Invitat special în cadrul Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, ce au avut loc în perioada 6-8 noiembrie, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a susținut conferința inaugurală intitulată „Dictatura mass asupra media”. Pe parcursul conferinței, acesta a făcut afirmații surprinzătoare cu privire la consecințele exploziei informaționale de pe rețelele de socializare asupra presei. Despre ce viitor are astăzi, în epoca internetului, presa tipărită, citiți în interviul pe care gazetarul l-a acordat în exclusivitate Agenției CuzaNet.

Spuneați, la începutul conferinței, că nu vă considerați jurnalist, ci mai degrabă scriitor. De ce sînteți mai degrabă scriitor?

Pentru că în primul rînd sînt două meserii diferite, care au reguli diferite, procedee diferite, deși ambele produc text. Dar modalitățile de producere a textului scriitoricesc sînt fundamental diferite. De pildă, timpul. În gazetărie timpul este esențial. Lucrezi cu deadline, trebuie să scrii repede. Nu e suficient să scrii bine, trebuie să scrii bine în timp scurt. Ceea ce în literatură nu există. Stai liniștit acasă, dacă nu ai chef să scrii, nu scrii. Un scriitor poate să facă asta. Un gazetar nu poate să-și permită asta, indiferent în ce stare se află. Doar dacă-i mort. E o celebră anecdotă jurnalistică: „În cazul în care corespondentul nostru nu ne-a transmis nimic pînă astăzi, înseamnă că e mort sau și-a dat demisia”.
Asta-i condiția gazetarului: mort-copt, trebuie să produci text. Textul gazetăresc este un text iute, un text concentrat, rapid, care trebuie să comunice maximum de informație în minimum de spațiu și minimum de cuvinte, în vreme ce literatura e altceva, are alt pas.
Fraza literară nu este o frază neapărat comunicatoare de informații; poate să nu conțină nici o informație acea frază. Să fie doar frumusețe pură a cuvintelor, a scriiturii, a modului lor de îmbinare, ceea ce în gazetărie e fatal.
Nu recomand cuiva să încerce să introducă literatura în gazetărie, pentru că rezultatul de cele mai multe ori e grotesc. Eu am fost scriitor, mai înainte de a fi gazetar și am încercat să-mi adaptez uneltele de scriitor la meseria de gazetar, cu rezultate pe care le-ai putut vedea.

„Vechii gazetari aveau această grijă, aproape mistică, pentru virgulă”

Cum afectează graba textele jurnalistice?

Ai deadline și, dacă nu ești profesionist, dacă nu ai învățat de mic, de la început, meseria asta cum trebuie, greșit o să o faci tot timpul. Toată lumea crede acum că important e să dai textul cît mai repede: breaking news, news alert. Să fii primul care dă textul, n-are nici o importanță ce scrii acolo, că e greșit, că gramatical de nu știu cîte ori ai greșeli, că sînt informații eronate, care sînt cuplate cu unele adevărate, că sînt informații neadevărate în proporție de 90% în textul tău. Nu contează, important e să dăm repede. Or, în gazetărie trebuie să dai repede și bine. Așa trebuie. Dacă nu ești în stare, atunci ești un diletant, ești un impostor în meseria asta. Asta e. Văd că nu se mai insistă pe treaba asta absolut deloc, a dispărut.
Eu mă duceam în tipografie, cînd nici nu gîndeai de calculatoare, de tot ce aveți voi acum la dispoziție. Eu mă duceam în tipografie noaptea, la 23.00, ca să mai verific o dată textul, înainte ca el să curgă iremediabil în plumbul ăla topit și să nu mai poată fi șters. Mă duceam să mai verific pînă la virgule, să nu fie ceva greșit. Or, acum textul este vărsat de către gazetar; îl varsă pur și simplu pe pagină, ca și cum ar scăpa de el.
Vechii gazetari aveau această grijă, aproape mistică, pentru virgulă, pentru textul care să fie curat pînă la ultimul semn de punctuație. Uită-te, de pildă, la articolele lui Caragiale; nu la literatura lui, nu la dramaturgie, la articole. Ai să vezi că nu este o virgulă greșită și asta pentru că își spunea sieși „Moș Virgulă”. Spunea adesea: „Pe mine și cînd nu o să mai știu să fac nimic să mă puneți corector, pentru că sînt foarte bun să fac asta”. Nu există o eroare cît de cît stilistică, gramaticală, este periat perfect, de către un corector foarte conștiincios.

Apropo de corectitudinea informațiilor, oare cît la sută dintre jurnaliști mai verifică informația din trei surse, așa cum o cer manualele de jurnalism?

