„Populaţia României are nevoie de educaţie nutriţională”, este ideea pe baza căreia ieri, 3 aprilie a.c., s-a dat startul Congresului Societăţii de Nutriţie din România. Aflat la cea de-a V-a ediţie, evenimentul desfăşurat la Iaşi îşi propune să ofere oamenilor informaţii de interes general cu privire la nutriţie, dar şi să realizeze un schimb de experienţă între medicii şi studenţii participanţi.

„Din păcate, după cum știți, mai nou, toată lumea se pricepe la nutriție. Nutriționiștii, sau mai bine zis, pseudo-nutriționiștii care apar, fac din alimentație și din modul de a ne alimenta un fel de bau-bau. Aia nu e voie, aia nu e voie, sînt restricții care fac extrem de mult rău. Contează foarte mult să reținem ideea că mâncarea este una din plăcerile vieții și să facem în așa fel ca această plăcere să fie una sănătoasă. Oamenii trebuie să-şi permită toate plăcerile culinare în cantităţi care să nu fi periculoase.” a menţionat prof. univ. dr. Mariana Graur, preşedinta Societăţii de Nutriţie din România.

În cadrul Congresului se vor prezenta şi rezultatele unor cercetări din domeniul nutriţiei, realizate în rîndul românilor. „S-au prezentat până acum, de la deschiderea de dimineață, studii realizate de tinerii dieteticieni pe populația din Iași, la școli sau aziluri de bătrîni, care au observat care sînt diferențele între ceea ce se recomandă să se mănânce și ceea ce se consumă în realitate.”a completat preşedintele societăţii. Conform acesteia, între sfaturile pe care medicii le oferă pacienţilor şi comportamentul acestora din urmă în raport cu alimentaţia există o mare discrepanţă, pentru că majoritatea nu respectă orele la care ar trebui să mănînce. „Oamenii nu mai mănîncă trei mese pe zi, toată lumea crede că dacă mănîncă sănătos o dată în zi este bine, dar nu este deloc adevărat. Cercetările, tocmai din acest motiv, sînt încurajate, ca să avem și niște rezultate mai elocvente.” a precizat medicul nutriţionist.

Pentru că educaţia nutriţionistă porneşte de la vîrstele fragede, prof. univ. dr. Mariana Graur a adus în discuţie problemele des întîlnite în şcoli. În România sînt unităţi şcolare care au făcut ca obiect opţional „Nutriţia” şi clase în care elevii nu au nicio noţiune despre această ştiinţă. „Ce mi s-a părut șocant a fost lipsa de implicare a cadrelor didactice în recomandările nutriționale firești. Ca exemplu, proiectul «Cornul și laptele» este un program foarte corect din punct de vedere nutrițional. A mînca pîine cu lapte dimineața este recomandarea ideală pentru vîrsta de creștere. S-a stricat această indicație și lumea a primit-o ca un fel de pomană socială, există foarte mult snobism și foarte multe replici care nu sînt sancționate de cadrele didactice. Replicile răutăcioase și bătăile cu pîine, ca exemplu, din clase, sînt trecute cu vederea. Orice lucru bun poate fi stricat în această lume prin lipsa de replică a celor care ar trebui să intervină.” a mai declarat aceasta.

La cel de-al V-lea Congres al Societăţii de Nutriţie din România vor participa personalităţi medicale care activează în domeniul nutriţiei, de la univerităţile de medicină din Iaşi, Cluj, Bucureşti, Timişoara, Oradea şi Galaţi, alături de aceştia fiind prezenţi şi tineri dieteticieni, absolvenţi ai Facultăţilor de Nutriţie şi Dietetică. Sînt înscrişi un număr de 283 de participanţi. Precizam ca, Societatea de Nutriţie a fost înfiinţată în anul 2005.