Primăvara aceasta a început cu întrebări. Cea mai des auzită din gurile oamenilor a fost: „De ce eu?”. În jur de 600 de cinefili au venit duminică, 1 martie, la proiecția de gală de la Iași, la Casa de Cultură a Studenților, să vadă un film bazat pe întîmplări reale. Tudor Giurgiu, regizorul, a vrut să dea filmului românesc un alt contur. Emilian Oprea, actorul principal, a trebuit să iasă din tipar. A jucat un om mort, la propriu și la figurat.

Ați observant că sala e arhiplină, iar majoritatea dintre spectatori sînt tineri. Ce credeți că i-a făcut să vină să vadă acest film?

Probabil subiectul, ceea ce mă bucură că procurorul Panait nu e uitat. Poate și promovarea filmului a jucat un rol. În orice caz, asta nu poate decît să mă bucure, pentru că îmi doresc să-l vadă cît mai mulți tineri și nu neapărat doar cei de la Drept sau de la Poliție ori de la Armată, ci efectiv din absolut orice domeniu, pentru că Cristian Panait e un simbol, dincolo de a fi un model. Asta-i clar.

De ce credeți că ați fost ales pentru acest rol?

Pe Tudor Giugiu ar trebui să-l întrebați asta. Mie mi-a spus că „probabil din cauza ochilor” (rîde).

Dar ce asemănări sînt între Emilian Oprea și Cristian Panait?

Eu, fizic, nu semăn cu Cristian Panait, dar poate că Tudor a crezut că voi ajunge să mă transpun foarte bine în pielea personajului, ceea ce s-a și întîmplat. L-am înțeles foarte bine pe Cristian.

Îmi imaginez că ați auzit foarte multe păreri de la cinefilii care au văzut filmul. Care au fot cele mai frecvente impresii?

Foarte multe ecouri nu am avut încă, doar ce am mai citit, așa, pe drum, pentru că acum sîntem în turneul acesta de primăvară și nu am apucat să vorbesc cu foarte multă lume. Ce-mi mai spun oamenii? Că sînt foarte impresionați și că nu seamănă a film românesc.

Care a fost scena pentru care s-au tras cele mai multe duble?

Eu, sincer să fiu, din cîte îmi amintesc nu s-au tras foarte multe duble, dar am tras mai multe variante la scena sinuciderii lui Panait, respectiv vreo trei variante. Dar mă bucur foarte mult că Tudor a ales-o pe asta, pentru că este exact așa cum trebuie să fie, într-o zonă discretă, simplă dar foarte zguduitoare.

V-a fost greu să jucați scena aceasta? Mai ales că este chiar în același loc în care s-a întîmplat adevărata sinucidere a procurorului.

Da. Asta a fost cea mai dificilă.

La ce trebuit să renunțați pentru rolul acesta?

Nu cred că am renunțat la ceva. Cred că am adăugat foarte mult, adică personalitatea pe care am intuit-o, pe care am descoperit-o cu ajutorul unui prieten de-al lui, cu ajutorul foștilor lui studeți, discuțiile cu oamenii care i-au fost aproape m-au ajutat foarte mult și cred că el, rolul acesta, m-a îmbogățit pe mine foarte mult.

Cum credeți că au primit mesajul cei din lumea politică? Credeți că impactul a fost acela pe care și l-a dorit regizorul?

Asta ar fi ideal. Nu știu, eu cînd mă raportez la politicieni mă aștept la o zonă de cinism și sarcasm, dar nu vreau să jignesc pe nimeni, sunt și politicieni capabili și umani.

Sursa foto: Facebook „De ce eu?”