(SUPLIMENT, 11.00) REPORTAJ - CLARVAZATOARE - VALENTINA/Valentina Garlea, clarvazatoarea de la Iasi
(CUZANET, Iasi, 18 iunie) - In anul 1994, cazul unei femei de la tara ce a ramas fara vedere in urma unui accident, dar care  avea puteri paranormale a starnit interesul opiniei publice. Valentina Garlea  spunea ca poate sa perceapa lucruri neintelese de altii, ca are capacitatea sa citeasca  in aura fiecarei persoane si ca poate sa-si dea seama daca cineva sufera de o boala. Mai mult decat atat femeia le recomanda pacientilor sai tratamente si  ii sfatuieste cum  sa se reintoarca pe calea luminata. Cu toate acestea, Valentina spune ca ea nu poate sa prezica destinul unei persoane, caci viitorul si-l face omul singur.  Acum , dupa 16 ani, Valentina pare neschimbata,  desi si-a insusit un limbaj medical si o cultura generala mai bogata. Unii ii contesta puterile, iar altii, dupa cativa ani, se reintorc sa-i multumesca Valentinei la cabinetul Medisan din Iasi, unde lucreaza alaturi de doctorul dermatolog Adrian Vasilca.

“Mai la indemana mi-e sa zic ca stiu decat ca vad”
 Cativa oameni asteapta nerabdatori la rand. Un barbat imbracat bine i-a adus Valentinei un buchet mare de flori in semn de multumire,  iar o alta doamna a venit sa o revada pe clarvazatoarea de la Iasi, dupa sapte ani.
In cabinet este liniste, o lumina difuza patrunde sfioasa in incapere. Valentina sta pe un scaun si ma primeste zambitoare. Imi strange mana prietenos, si ma invita sa iau loc, pe un ton deschis. Daca o intrebi de copilarie, pe chipul ei se lasa descoperita o bucurie vivace ca parca ii impanzeste toata expresia. Vorbeste repede,  iar in spusele ei se strecoara  dulcele grai moldovenesc nuantat pe alocuri  de dialectul ardelenesc. Considera ca  viata alaturi de cei 12 frati  a fost foarte fericita, desi un accident sumbru a venit parca sa-i schimbe pentru todeauna destinul Valentinei. S-a nascut pe 28 aprilie 1949, iar la nici sase ani a vazut moarte cu ochii atunci  cand lemnele dintr-un tractor, parcat in fata casei,  au cazut peste ea. Doctorii nu i-au dat prea multe sanse de recuperare dar, cu toate acestea, dupa accident viata femeii a decurs normal pana intr-o zi cand intunericul s-a lasat peste destinul Valentinei. Intr-o dimineata in anul 1958  a avut un vis in care un copil spargea toate lampile din casa, iar atunci cand s-a trezit a strigat la cei din jurul ei sa aprinda  lumina, dar intunericul din fata ochilor Valentinei nu a disparut. I-a fost luat pentru todeauna simtul vazului, dar a fost inzestrata cu un har divin, a inceput  sa vada dincolo de corpul fizic al omului, sa cunoasca acea lume ce noua ne este invizibila. Cu timpul, a inceput  sa ghicesca continutul scrisorilor pe care le primea tatal sau si sa prevada intamplarile ce vor avea loc in gospodaria parintilor. Cateodata ii spunea mamei sale sa nu se duca la targ cu mere, caci nu va vinde nimic, si asa se intampla. Valentina  presimtea toate aceste lucruri, caci dupa cum spune ea ”mai la indemana mi-e sa zic ca stiu, decat sa spun ca vad”. Speriati, parintii  au luat legatura cu parintele Isaila, ce le-a spus ca “poate o fi intrat vrasmasul in Valentina”. Clarvazatoarea de la Iasi isi aduce aminte cum tatal sau o ducea la biserica la miezul noptii ca sa-i citeasca parintele. “ Preotul imi turna aghiasma pe mine, dar eu tot puteam sa vad dincolo de aparenta omului” spune Valentina. Recunoaste ca nimic nu este intamplator in aceasta viata, si ca familia a fost alaturi de ea  ajutand-o in procesul recuperarii  dupa trauma suferita. Se opreste din vorbit, cateva secunde, apoi isi continua povestea: “Nu toti oamenii sunt la fel, unii au o floare frumoasa in piept, altii, desi, au “multe meserii” au in dreptul inimii  “un ciulin, un scaiete” spune ea despre imaginea celor ghidati de aparenta.

