Ioan Tesu: „Criza lumii contemporane este o criză a rugăciunii”

La intrarea în Săptămîna Mare, am vorbit cu profesorul Ioan Tesu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” despre importanța postului și despre semnificația religioasă a sărbătorii Pascale. Ne-a îndrumat să ne-dreptăm privirea înspre înlăuntru și înspre Dumnezeu, prin rugăciune și post, pentru a găsi resurse să ne bucurăm și să trecem prin viață cu sufletul curat.

Ce este postul și care este înţelesul real al acestei mărturisiri a credinţei în Dumnezeu?

Din punct de vedere teologic, postul este socotit a fi o înfrînare de la mîncare, băutură, de la faptele păcătoase sau plăcere pentru o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă. Există în practica Bisericii Ortodoxe patru posturi de durată şi posturile de peste săptămînă aşa cum sînt zilele de miercuri şi vineri, însă dincolo de semnificaţia pur biologică sau trupească, precum abţinerea de la anumite mîncăruri, postul are o pronunţată dimensiune spirituală pentru că postul trupesc şi de alimente trebuie să-l conducă pe om către postul spiritual sau duhovnicesc, ceea ce înseamnă oprirea de la păcatele pe care le poate săvîrşi. Este o experienţă pe care o practică toate religiile, iar în ultimul timp, important este că ştiinţa medicală demonstrează temeiul postului ortodox şi importanţa sa în viaţa omului.

„Postul Mare nu-şi demonstrează adevărata sa importanţă dacă nu-l conduce pe credincios la o viaţă duhovnicească mai îmbunătăţită”.

Ce rol mai are postul în viața credincioșilor din ziua de azi?

Pe lîngă dimensiunea sa trupească sau materială, postul are o profundă dimensiune spirituală, conducînd aşa cum învaţă biserica noastră prin vocea sfinţilor ei părinţi, la o potolire sau o domolire a patimilor, a poftelor şi a dorinţelor omului. Cei care postesc îşi dau seama că la începutul postului, spre exemplu, aveau anumite porniri pe care le stăpîneau mai greu, pe măsură ce înaintăm în lucrarea binecuvîntată a postului, prin rugăciune stăruitoare, prin înfrînare de la pofte, ajungem să dobîndim şi o stare de pace, de linişte lăuntrică, spirituală. Cele şapte săptămîni de post, precum cel al Paştelui, nu au o valoare deosebită sau nu-şi demonstrează adevărata lor importanţă dacă nu-l conduc pe credincios la o viaţă duhovnicească mai îmbunătăţită, care în primul rind trebuie să îl ajute să aibă o altă relaţie cu Dumnezeu prin rugăciune şi în acelaşi timp să îi aducă multă linişte şi pace în suflet.

Ce credeţi că este diferit la postul Sfintelor Paşte faţă de celelalte perioade de postire din timpul anului?

Atît spre deosebire de zilele de post din timpul săptămînii şi de posturile mai mari de peste an, perioada postului Sfintelor Paşte este o perioadă de post mai aspră. Acest lucru se observă şi prin faptul că dezlegare la peşte se dă doar în două zile, de Bunavestire şi duminica Floriilor, spre deosebire de postul Crăciunului în care sînt mai multe zile cînd se mănîncă peşte. În acelaşi timp, prin caracterul său spiritual, prin nota pronunţată de dramatism a postului, prin evenimentele care sînt comemorate, legate de răstignirea Mîntuitorului, de moartea Sa pentru mîntuirea noastră care vor culmina în Înviere, postul Sfintelor Paşte solicită mai multă interiorizare, profunzime şi reflecţie asupra stării noastre lăuntrice, o luptă mai pronunţată împotriva poftelor şi a patimilor care vor culmina prin sentimentul că după această pregătire preliminară vom învia sufleteşte împreună cu Mîntuitorul Hristos.

„Am observat că toate excesele tinereţii se resfrîng asupra noastră la bătrîneţe, de aceea este recomandat tuturor să încerce să postească atunci cînd pot.”

Mulţi se întreabă cum ar trebui să postească omul contemporan, din punct de vedere alimentar, avînd în vedere faptul că timpul le este ocupat de serviciu sau diferite activităţi?

Este adevărat că activitatea omului de azi nu se mai compară cu activitatea omului din vechime. Spre exemplu, mă gîndeam şi eu care era viaţa ţăranului român din anul 1800, 1900 care aştepta cu multă speranţă învierea Mîntuitorului şi sărbătoarea Sfintelor Paşte. Era o viaţă mult mai aşezată, care era restrînsă la lucrurile fundamentale sau esenţiale, ori viaţa omului de astăzi este mult mai agitată, mai trepidantă. Într-un timp scurt, trebuie să facă mai multe activităţi, lucrează în diferite locuri, cu multe dificultăţi, încît i s-ar părea că păstrarea rînduielii postului este mult mai dificilă  decît în vechime.

