Prof. dr. Doina Azoicăi, decan al Facultăţii de Medicină Generală de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi îi îndrumă, de 27 de ani, pe cei ce vor să devină medici. Deși se ocupă de o specialitate mai puţin căutată astăzi – Epidemiologia, reuşește s-o facă atractivă pentru tinerii care se încumetă s-o studieze şi care, oricînd au o bucurie sau un necaz de împărtăşit, se aliniază în faţa uşii decanatului, aşteptînd un sfat, o vorbă bună sau o încurajare pentru viaţa de medic ce li se-nfăţişează înainte.

Tatăl dumneavoastră a fost medic. De la el aţi preluat această pasiune pentru Medicină?

Tatăl meu a fost un medic foarte cunoscut în Iași, avînd și o specialitate foarte frumoasă – Reumatologia. Sinceră să fiu, el niciodată nu a avut o intervenție categorică asupra mea, vizavi de alegerea viitoarei mele profesii. Însă faptul că a fost un om extraordinar de împătimit și faptul că a menținut o atmosferă în familie, povestindu-ne întotdeauna lucruri interesante, ne-au indus, poate fără intenţie, datorită caracterului lui foarte generos, această dragoste pentru Medicină, care este o profesie extrem de umanistă și de generoasă. Altruismul de care trebuie să dea dovadă un adevărat profesionist în domeniul medical este unul dintre puţinele lucruri care nu se învață în șase ani de Medicină; doar se modelează. Altruismul trebuie să existe prin formația fiecăruia, și vine, de fapt, din familie.

Ați predat ștafeta, asemeni tatălui dumneavoastră, și în propia familie, fiului dumneavoastră?

Există o mare plagă a societății actuale. Se stigmatizează cei care, din generație în generație, transmit, ca să zic așa, această ștafetă. Sigur, lucrurile trebuie făcute corect, menținînd egalitatea de șanse. Dar faptul că a existat o anumită emulație într-o familie, și nu vorbesc doar de familia mea, ci de oricare familie în care există un profesionist ai cărui copii aleg să îi urmeze calea, nu trebuie asemănat cu o fraudă, cu un lucru negativ, ci dimpotrivă. Această ștafetă se transmite și în familiile în care există, din generație în generație, profesioniști într-un domeniu și acest lucru se întîmplă datorită dragostei acestora și aducerii în casă, nu atît a problemelor profesiei, cît a frumuseții acesteia.
Sînt de condamnat cei care stigmatizează existența unei generații întregi de profesioniști într-un domeniu, pentru că nu înțeleg fenomenul și poate că ce spun ei rezultă dintr-o frustrare. Pe mine copilul meu m-a văzut făcînd naveta la țară, mi-a văzut necazurile, frămîntările și problemele pe care, inerent, le aduci în familie, chiar dacă încerci să faci o distincție între mediul extern și mediul cald, de acasă. Probabil că este ceva care, atunci cînd este făcut cu dragoste, nu poate să nu fie transmis.
Există un cumul de factori emoționali care duce, fără să vrem, la această direcționare a oamenilor care ne sînt alături către iubirea față de Medicină. Soțul meu este inginer și, deși nu se implică emoțional în problemele mele profesionale, iubește această meserie și dovada acestui fapt este că acceptă sacrificiul lui și al familiei pentru ca eu să-mi rezolv problemele la muncă.
Profesia aceasta este extrem de generoasă, frumoasă. Nu multe profesii implică atîta dăruire. Ca medic, de foarte multe ori, cînd închei o zi de muncă și tragi linia, găseşti că în ziua aceea ai făcut un lucru pentru alții, nu pentru tine.

„Eu sînt făcută pentru o disciplină clinică, pentru că am iubit întotdeauna oamenii și pacienții”

De ce aţi ales să vă specializaţi în Epidemiologie?

Nu a fost dragostea mea dintîi. Mi-ar fi plăcut să fac o specialitate eminamente clinică; Epidemiologia e undeva la graniță. Asta a fost, totuși, decizia mea, la un moment dat.
După Revoluție, cînd s-a dat startul examenelor de rezindețiat, deja eram în universitate, la disciplina de Epidemiologie, pentru că acolo era nevoie la sfîrșitul anului 1989 de preparatori. Intrasem în această disciplină să susțin ore. Am considerat că dacă am făcut Epidemiologia și că dacă am acceptat să fiu cadru didactic debutant la Epidemiologie, înseamnă că nu puteam să întorc spatele celor care mi-au întins o mînă cînd mi-a fost greu.
Sincer, îmi place activitatea cu pacientul. Sînt anumiți medici care spun că sînt făcuți pentru o disciplină non-clinică. Ei bine, eu sînt făcută pentru o disciplină clinică, pentru că am iubit întotdeauna oamenii și pacienții, m-am atașat de ei și am multe povești vizavi de acest atașament, de suferințele sau de bucuriile celor cu care am venit în contact.

