşa cum îl considera pe Walker, nu a fost pe platou alături de el şi că „Furios şi iute 7” este un act de dragoste pentru acesta.

Spectatorii au spus că filmul este probabil cel mai bun dintre cele şapte şi datorită faptului că Jason Statham („Curierul”) este unul din actorii principali. Aceștia se aşteptau ca filmul să fie slab din cauza morţii unuia dintre actorii principali, dar au rămas plăcut surprinşi.

Ca toţi cei care au văzut filmul sînt de părere că este într-adevăr foarte reuşit. Acesta surprinde si relaţia dintre cei şapte prieteni nu numai acţiunea dată de cursele de maşini, iar faptul că Jason Statham este unul din actorii principali este cu siguranţă un mare plus.

Au apărut zvonuri conform cărora va exista un „Furios şi iute 8”, dar încă nu a confirmat nimeni din echipa de producţie acest lucru. Tot ce ne rămane de făcut este să aşteptăm lansarea şi să sperăm că va fi cel putin la fel de bun ca al şaptelea film cu sau fără Paul Walker.

de Carolina FILIP