Astfel omului de astăzi, aflat într-o fugă continuă socoteşte că îi vine tot mai greu să postească. Biserica în înţelepciunea ei propune respectarea tuturor acestor recomandări legate de post, dar duhovnicul personal poate oferi aşa-numitele pogorăminte sau uşurări de la porunca postului. Acest lucru se adresează femeilor însărcinate, femeilor lehuze, copiilor pînă la şapte ani, persoanelor bolnave sau bătrînilor aflaţi în imposibilitatea păstrării rînduielii postului, însă cu recomandarea de a încerca să compenseze în plan spiritual prin înfrînare de la păcate, cu săvîrşirea faptelor de milostenie şi înmulţirea rugăciunilor.

Credeţi că este necesar să postim tot postul?

Am observat că toate excesele tinereţii se resfrîng asupra noastră la bătrîneţe, de aceea este recomandat tuturor să încerce să postească atunci cînd pot. Dacă starea de sănătate ne permite, dacă activităţile pe care le desfăşurăm ne oferă această posibilitate, dar să nu uităm că postul e un act de nevoinţă, de înfrînare este foarte recomandată ţinerea postului, atît din punct de vedere religios, cît şi din punct de vedere medical. Un părinte din vechime compara pe cei care postesc prima săptămînă şi ultima, ca şi cum ar vrea să urce scara de săvîrşire spre Rai, dar această scară ar avea două trepte, prima şi la mare depărtare, în slava cerului, ultima treaptă. Acesta se întreba, oare cum putem urca pe scara aceasta dacă ea ar avea doar cele două trepte. Cît putem trebuie să postim, iar în situaţia în care considerăm că nu mai putem, să ne consultăm cu părintel duhovnic şi împreună cu acesta vom găsi o cale de mijloc.

Există chiar o tradiţie la români, că cei care au postit toată viaţa în Vinerea Mare îşi dobîndesc de la Dumnezeu darul de a-şi anticipa sau a-şi cunoşte momentul vieţii.

Cît de important este postul negru din Vinerea Mare?

Există chiar o tradiţie la români, că cei care au postit toată viaţa în Vinerea Mare îşi dobîndesc de la Dumnezeu darul de a-şi anticipa sau a-şi cunoşte momentul vieţii. Nu ştiu în ce condiţii a fost probată această tradiţie populară, însă Vinerea Mare fiind o zi atît de importantă, ziua în care Mîntuitorul nostru a fost răstignit, în măsura în care dorim să ne considerăm cu adevărat creştini, nu doar nominal, ci să îi urmăm viaţa, să ascultăm şi să practicăm în viaţa noastră îndemnurile pe care acesta ni le-a oferit. Este foarte bine să încercăm după puterile noastre în această săptămînă a patimilor să postim cît mai mult, mai ales în Miercurea Mare, cînd a fost vîndut, în Vinerea Mare, cînd a fost răstignit, şi apoi în Sîmbăta Mare.

Ce importanţă are săptămîna patimilor și dacă Dvs. credeți că ar trebui să avem un comportament diferit față de celelalte săptămîni din Postul Mare?

Este cea mai importantă săptămînă din perioada acestui post al Paștelui, din perioada Postului Mare în general. Este săptămîna în care sînt evocate evenimentele culminante din viața mîntuitorului, începînd cu vinderea iar mai apoi cu răstignirea Sa sau cu moartea Sa pentru noi și pentru a noastră mîntuire, pentru ca apoi învierea Domnului să constituie sărbătoarea centrală sau cea mai importantă a credinței noastre ortodoxe. În săptămîna patimilor fiecare dintre noi sîntem îndemnați să privim mai adînc în sufletele noastre, să ne interiorizăm, să ne reculegem, să medităm, să pătimim împreună cu mîntuitorul Isus Hristos, să trecem împreună cu el prin toate aceste momente ale vieții sale, pentru ca apoi, cum spuneam, inclusiv prin experiența spovedaniei și cu sufletele curățite și luminate prin baia aceasta a lacrimilor să înviem în noaptea de înviere cu mîntuitorul Isus Hristos în lumină și în dragoste.

„Orice criză este un semn al judecății lui Dumnezeu asupra unui om”

Considerați că ar trebui să acordăm mai mult timp pentru rugăciuni în Post față de celelate perioade ale anului?

Sigur că da, pentru că Postul este o perioadă în care acordăm o importanță deosebită lucrărilor sau activităților spirituale, iar una dintre cele mai impotante dintre acestea o constituie tocmai dialogul acesta sau convorbirea pe care o avem cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii. În mod excepțional postul este o perioadă de mai străduitoare și concentrată rugăciune și cultul bisericesc ne oferă prin slujbele care se săvîrșesc în perioada Posturilor astfel de prilejuri sau de meditații la legătura noastră cu Dumnezeu.