Aţi spus că vă amintiți poveşti ale pacienţilor cu care aţi venit în contact în decursul timpului. Cum obişnuiaţi să vă detaşaţi de ele la sfîrşitul programului?

De foarte multe ori, cînd într-adevăr eram implicată direct, şi în timpul rezidenţiatului, dar şi ulterior, cînd am avut activitate de medic la ţară, nu mă detaşam efectiv de ele. Deseori eram cu familia şi gîndul meu era la copilul pe care l-am lăsat bolnav, febril. În general, nu mi-a plăcut să las lucrurile neterminate; preferam să nu plec acasă pînă nu ştiam că problemele sînt, oarecum, rezolvate.
Gîndul, de foarte multe ori, îmi era la cei care erau acolo unde îmi era profesia, şi de bucuriile lor sau de nefericirile lor nu m-am detaşat niciodată. Îmi mai amintesc momente triste şi resimt şi acum aceeaşi durere, gîndindu-mă că poate nu am fost suficient de promptă. Nu îmi fac, totuşi, reproşuri, pentru că n-am avut evenimente pe care să le consider rezultatele unor greşeli medicale.

„Tinerii sînt conform timpului şi trebuie ca noi, dascălii, să nu îi punem în patul procustian pe care ni l-am format”

Cum a evoluat studentul Facultăţii de Medicină din punctul de vedere al prodecanului, mai apoi, al decanului şi, desigur, al profesorului?

Nu pot să spun asta. Nu fac niciodată această comparaţie – cum erau studenţii înainte şi cum sunt ei astăzi; e o greşeală. Studenţii şi tinerii sînt conform timpurilor şi conform mersului în societate şi în sistemul educaţional.
Gîndiţi-vă că tinerii de acum sînt antrenaţi într-o explozie informaţională. Cum pot eu să le cer acum acelaşi lucru sau ceea ce am performat noi în urmă cu 30 de ani, cînd aveam doar nişte cărţi pe care le luam de la bibliotecă?
Eu consider că tinerii sînt conform timpului şi trebuie ca noi, dascălii, să nu îi punem în patul procustian pe care ni l-am format, pentru că aşa am fost învăţaţi, ci să încercăm să-i înţelegem şi să-i modelăm într-o manieră pozitivă.
Nu pot fi tineri excepţionali şi tineri complet pierduţi. În general, la Medicină vin tineri cu calităţi extraordinare, dar este obligaţia noastră să le descoperim.

Sînt noile modificări din metodologia de admitere un pericol pentru procentul viitorilor studenţi de anul I?

Nu cred. Nu au fost modificări făcute la întîmplare, ci prin consultarea profesorilor din mediul preuniversitar, care aveau feedback-ul elevilor lor, cei care sînt viitorii noștri candidaţi. Ei cred că introducerea celei de-a doua discipline la examen este spre onoarea lor. Ei sînt cîştigătorii unui concurs prin intermediul căruia se evidenţiază şi se remarcă în rîndul celorlalţi tineri, care poate că nu au aceleaşi valenţe ca ei.
Faptul că a doua probă la alegere, dintre fizică şi chimie, există acum, este rezultatul unei acţiuni pentru care am militat împreună cu profesorul Dragoş Pieptu, care a încurajat şi a făcut ca aceste lucruri să fie posibile. De exemplu, un elev pasionat, care a dat bacalaureatul la fizică, neavînd posibilitatea să susţină examenul la această materie, era îndepărtat.
Eu nu cred că vor fi mai puţini. Și asta realmente pentru că a fost o decizie asumată în urma unor prospectări şi evaluări făcute în rîndul viitorilor candidaţi.

Ați afirmat acum cîteva luni că un cuantum mai mare al taxei de școlarizare a studenților pe locurile nebugetate la UMF determină o conștiinciozitate mai mare a studenților. Nu credeți că acest lucru i-ar putea face pe aceştia să se gîndească de două ori înainte să se înscrie la examenul de admitere?