(SUPLIMENT, 11.00) DOSAR – BISERICI – RESTAURARE/ Rugaciuni printre schele si moloz
(CUZANET, Iasi 18 iunie)  La ultimul recensamint facut in 2002, cea mai mare parte a populatiei Romaniei, respectiv 86,7 %,  s-a declarat de confesiune crestin - ortodoxa . In Romania exista aproape patru sute de manastiri si mai mult de 14.500 biserici ortodoxe. In 2002, 1.000 de biserici erau in constructie sau renovare. In Iasi exista peste 600 de biserici ortodoxe, din care 63 sunt monumente istorice aflate in diferite stadii de reabilitare. Din lipsa de bani, preotii si enoriasii sunt nevoiti sa participe la slujbe in lacase de cult darapanate, gata oricind sa se prabuseasca.
Una dintre bisericile aflate intr-un stadiu inaintat de degradare este Biserica Nicorita din cartierul Tatarasi. Aceasta biserica asteapta de mai bine de 15 ani sa isi recapete identitatea culturala. Biserica Sfantul Sava, una dintre cele mai vechi biserici din Iasi este monument istoric de importanta nationala, cu o arhitectura unica. Se afla in curs de reabilitare, reconsolidare. Alta biserica monument istoric care are nevoie de reparatii este Biserica Rotunda din Letcani, Iasi - unica in tara. Reporterii CuzaNet au realizat un documentar despre starea de degradare a bisericilor din judetul Iasi si despre stadiul lucrarilor de restaurare a lacaselor de cult.

Biserica Rotunda – unica in tara
Biserica Rotunda (Rotonda) din Letcani este considerata unicat in Romania prin planul ei perfect rotund asemanator Bisericii Sfantului Mormant de la Ierusalim. Planul circular dupa care a fost construita, socotit a fi singular in tara noastra si printre putinele din lume, i-a adus faima, insa nefiind suficient cunoscuta, ea nu este cautata de pelerini. Desi din punct de vedere arhitectonic este un monument interesant, biserica rotunda sau Rotonda Letcani nu este trecuta in traseele turistice.
Data constructiei nu se stie exact. Unii istorici sustin ca a fost ridicata in 1745, altii 1945. Ctitorul ei este Constantin Lupi de Bals, care, dupa ce a vizitat Sfantul Mormant, a vrut sa il aduca cu el acasa, astfel biserica este una perfect rotunda precum Bisericii Sfantului Mormant. Forma bisericii este pusa pe seama influentei neo-clasicismului rusesc, aparut la sfarsitul veacului al XVIII-lea. In testamentul ctitorului redactat la 1822, Constantin Bals a lasat suma de 1.000 de lei pentru a fi trimisa cu pomelnic la Sfantul Mormant. Prin inscrierea sa in pomelnicul acelei biserici, marele logofat devenea ctitor si la biserica originala. Aceasta opinie de asociere intre cele doua monumente este sustinuta si de acad. Razvan Theodorescu. Pana a afla povestea ei, din cauza formei sale, lumea credea ca este biserica protestanta.
Incendiul din 1830 a avariat serios monumentul, distrugand si mobilierul de lemn. Cu prilejul refacerii bisericii, i s-a schimbat acum hramul in „Sf. Spiridon”. S-a scris despre existenta unei cutiute de argint cu moaste, aflata in Sfanta Masa din altar, care are inscriptionat pe ea anul 1830. Monumentul a fost serios avariat la 1914-1916, in timpul razboiului.
Scurta monografie a bisericii scrisa de pr. Sava Popovici, pe la 1940, consemneaza diverse lucrari care s-au facut pentru intretinerea bisericii. Pina in 1924, s-au facut urmatoarele interventii: refacerea tencuielilor interioare si exterioare; refacerea dusumelei de lemn (care a dus la descoperirea pisaniei originale, disparuta la 1830); curatarea picturii catapetesmei; repararea acoperisului de dranita, existent din 1907.
In 1936 acoperisul bisericii a fost refacut in intregime. S-a repictat biserica, in tehnica fresco [pictor anonim], fara ca executia artistica sa fie de un interes deosebit. Dupa marele cutremur din 1940 s-au facut iarasi lucrari de consolidare a peretilor bisericii.
Prin 1960 s-au efectuat noi reparatii interioare, s-a electrificat biserica, s-a curatat si s-a vopsit catapeteasma, s-au montat 24 de strane. La incheierea lucrarilor, in 1965, biserica este resfintita. Cu acest prilej i s-a schimbat din nou hramul, din „Sf. Spiridon” in „Sf. Dumitru”.