Omul de astăzi se roagă tot mai puțin, aproape că nu mai înțelege folosul sau importanța rugăciunii, de multe ori cere lucruri materiale, (după cuvîntul mîntuitorului care spunea: „Nu știți ce să cereți”) dacă dorința sa este împlinită, uite să mai arate recunoștință, dacă dorința sa nu este auzită, ajunge să creadă că Dumnezeu nu există sau nu-l interesează odată ce nu i-a satisfăcut lui dorința sau lucrul pe care l-a dorit.

După cum cred eu, criza lumii contemporane este o criză a rugăciunii. Se tot vorbește despre criza materială, chiar și cuvîntul de criză în limba română vine de la grecescul ”crisis” care înseamnă judecată. Orice criză este un semn al judecății lui Dumnezeu asupra unui om, asupra unei comunități, asupra omenirii. Este ca un advertisment că omul sau comunitatea respectivă a luat-o pe o traiectorie greșită și printr-o criză materială, socială, spirituală, Dumnezeu încearcă să atenționeze și să îndrepre acel comportament, ori convingerea mea profundă este că aceasta așa-zisă criză materială, are drept ca rădăcină sau origini o profundă criză spirituală și această criză spirituală este în ultimă instanță o criză a rugăciunii, o criză a slăbirii sau răcirii credinței.

Omul de astăzi se roagă tot mai puțin, aproape că nu mai înțelege folosul sau importanța rugăciunii, de multe ori cere lucruri materiale, (după cuvîntul mîntuitorului care spunea: „Nu știți ce să cereți”) dacă dorința sa este împlinită, uite să mai arate recunoștință, dacă dorința sa nu este auzită, ajunge să creadă că Dumnezeu nu există sau nu-l interesează odată ce nu i-a satisfăcut lui dorința sau lucrul pe care l-a dorit. De aceea, Postul este prin excelență o perioadă în care ne interiorizăm mai mult, în care ne rugăm mai mult, pentru că un lucru pe care l-am constatat în viață este că în momentele noastre de cumpănă sau în situațiile limită, cînd nimeni nu mai este alături de noi, cînd nu mai întrezărim drumul cel drum și drept, singurul care este permanent alături de noi este doar Dumnezeu.

Deci credeți că noile generații acordă mai puțin timp pentru rugăciune?

Sigur că da. Omul de astăzi nu mai înțelege utilitatea rugăciunii după cum fiind robit lumii materiale, aflîndu-se într-o alergare continuă după dobîndirea acestora, ca și cum sînt singurile care ar aduce fericirea, se ignoră pe el însuși, nu mai pune preț pe viața sa spirituală pînă cînd ajunge la un moment dat să redescopere această viață și să-și dea seama că într-adevăr fără credință, fără o spiritualitate profundă este mult mai vulnerabil în fața tuturor încercărilor vieții.

Care ar trebui să fie relația dintre viața spirituală și viața de zi cu zi?

Un bun creștin nu este creștin numai în biserică, numai în familie sau numai atunci cînd se află într-o comunitate. Prin ceea ce gîndește, prin ceea ce spune, prin ceea ce face el trebuie să demosntreze că are o credință profundă sau cum spunea însuși mîntuitorul Isus Hristos: Văzînd faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl Vostru cel din ceruri. Într-o lume tot mai frămîntată și mai zbuciumată precum cea  în care trăim, în vremuri tot mai agitate și mai întunecate de păcate și de fărădelegi, un bun creștin trebuie să fie ca o rază de speranță și de lumină, un om care să aducă liniștea și pacea acolo unde este vrajbă și dușmănie, un om care să aducă bucurie acolo unde sînt lacrimi grele de tristețe, un om care să adugă mîngîiere acolo unde este suferință îndelungată. El trebuie să fie un adevărat model, un exemplu sublim al dragostei de Dumnezeu și de aproapele, un factor moral care să fie capabil să schimbe din temelie întreaga societate omenească.

Oamenii trebuie să facă o evaluare a vieţii lor de pînă acum.

Ce prilej le oferă postul oamenilor?

În primul rînd, de a-şi face o evaluare asupra vieții lor de pînă acum, de a încerca să stea de vorbă mai mult cu ei înșiși, cu conștiința lor, de a coborî mai adînc în zonele ascunse sau tainice ale sufletului, acolo unde este granița dintre păcat și virtute. De aemenea este necesar de a încerca să frecventeze mai des biserica în această perioadă și în mod deosebit de a se apropia de sfînta taină a spovedaniei, pentru că avînd sufletele curățite de păcate și de patimi, avînd viața îmbunătățită prin rugăciune, prin Post și prin fapte bune să trăiască cu adevărat bucuria Învierii Domnului din noaptea care va urma.

***

Pr. prof. univ. dr. Ioan-Cristinel Teşu s-a născut pe data de 9 februarie 1968. Acesta a urmat în perioada 1987 – 1991 cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, iar din anul 2001 este doctor în Teologie. Şi-a început activitatea didactică în anul 1993 ca asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar din anul 2004 este profesor universitar.

Sursă foto: http://www.doxologia.ro