Două fete descălțate, cu brațele pline de flori albe, aranjează pe mobilierul de la bucătărie crini și niște nuferi mari. Își ridică bluzele pe umerii și sînii dezgoliți, iar lumina se stinge.

Într-un mic oraş de fiord, din nordul Norvegiei, oamenii sînt întemnițați în lumea obsesiilor și a viciilor, unii pun mîna pe paharul cu alcool pentru a-și stinge durerea, alții pe medicamente sau încearcă să uite de moarte și să-și aline trupul bolnav cu arta, cu sculptura. Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” a găzduit miercuri, 4 martie, spectacolul de teatru „Femeia mării”, scrisă de Henrik Ibsen, în regia lui Radu Afrim.

Marea atotputernică ce răstoarnă vieți și hipnotizează suflete a fost personajul principal al piesei întruchipat în chipul unei femei. Ellida Wangel, soția doctorului Wangel și mama vitregă a două surori, Bolette și Hilde, are obiceiul de a face baie în mare în fiecare zi, motiv pentru care localnicii au poreclit-o „femeia mării”. Ea e obsedată de valuri, de apa sărată și cristalină, de furtuna și vîntul trimis de peste oceane. Elida încă își mai așteaptă logodnicul care a fugit în larg și pe care nu l-a văzut de 10 ani. Închide ochii, dar nu își poate aminti fața lui. Îi sînt cunoscuți doar ochii de culoarea mării pe care i-a văzut acum doi ani în urmă la fiul său care a decedat după cinci luni. Obsesia o face nefericită, iar dragostea ei se limitează la mare.

Doctorul Wangel, tată și un bărbat care încă își mai iubește prima soție care a murit cu mulți ani în urmă, își îneacă amarul în coniac și alte băuturi alcoolice. Dependența îl face fericit, însă momentele de isterie ne readuc la realitate. Este mereu însetat, zîmbește, rîde, dar nu poate ascunde falsul după ce a fost zguduit de o altă moarte, moartea urmașului său.

Camera este mobilată conform ultimelor tendințe, însă o răceală a luminii albastre de neon îți taie răsuflarea și te învelește cu o tristețe inexplicabilă. Jocul luminii, efectele și mișcările ei lente au oglindit un peisaj emoțional, iar sunetele și vocile ciudate, muzica mării, forme geometrice simple ce „cădeau” din cer, culorile calde şi reci, pasionale şi de gheaţă, au conturat povestea și atmosfera climatului norvegian precum și tensiunea interioară a personajelor.

Sentimentele contradictorii te însoțesc pe tot parcursul desfășurării acțiunii. Dependenți de trecut nu sînt doar cei mai învîrstă, dar și cei tinerii care rîvnesc libertate și sînt plictisiți de lumea monotonă în care trăiesc. Bolette si Hilde, cele două surori atît de diferite, încearcă să fie mereu alături de tatăl lor.

În piesa de teatru „Femeia mării”, niciunul dintre personajele centrale nu este ancorat în realitate și nu își trăiește cu adevărat prezentul. E o poveste plină de compasiune și indiferență, de nostalgia copilăriei și nebunia maturității, de slăbiciuni și vicii, e un cerc închis care întemnițează personajele într-o lume a iluziilor și a aparențelor.

Sursă foto:teatrulnationaliasi.ro