Profesorul universitar Gheorghe Savuţa a inițiat în tainele Medicinei veterinare numeroase generații de studenți. Pentru acesta, timpul trebuie dedicat salvării vieților animalelor și nu irosit. Despre proiectul noului spital veterinar de la USAMV, al viitorului centru de cercetări al Universității și nu în ultimul rînd despre o viață dedicată vindecării animalelor, citiți în interviul de mai jos

Domnule profesor, pe lîngă activitatea didactică pe care o desfășurați, sunteți și medic veterinar. Cînd a apărut dragostea pentru animale şi, mai ales, pentru a le salva?

Dragostea pentru animale o moștenesc din familie; provin dintr-o zonă cu tradiție în creșterea animalelor, din Bucovina, nu departe de Cîmpulung Moldovenesc. De mic am crescut pe lîngă animale, o preocupare de bază a oamenilor din zona din care provin.

De ce nu aţi ales Medicina umană şi v-aţi îndreptat către Medicina veterinară?

La Medicina umană nu m-am gîndit. Daca ar fi să mă întorc în timp, cred că în clasele primare mă gîndeam mai degrabă la informatică, tehnică, și nicidecum la biologie, dar drumurile vieții au facut să îmbrățișez meseria de veterinar. A fost si o alta conjunctură – în zonă funcționa și un liceu de profil, cu tradiție, Liceul Agricol din Rădăuți, înspre care mi-am îndreptat pașii, liceu care la vremea aceea oferea și perspectiva unui loc de muncă destul de onorabil, și așa am pornit pe drumul meseriei de veterinar.

„Comunicarea cu animalele face parte din calitățile principale ale unui bun doctor veterinar”

Care sunt calităţile de bază ale unui medic veterinar?

În primul rînd trebuie să fie foarte bine pregătit profesional, mai apoi trebuie să fie mereu disponibil față de clienți; indiferent că e sîmbătă, duminică, că e zi sau noapte, animalele au nevoie de asistență. Să accepte să lucreze și în condiții mai dificile, indiferent că e vorba de ferme, viață la țară, intemperii, tot felul de situații care pot să apară, inclusiv cazuistica deosebită.
În plus, trebuie să comunice și să relaționeze foarte bine cu toți „actorii” din spațiul în care lucrează. Comunicarea cu animalele face parte dintre calitățile principale ale unui bun doctor veterinar. Trebuie să te apropii cu dragoste de animale, cu înțelegere a comportamentelor acestora. Fără îndoială, trebuie dedicație în această meserie.

După o perioadă în care ați practicat meseria de doctor veterinar, v-ați îndreptat spre mediul educațional și ați început a preda. Ce schimbări a produs această alegere?

Nu am renunțat de tot la profesia de medic veterinar, deoarece și în facultate, în continuare, noi desfășurăm activități medicale veterinare, pentru clienți cu animale de companie, asigurăm asistență, sprijin și colaborăm foarte bine și cu rețeaua sanitar-veterinară, cu colegii practicieni din teren, cu fermierii. Deci, faptul că activez acum în calitate de cadru didactic nu m-a rupt total de meserie. Într-adevăr, unele aspecte s-au schimbat, dar menirea mea este în continuare apărarea sănătății animalelor și implicit a sănătății publice.

Ați făcut cursuri de specializare și stagii de formare-cercetare în Franța. Ce competențe ați dobîndit în timpul acestor stagii?

După ce am intrat în sistemul de învățămînt universitar de specialitate, a fost absolut necesar să îmi îmbunătățesc cunoștințele și competențele, mai ales sub aspectul cercetării științifice. Acest lucru m-a determinat să ies în afara țării, mai ales după 1990, cînd s-au deschis și porțile României, și am avut șansa să realizez stagii de cercetare pe tema tezei de doctorat în laboratoare din Franța. Ulterior am urmat și un curs de formare specializat, de un înalt nivel, în domeniul epidemologiei umane și veterinare, la institutul Pasteur din Paris și la Școala Națională Veterinară din Alfort, Franța, care m-au ajutat foarte mult și m-au orientat spre o anumită zonă științifică, dar și academică, și anume epidemologia veterinară, și nu numai, pentru că am îmbrățișat și partea de epidemiologie umană, sub aspectul studierii bolilor care se pot transmite de la animal la om și invers, adică zoonozele.