Nu sînt o adeptă a unor taxe foarte mari, pentru că ştiu cît de covîrşitor este pentru un tînăr care nu are părinţi care să-l susţină să plătească o taxă foarte mare.
Există un număr de locuri bugetate, iar aceste locuri nebugetate, sînt, dacă vreţi, un bonus; înainte nu existau. A crescut foarte mult competiţia, în ultima vreme, şi ăsta este un lucru pozitiv. S-a întîmplat în momentul în care şi noi am adoptat sistemul de ierarhizare anuală după performanţele din anul anterior.
Înainte, cine intra la buget, rămînea şase ani la buget. Lucrul acesta, am constatat, a scăzut foarte mult competiţia. Cel care era la buget putea să ştie de nota cinci, pentru că nu conta, el rămînea la buget. În momentul în care performanţa şcolară a început să conteze în ierarhizarea aceasta anuală, a crescut şi interesul pentru o mai bună pregătire şi pentru o tenacitate în ceea ce priveşte obţinerea notelor la examene.
Nu sînt de acord că numai pentru acest lucru studenţii trebuie să înveţe. În momentul în care se creează căderea în cealaltă extremă, acest pragmatism care-i determină pe unii să nu înveţe decît pentru a obţine note mari, pentru că altfel intră la taxă, se răpeşte din calitatea pregătirii lor.
Un student trebuie să-și dorească să ia o notă mare pentru că astfel îşi dovedeşte că ştie şi că ceea ce va face în viitor va fi de calitate.

„Sînt foarte multe persoane cărora le convine această «hemoragie de medici în străinătate»”

Sînteţi coordonatoare a programelor de rezidenţiat în specialitatea Epidemiologie. Cum credeţi că poate fi rezolvată problema numărului mic de posturi scos la concurs?

Nu am considerat că trebuie scos un număr mai mare de posturi la concurs, pentru că Epidemiologia nu este o specialitate în care să se dorească un număr foarte mare de specialişti.
Încă nu s-a creat pe piaţa muncii un echilibru ca aceşti rezidenţi să aibă posibilitatea reală să se încadreze undeva. De ce să studieze rezidenţii epidemiologie şi să rămînă apoi şomeri? Cîte spitale au posibilitatea să angajeze epidemiologi, chiar dacă au? Cîte direcţii de sănătate publică nu sînt goale, fără epidemiologi, şi totuşi nu au scos posturi la concurs?
Nu există o atracţie mare faţă de epidemiologie.
Şi asta se întîmplă pentru că nu se văd nişte avantaje în această specialitate, băneşti chiar. În momentul în care a fost o măsură prin care s-a spus că epidemiologul este funcţionar public, atunci a frînt aripile doritorilor. Pentru că un funcţionar public poate primi bani doar din locul în care este angajat, dacă este angajat, şi nu are posibilitatea să funcţioneze în alt sistem, decît în cel de stat.
Au fost foarte multe măsuri nestimulative în ceea ce priveşte Epidemiologia. În plus, tinerii preferă specialităţile care pot fi făcute în străinătate.

În anul precedent au fost scoase la concurs, în spitalele din Iaşi, doar 12 posturi şi, prin urmare, o mare parte dintre rezidenţi au ales să profeseze în străinătate. Dacă ar exista mai multe posturi, credeţi că aceştia ar rămîne în ţară?

Da, eu cred că ar rămîne. Să fie mai multe posturi, mai multă încurajare vizavi de rolul medicului în societate, în sistemul de sănătate să aibă o decizie mai categorică şi mai clară; medicul nu are de foarte multe ori posibilitatea să decidă ceea ce se întîmplă în sistemul de sănătate – e un paradox. De aceea, tinerii sînt descurajaţi.
Abordarea societăţii, această avalanşă de acuze care s-a adus medicilor şi lumii academice, îi influenţează foarte mult şi-i fac să-și dorească să fugă într-un loc în care medicul este prețuit.

România este, de exemplu, considerată ca fiind principalul furnizor de medici pentru Germania. Cît credeţi că va mai avea de lucrat România pînă va reuşi să ajungă să-şi păstreze medicii în ţară?

Avem foarte mult de lucrat şi se pare că nu am identificat care sînt cauzele care duc la migraţia medicilor.
Nu-i aşa. Sînt foarte multe persoane cărora le convine această „hemoragie de medici în străinătate”, cum o numea un student al meu, persoane care spun că ei pleacă numai pentru bani. Nu-i adevărat, nu pleacă numai pentru bani. Pleacă, în primul rînd, pentru statutul medicului în societatea care îl onorează că este medic, societatea care creează acele pîrghii care împiedică aceste convulsii între medic şi ceilalţi.
Asta este datoria noastră, a ministerului, a multora – să creeze pîrghii pentru a nu se creea această prăpastie între medic şi restul lumii.

Sursă foto: www.ziaruldeiasi.ro