(SUPLIMENT, 16:00 ) REPORTAJ – NEREJU - MASTI POPULARE / Tarimul fauritorilor de masti
(CUZANET, Iasi, 16 iunie) Nici ei nu stiu sa-njghebe-n vorbe clare de unde li-i neamul si in ce pintece s-a nascut dansul Chiparusului. In comuna Nereju, de unde Muntii Vrancei se-nchina spre Rasarit, oamenii nu si-au uitat rostul. Datinile de la poalele Monteorului stau ascunse departe de priviri chiorise in spatele unor masti hide ticluite adinc si mesterite asa cum stia in vremuri apuse Ioan Amariei Ursu, strabunicul mesterului Serban Tertiu, un uncheas stirb si ars de soare ramas martor al miturilor prafuite ale dacilor. Iar ulcelele si fluierasele lui Nea Pavel Staruiala sint tezaurul din lemn nou de salcie lasat pentru cine i-o pasa sa-l ia in grija peste timp.

Mocanii din Chiricani, undeva la vreo jumatate de ceas la pas intins de Nereju coboara rar la poale, la nerejenii chiaburi, cu case inalte acoperite cu tigla aramie. Acolo, dupa urcusul anevoios pe drumul de tara, „sus, dincolo de troita, sub deal, tot inainte pina-n fund, cind nu mai vezi decit casa lui”, locuieste Serban Tertiu. Mesterul ramas cu o mina de ucenici isi duce traiul fara sa se gindeasca prea mult la cele lumesti. De vrea cineva sa-i cumpere vreo masca, e bine, ca merg mai departe si ajung poate la cei ce nu stiu de nerejeni. De nu, i-e tot una, ca important e sa nu se piarda datina aici, in inima locului, si sa isi aduca aminte cineva si dupa ce s-o curata, de mastile lui Nea Serban, aducatoare de curatenie sufleteasca in lumea celor drepti. „Am invatat traditia mastilor populare de la taica-miu, Pavel Tertiu si el de la bunica-su, Ioan Amariei Ursu. Il ajutam pe taica-miu pina sa merg la scoala, pe la sapte-opt ani si-apoi pe la noua-zece in ajutam cind avea contracte cu Muzeul Satului din Bucuresti, cu Casa de Cultura din Focsani, apoi a facut masti pentru ansamblul Chiparusul, de la Caminul Cultural de la noi din Nereju”. Mesterul e scump la vorba. Desi s-a obisnuit cu toti curiosii care-l trag de limba si-l iscodesc sa le povesteasca despre mastile vechi de cind lumea, Serban Tertiu se simte mai bine printre vopsele si piei cumparate din tirg. Iar mestesugul nu-i treaba pentru orice om.
Trebuie sa lasi o farima din tine in fiecare masca si pe fiecare chip mizgilit cu vopsea colorata care se jeleste de-a pururi sau rinjeste din spatele dintilor de fasole. Fiecare are povestea ei ascunsa dincolo de niste pleoape singerii. „Eu cind fac 40-50 de masti nu vreu sa samene una cu alta. Sint vesele, nacajite, Le fac din piei de capra si de oaie. Astea din piei de capra le caut cu lina mai mare, ca asa ies mai latoase, mai bogate si mai urite. Cum sa zic, ele asa trebuie sa fie, mai hide ca sa sperie duhurile rele de la inmormintare. ” Mastile intruchipeaza babe, mosnegi, ursari si ursarite. Dupa ce alege pielea de capra si o aduce acasa, mesterul o tine in apa calda aproape o zi si dup-aceea le spal cu detergent, le limpezeste bine s-apoi le-ntinde pe-o plasa de-a lungul grajdului unde se usuca in tihna. Nea’ Serban foloseste tipare vechi de cind era invatacel in atelierul tatalui sau, Pavel. Povesteste cu vocea stinsa cum decupeaza pieile curate dupa model, le decupeaza, tunde cu migala si le rade. Ochii rosiatici, pielea colorata in nuante arse si dintii albi din fasole uscata apar pe rind dupa aceea, din migala pictata deja pe suflet batrinului mestesugar. Si de ce-au lina mai mare, de ce ies mai impodobite.