La USAMV va fi înființat un spital pentru cabaline și animale de fermă

Avînd în vedere că în cadrul Facultății de Medicină Veterinară se află unicul spital de animale din județuI Iași, care este aportul acestuia în Universitate?

În două direcții putem aborda această discuție: pe de o parte, servicii de calitate pentru proprietarii de animale care se îndreaptă spre noi, prin asistența medicală pe care o asigurăm, iar pe de altă parte, aspectul didactic, deoarece la aceste activități participă și studenții, care, astfel, se formează.
Serviciile medical-veterinare pe care le punem la dispoziția proprietarilor de animale, fie ele de companie, de agrement sau ale fermierilor, constituie o preocupare permanentă a colegilor din facultatea noastră. Încercăm să o îmbunătățim mereu, în măsura în care și cerințele de pe această piață cresc.
Timpul nu stă în loc, tehnologiile, dar și cerințele cresc rapid, și atunci noi trebuie să ținem pasul cu progresul. Nu este ușor să îndeplinim aceste obiective, dar depunem eforturi mari în acest sens. Sîntem acum într-o altă etapă de dezvoltare, prin două proiecte pe care le-am demarat, respectiv un Spital regional pentru cabaline și animale de fermă, pe care îl vrem realizat la nivelul cerințelor actuale pe plan internațional, și în paralel, demarăm activitatea de reorganizare a serviciilor clinice pentru animalele de companie, aici la sediul facultății.

Așadar, aveți în derulare un proiect de construcție a unui nou spital. De ce este nevoie de încă unul?

În facultate, așa cum este ea organizată și cum a fost construită încă din anul 1960, avem clinici, cu mai multe spații ambulatorii, chiar și spații de spitalizare, dar nu există un spital de sine stătător, integrat. Este nevoie de unul de acest tip, în special pentru cabaline. Calul a devenit deja în lume un animal de agrement și nu doar de muncă. Există exemplare de mare valoare genetică sau de valoare competițională, sportivă, care au nevoie de o asistență superioară. Astfel, este necesar un asemenea spital, dotat cu condiții tehnice adecvate, spații corespunzătoare, circuite corespunzătoare și fluxuri securizate.

În prezent, unele Facultăţi de Medicină Veterinară din România, printre care și facultatea la care sînteți decan îşi desfăşoară admiterea prin concurs de dosare. Cum vi se pare această modalitate pentru viitorii studenţi la Medicină Veterinară?

Admiterea pe bază de dosare este o modalitate de recrutare a candidaților care optează pentru formarea profesională în facultatea noastră. Prin selecție de dosare, departajarea se face tot pe baza unor criterii. Astfel oferim șanse mai multor categorii de candidați, spre exemplu, elevilor care au absolvit licee de profil diferit. În ultimii ani, la nivelul Universității am stabilit drept criterii, prin ponderare, rezultatele de la probele de bază de la bacalaureat. În plus, și seriozitatea mai mare cu care s-a efectuat examenul de bacalaureat în ultimii ani, a constituit, deja, o preselecție.

Ce ar însemna impunerea unui examen de admitere?

Sîntem deocamdată în faza de analiză și, bineînțeles, vom ține cont și de ce se întîmplă pe plan național. Avem în vedere și introducerea unor probe de specialitate, care să asigure o selecție vizavi de unele aptitudini sau o mai bună pregătire în domeniul biologic.
Însă, ambele tipuri de sisteme de admitere au și plusuri și minusuri.

Ansamblul „Mugurelul”, 45 de ani de activitate

Să ne întoarcem în trecut. În timpul studenției ați făcut dansuri populare în ansamblul universității. Acum sînteți coordonatorul Ansamblului folcloric „Mugurelul”. Cum ați ajuns în această postură?

