Fotoliul din odaie e cu siguranta mai confortabil decat bancheta unui elicopter ruginit. Mirosul de whisky nu poate concura nici pe departe cu cel de ulei ars. Tapiteria de catifea te mangaie mai apasat decat gerul pe obrajii unei fete iarna. Iti infunzi urechile cu soapte de iubire ale unei neveste tinere, cand acolo ar fi trebuit sa-ti zbiere strigate de ajutor. Ai vrea sa ajuti, dar nu esti Dumnezeu. El decide cine ramane si cine pleaca. Asteptarea e totusi grea c-ar putea sa-ti scada din salariu. Uiti pentru o clipa de nenorocire privind pielea catifelata care te ispiteste. Ai strans oricum destui bani cat sa traiesti o viata. Parfumul de trandafir al pielii iti aminteste, totusi, vag, si de cel de rasina. Incerci sa-ti distragi din nou gandul de la padurea intunecata in care sapte vieti se scurg la fel de repede ca o zi de-a ta in vacanta.

Si-a doua zi, dimineata, ghiftuit, te ridici de la masa si-auzi de el. Un om simplu din muntii Apuseni. Palmele lui sunt crapate de munca in gospodarie si la animale. E trecut de mult de prima tinerete dar isi gaseste forta sa faca ceea ce tu nu ai fost in stare. A trait de cand se stie in Huedin si-i cunoaste culmile asa cum iti cunosti tu ciorapii. Cand tu-ti dadeai capotul jos sa te bagi in patul moale, el isi arunca maioul in foc sa-i tina in viata pe nenorociti. A purtat-o pe studenta scursa de viata pe paturi atarnate de crengi de brad asa cum iti legeni tu copii seara s-adoarma pe brate. Broboane de transpiratie incep sa ti se scurga pe frunte. Nu sunt insa din cauza vinei care te consuma, e prea puternic focul in semineu.