Roțile mașinii se învîrt grăbite spre locul unde liniștea veghează existența unei întregi comunități. Pietrișul sare lovind fugitiv luneta autoturismului a carui culoare nu se mai deosebește din cauza mizeriei ce s-a lipit precum un scai. Nu ascult muzică. Mă limitez la a purta o conversație jovială cu prietenii mei. Mergem la mănăstire. Ne îndreptăm cu 60 de kilometri la oră spre paradisul împăcării cu sine, spre locul unde, inevitabil, te regăsești. Deschid geanta, iar zgomotul pe care îl produce fermoarul sparge „bucățile de pace” care îngrădesc lăcașul religios. Îmi scot un șervețel din pachet și îmi sterg buzele de rujul roșu ca focul. Îmi pun eșarfa în cap și gata, sînt pregătită. Parcăm, coborîm din mașină și ne îndreptăm spre incinta Mănăstirii Sihăstria Secului. Ne închinăm și îi mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns cu bine. Toate ca toate, dar la „stăreție“, cum îi spun cei de prin zonă, ne așteaptă un bol cu ciorba de cartofi dreasă cu smîntînă si cîteva felii de pîine abia scoasă din cuptor. O sticlă cu vin roșu ne face cu ochiul încă de la intrare, însă ne aruncăm toți asupra polonicului. Sorbim „licoarea acră” de parcă nu am mai fi mîncat niciodată, dupa care ne îndulcim cu o alba ca zăpada, prăjitura copilăriei noastre.

Chilia părintelui Cleopa stă neclinitită așteptînd vizitatori. Mă simt o păcătoasă și jumătate, deoarece îmi atîrnă ațe și ațișoare de la blugii mei prespălați. Încerc să îi acopăr cu geanta și intru în încăpere, stăpînită de o senzație de mîntuire. Un preot, de doar 1,40 m înălțime și cu fața acoperită de o perche de ochelari, ne întîmplină stînd pe un scaun în holul chiliei. De jur împrejur sunt doar icoane și sfaturi ale părintelui Cleopa, sfaturi despre cum putem ajunge în Rai. Lucrurile acestuia sînt păstrate cu sfințenie în două vitrine de sticlă. Stăm cu ochii ațintiți la ele și ascultăm poveștile preotului ce ne însoțește.

Afară este soare. Trag aer în piept și deja mă simt mai liniștită. Îmi iau în spate geamantanul plin cu haine groase și urc pe scările de lemn pentru a mă caza. Urmează trei zile în care trebuie să mă regăsesc și să îmi hrănesc sufletul. Ne schimbăm și ne pregătin de drumeție. Peste deal ne așteaptă Mănăstirea Sihla. Trebuie să pornim la drum. Avem doar 4 kilometri de urcat. Floare la ureche. Ne luăm o sticlă de vin sub braț, cate un băț ca să avem in ce ne sprijini și cu Dumnezeu înainte am plecat la drum. Ajungem noi înapoi pînă diseară.

Sursă foto: http://www.panoramio.com/photo/11721391