Nu, din trei surse nu poți să verifici, practic, niciodată. Asta e o gogoriță. Niciodată în realitate nu ai trei surse. N-ai timp în primul rînd. Ca să obții trei surse, îți trebuie o săptămînă. De cele mai multe ori, ai o jumătate de sursă și timpul care te presează, că, dacă ai întîrziat, o să dea ceilalți înainte și ce contează e cine dă primul. Și atunci forțezi. Dar există și niște reguli ale forțării, pentru că realitatea este că nu vei avea niciodată trei surse. Nu vei avea nici două. Dacă ai o sursă ești bogat, adică o sursă confirmată, care ți-a mai dat și s-a dovedit că nu minte și nu dezinformează, deși și acolo poți să riști. Sînt surse care te alimentează bine o vreme și după aceea îți plasează o intoxicare senzațională, ea de fapt urmărind exact acea intoxicare. Întîi îți cîștigă încrederea cu niște informații bune, dar mai mici și corecte, după care își plasează „șopîrla” de dimensiuni uriașe și tu o înghiți.
Trebuie să-ți formezi de-a lungul timpului un fler, un simț; ăsta nu-l ai din prima. Dacă ai cunoștințe de logică și te preocupă gîndirea corectă, poți să creezi niște criterii pe loc, pentru a evalua respectiva informație. Faci fulgerător niște corelații, să vezi dacă e plauzibil ce spune individul.

Ce spuneți de titlurile bombastice, care se strecoară chiar și în presa quality?

La „Gîndul” s-a întîmplat lucrul ăsta înainte să plec eu. Din ce în ce mai des apăreau astfel de titluri, de tipul „gardul-leopardul”, adică „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Aici era invers: afară-i vopsit gardul, înăuntru nu e leopardul. Așa sînt titlurile astea, citești și zici: „Mamă, ce leopard e înăuntru!”.
Titlul respectiv e construit în dungă, pivotant, ca să-i dai mai multe interpretări. Vezi ceva la care nu te așteptai și urmează o poză dedesubt. Poza nu e a ăluia care moare, e a altcuiva și tu te duci după poză, speriat că moare ăla. Tot felul de înșelătorii, care sînt foarte prizate în momentul de față.

„Avem suficient de citit în România și în cultura română, ca să ne folosească în gazetărie”

Cît de mult ar trebui să citească un jurnalist și, mai ales, ce anume?

Îmi pare rău să îți spun, eu în continuare nu cred în absolvenții de facultate de jurnalism. Întotdeauna am fost mai dispus să selectez pentru gazetă tineri care aveau o altă facultate la bază, care aveau o formație științifică, juridică, economică. Ăștia învață mult mai ușor jurnalism decît cei de la școala de jurnalism. Și nu e vina lor, e vina profesorilor de acolo.
Știu de toate și, de fapt, nu știu nimic, cînd ies de la școala de jurnalism și cînd dau cu ochii de ring, de jungla reală a vieții și a jurnalismului.

Așadar, ce le recomandați tinerilor care s-au înscris sau care vor să se înscrie la Jurnalism?

Cinste și gramatică; Ion Luca Caragiale, mare gazetar, înainte de a fi dramaturg sau prozator. Eu, de pildă, am citit aproape tot ce a scris în gazetărie Mihai Eminescu, aproape tot ce a scris Caragiale, ce a scris Arghezi. Eu m-am format cu Eminescu, cu Caragiale, cu Arghezi, cu Brunea Fox. Avem suficient de citit în România și în cultura română, ca să ne folosească în gazetărie. Nu trebuie să ne ducem la cărțile alea străine.

Cît va mai rezista presa scrisă?

Presa scrisă oricît, dar tipărită…
Ziarul, adică publicația care apare zilnic, cotidianul, ca formă de presă, de fapt nu mai există; e fals în clipa de față ce mai există. E susținut artificial sau e vreo cine știe ce excepție, cum e „Gazeta Sporturilor”. Nu mai există, nu mai are sens. Pînă cînd îți iese ție din tipografie, s-a schimbat situația de zece ori; intervin chestii pe care televiziunea le updatează din jumătate în jumătate de oră sau chiar mai des. Deci, ca formă de informație zilnică, așa ceva s-a dus. O să mai reziste un timp săptămînalele, lunarele dedicate unor categorii, dar publicația zilnică deja a murit.

Scurtă biografie

Absolvent al Facultății de Automatizări și Calculatoare din București, în 1981, Cristian Tudor Popescu este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți gazetari români. Însă, nu este doar jurnalist, ci și scriitor, și filmolog, avînd inclusiv un doctorat în cinematografie. Ca jurnalist, s-a afirmat la ziarul „Adevărul”, iar apoi la „Gîndul”, ziar al cărui director fondator este.
Între anii 2005-2008 a fost declarat, pe baza sondajelor de opinie, drept cel mai bun ziarist și analist politic din România.
Este membru al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) și a obținut premiul european pentru jurnalism al Fundației ZEIT- Stiftung.

Sursă foto: www.informatia-zilei.ro