Incompetenta oamenilor aflati la conducerea unor institutii importante a devenit fatala. Acum doua zile, sapte oameni au fost lasati sa moara in muntii Apuseni in urma prabusirii unui avion cu o vechime de cativa zeci de ani. Doi nu au suprevietuit. Aceasta echipa se indrepta spre Oradea, pentru a salva alte cateva vieti, fiind medici care au realizat mii de transplanturi. Au sfarsit raniti, cu membrele fracturate sau inghetati de vii la o altitudine de peste o mie de metri.

Cum e posibil ca in astfel de circumstante de-a dreptul dramatice, singurul regret al ministrului Radu Stroe sa fie ca viata i-a harazit aceasta tragedie in timpul mandatului sau? Nu ii pare rau de vietile oamenilor, nu plange alaturi de familiile celor morti, nici macar nu are un specialist in PR care sa-l invete ce se cuvine sa declare. Nu cred ca ar putea emite o declaratie mai egoista, mai lipsita de sensibilitate omeneasca. Nu cred ca putea fi mai incompetent de atat. Nici ceilalti guvernanti nu au actionat in vreo maniera neasteptata. Ca de obicei, s-au cerut anchete si rapoarte. Nici macar nu au schimbat topica acestei propozitii de serviciu.

Sapte oameni au inghetat de frig timp de sase ore, pentru ca nu au putut fi gasiti. Pentru ca Politia nu si-a permis utilizarea sistemului de localizare GSM fara acordul magistratilor. Un exemplu de superlativ al birocratiei. Bine ca se poate da spaga, se pot promova examene cu dati precedente, se semneaza contracte, tratate in secret, se gestioneaza duble contabilitati. Insa pentru a gasi sapte suflete pe un varf de munte, incarcerate sau sangerande, nu s-a putut folosi un tampit sistem de localizare.

In aceste conditii, nu-mi ramane decat sa ma conving ca incompetenta guvernantilor ne va ucide. Cu 40 de cm de zapada sub noi, pe un varf de munte sau pe targa unui spital, in adancimea unei transee sau lent, neobservat de la o catedra sau de la o masa de birou.