(SUPLIMENT, 10.00) ANTOINE SOARE – INTERVIU / Antoine Soare: “Singura meserie adevarata este sa faci textul sa vorbeasca prin toate fibrele.”

(CUZANET, Iasi, 11 mai) - Si-a inceput studiile la Bucuresti, dar le-a continuat in Canada, unde, ulterior, si-a construit o cariera ca profesor la Universitatea din Montreal. Invitat la Universitatea “Al.Ioan Cuza”, Antoine Soare s-a intors acasa pentru a le vorbi studentilor despre importanta literaturii teatrale si despre mitul controversat al lui Oreste in dramaturgia antica si moderna. Desi prefera Canada si limba franceza, profesorul nu s-a sfiit sa-si exprime dorinta de a crea o puternica legatura intre mediul universitar romanesc si cel canadian. Este convins ca o asemenea cooperare ar aduce numeroase beneficii culturale si de aceea ii indruma pe studentii ieseni sa patrunda in tainele culturii si ale civilizatiei.

(SUPLIMENT, 19.00) CECILIA STEFANESCU - INTERVIU / Cecilia Stefanescu: “Tinerii nu au fost atat de interesati de literatura, ca dovada, totusi, ca n-a plouat cu scriitori, nici in Romania, nici in alte tari”.

(CUZANET, Iasi, 4 iunie) – Unii scriitori refuza sa intre in rind cu lumea digitala. Prefera mirosul hirtiei tiparite si sa scrie nu pentru un public de mase, ci pentru un public restrins. Prozatoare a generatiei ’90, dar apartinand in acelasi timp generatiei 2000, Cecilia Stefanescu este o scriitoare cunoscuta pentru Legaturile bolnavicioase din 2002 si, mai recent, pentru volumul Intrarea Soarelui, aparut la Editura Polirom in anul 2008. Interviul de fata, in loc sa portretizeze scriitoarea, a schitat mai degraba starea literaturii contemporane.

“Mircea Cartarescu ne-a ajutat sa debutam” 

Reporter: Faptul ca ati terminat Facultatea de Litere v-a impulsionat sa va apucati de scris?

Cecilia Stefanescu: Pasiunea mea pentru scris a inceput de cand eram mica. Habar nu am cum am ajuns eu la concluzia ca trebuie sa scriu, dar pe vremea cand alti copii se visau doctori, cosmonauti, gunoieri, eu visam sa scriu. Prima poezie am scris-o in clasa a doua. Era o poezie cu douasprezece strofe cu rima si ritm. Sigur ca era naiva, dar am continuat sa-mi epuizez toate naivitatile pana in liceu. In facultate, in schimb, am avut, prima data, constiinta ca ceea ce fac este o meserie si trebuie sa o fac cu profesionalism.

R: V-a ajutat cineva sa ajungeti la aceasta concluzie, in sensul ca ati avut un mentor?

C.S.: Mentor nu am avut, in schimb am avut pe cineva care ne-a ajutat, nu numai pe mine, ci pe mai multi prieteni de-ai mei care au devenit intre timp si scriitori foarte cunoscuti si anume este vorba de Mircea Cartarescu, care a tinut la Facultatea de Litere din Bucuresti un cenaclu. Sunt foarte multe nume, oameni cu care m-am intalnit acolo, Teo Bobe, Razvan Radulescu care acum scrie si scenarii de film, Ioana Nicolaie. Sunt oameni cu care, practic, am crescut. Mircea Cartarescu ne-a ajutat pe fiecare sa debutam. Initial am debutat intr-un volum colectiv. Au fost de fapt doua volume colective, "Tablou de familie" si "Ferestre 98", ambele scoase de Cartarescu. Principalul avantaj in intalnirea noastra cu Mircea Cartarescu a fost faptul ca am dezvoltat o prietenie foarte frumoasa care tine pana acum si ne-a ajutat si ca oameni si ca scriitori. Am inteles ca scriitorul trebuie sa fie o persoana foarte constiincioasa, foarte serioasa, sa raspunda tuturor intrebarilor si cu toate astea sa-si vada de drumul lui.

R: Ce sanse au tinerii sa faca literatura?

C.S.: Tinerii au sanse reale. In perioada in care am debutat, in 2002, oamenii tineri aproape nu aveau nicio sansa, in sensul ca cei mai multi scriitori plateau editurilor ca sa-si vada cartile publicate. Astazi, munca pe care o face editura Polirom si sansa pe care o da tinerilor este enorma, in sensul in care manuscrisele adevarate de literatura buna isi vad un drum spre publicare. Un scriitor nu se mai ocupa singur de munca de promovare asa cum se intampla pe vremea aceea, ci exista un om care se ocupa de tine, care iti face cartea vizibila. Pentru ca nu ajunge doar sa publici. Poti sa publici si cartea ta sa ajunga fix la prieteni si la familie. Astazi, intr-adevar, traim intr-o industrie, intr-o lume profesionista, care nu face altceva decat sa-i incurajeze pe oamenii tineri sa scrie si sa publice.