Am fost implicat atît în activitațile organizatorice, ca student, și ulterior și în calitate de cadru didactic, dar am și făcut parte activă din acest ansamblu, implicarea mea fiind una de suflet. Împreună cu colegi de generație, absolvenți ai Universității noastre, foști membri ai ansamblului, am reușit să îl reabilităm, să îl repunem pe scenă, organizînd și susținînd spectacole tematice de mare succes, la care și noi, foștii membri partcipăm activ. Am realizat și costume noi și alte elemente de recuzită necesare spectacolelor.

Care e povestea acestui ansamblu folcloric, cel mai longeviv ansamblu al unei universități, cel puțin din zona Moldovei?

Are un istoric care începe de undeva de prin anii `70, cînd în universitățile din România, de la vremea aceea, a fost o efervescență a activității culturale, în special cu ansamblurile folclorice. A fost inițiat și apoi întreținut de studenți sufletiști. Bineînțeles că acesta e evoluat, cu sincope, în timp. Au fost perioade mai puțin favorabile, mai ales în preajma anilor` 90, cînd sprijinul și interesul față de activitatea folclorică a scăzut. Au apărut activitățile moderne, alte genuri culturale mai atractive pentru tineri, însă, în ultimii ani, am observat o întoarcere a tinerilor cu fața spre tradiții și asta ne-a încurajat să îl reluăm. Acum încercăm să îl ținem cît mai sus. Are peste 45 de ani.

„Dacă animalele sînt sănătoase și produsele obținute de la acestea sînt sănătoase”

În decursul timpului ați ocupat mai multe funcții în proiecte naţionale şi internaţionale. În ce proiect sînteți implicat acum?

Într-adevăr, am fost implicat în proiecte de cercetare, de formare, pe domenii specifice. La ora actuală proiectul cel mai important este construirea un Centru de cercetări avansate pentru boli emergente și zoonoze, a cărui valoare de investiție se va ridica la 9 milioane de euro. Va avea mai multe laboratoare specializate pentru cercetarea agenților care produc boli periculoase, adică zoonoze, boli care se pot transmite la om, boli ale animalelor produse de virusuri, de bacterii care amenință în permanență efectivele de animale, în condiții de bio-securitate ridicate, condiții de gradul III de bio siguranță, care să evite riscul de a scăpa agenți în mediu. Va fi un centru de cercetări de top.

În ce stadiu se află proiectul?

Proiectul se află în prima fază, de organizare, de obținere a autorizațiilor; construcția este deja realizată, urmează să o finalizăm, să o echipăm. Sperăm ca în doi ani și ceva să fie funcțional.

Atît ca doctor veterinar, cît și ca profesor, cum credeți că va evolua activitatea veterinară în România?

Activitatea veterinară este o zonă complexă, o arie de servicii, dar și de mare responsabilitate administrativă și de siguranță pentru sănătatea publică. Este deosebit de importantă, deoarece veterinarul trebuie să certifice, și face acest lucru prin diferite structuri de stat sau private, calitatea și siguranța alimentelor care ajung pe masa fiecărui cetățean. Dacă animalele sînt sănătoase și produsele obținute de la acestea sînt sănătoase.
Pe lîngă aceasta, se află activitatea de asistență pentru animalele de companie, mai ales în zonele urbane. Toate acestea evoluează.
În privința părții medicale propriu-zise, nu sînt foarte mari diferențe între medicina umană și cea veterinară. Metodele și abordarea medicală respectă aceleași canoane ca în medicina umană. Există deja și specializări delimitate, tehnologii de intervenție la același nivel ca tehnologiile pentru om, mijloace de investigații, terapii, medicații, bineînțeles, respectînd particularitățile fiecărei specii.

Biografie

Prof. univ. dr. Gheorghe Savuţa s-a născut la 18 aprilie 1957, în satul Botuș, comuna Fundu Moldovei, județul Suceava.
A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, facultate al cărei decan este astăzi.
În perioada 2008-2016 a ocupat funcția de prorector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”din Iași.