Adrian Cojocariu, pianistul IT-ist

Cu peste 100 de concursuri şi recitaluri la activ și zeci de premii cîștigate de pe urma talentului său de pianist, Adrian Cojocariu, student al Universității de Arte „George Enescu” Iaşi, lucrează în domeniul IT, încercînd să țină echilibrat balanța între artă și pragmatism

Pe Adrian Cojocariu, dacă îl suni sau îl cauţi personal, este imposibil să îl găseşti stînd degeaba. Tot timpul are o ocupaţie. Îşi repetă partiturile, este la serviciu, citeşte vreo carte ori se uită la vreun documentar ştiinţific. Şi lista poate continua. Programul de somn parcă ar fi prevăzut de un regulament cazon. La 22:00 se dă stingerea, iar la 05:00 se reia activitatea.

Povestea lui de iubire cu pianul a început încă de la şase ani. Trăind într-o familie în care aproape toată lumea are înclinaţii muzicale, era practic imposibil ca el să nu aibă deloc de-a face cu muzica. Mătuşa lui Adrian, pasionată de chitară, a fost cea care l-a îndrumat să aleagă calea pianului. “Într-o zi, mătuşa mea mi-a adus o orgă, din Italia, ca să mă joc, şi cred că asta a fost, de fapt, intenţia ei «diabolică»”, mărturisește zîmbind. De atunci, cei doi au fost de nedespărţit, iar roadele efortului individual nu au întîrziat să apară. În clasa a doua, împreună cu profesorul său, micul învăţăcel a fost la San Remo, Italia, la un concurs, unde a obţinut primul premiu din suita care avea să urmeze.

La început a fost greu, situaţia modestă de-acasă l-a forţat să schimbe mulţi profesori în decursul timpului, dar asta nu l-a făcut să renunţe. Urmînd sfatul mătuşii, în clasa a şaptea a părăsit Botoşaniul şi a venit în Iaşi, unde avea mai multe oportunităţi de dezvoltare. Aşa a început totul. L-a cunoscut pe maestrul Arcadi Iulian Trofin, care i-a schimbat complet perspectiva asupra vieţii.

La întrebarea: “Ai vreun idol în materie de pian?”, tînărul nu ezită şi răspunde prompt: “Domnul Iulian, there is no other”. De asemenea, acesta spune că se regăseşte mult în Chopin, probabil pentru că îl interpretează foarte bine, dar că, la nivel de idol, rămîne la mentorul său.

Premiat de unii, ”folosit” de alţii

Deşi parcursul său muzical i-a adus, nu de puţine ori, locul I şi II la o mulţime de concursuri şi olimpiade naţionale (Piatra Neamţ, Suceava, Galaţi, Botoşani, Sibiu, Tg. Mureş, Iaşi) şi internaţionale (Italia, Elveţia, Scoţia, Austria), Adrian a avut parte şi de piedici, care ar fi putut să-l demoralizeze şi să-l facă să renunţe. El însă le-a privit ca pe nişte încercări de pe urma cărora s-a maturizat şi a învăţat că viaţa nu este întotdeauna justă. Îşi aminteşte şi acum de un concurs de la Tulcea, pentru care se pregătise intens, dar pe care nu l-a cîştigat din motive „lesne de înţeles în România”. Sau de profesorii săi de la şcoală, care, atunci cînd se întorcea din vacanţă ori de pe la vreun concurs, în loc să îl întrebe cum i-a mers, îi cereau diplome, cît mai multe diplome de pus la dosar, deoarece de pe urma lor aveau de cîştigat la salariu. „Îmi venea să le zic «Nu vi le mai dau!»”. Toate aceste lucruri l-au făcut pe Adrian să ajungă la concluzia că în viaţă nu contează tolba de premii cîştigate, ci experienţa pe care o adaugi la dosar.

Cu peste 100 de concursuri şi recitaluri la activ, studentul recunoaşte că încă şi-acum are emoţii atunci cînd urcă pe scenă. „Oricum emoţii ai, pentru că, dacă ai fi degajat, n-ai mai transmite nimic. Treptat, după foarte mulţi ani de studiu, cînd deja ai ridicat ştacheta şi îţi ştii nivelul, ele mai dispar. Cînd eram mai mic nu aveam emoţii pentru că nu conştientizam. Mi-e dor de vremurile alea”.

Repetiţiile la pian sunt zilnice. Pentru asta, tînărul se trezeşte la ora la care pînă şi natura mai doarme un pic. “E un flow pe care îl simţi la pian. Îţi ia cam un sfert de oră să îţi intri în stare, să devii concentrat şi apoi să te faci una cu pianul. Dacă pe la jumătate, deschide cineva uşa la sală, s-a terminat! S-a rupt tot filmul! Îţi ia cel puţin 5 minute să îţi revii. E complicat. De aceea între orele 06:00 şi 08:00 e cel mai bine să studiezi. Nu te deranjează nimeni”.

„Mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru mine”

În prezent, Adrian este student în anul III la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, la specializarea Interpretare muzicală, unde lucrează cu prof. univ. dr. Tatiana Pocinoc. De asemenea, s-a angajat şi la o firmă din domeniul IT, pentru a strînge bani şi a face faţă cheltuielilor. Deoarece este o fire ambiţioasă, cunoştinţele în acest domeniu le-a dobîndit singur, citind mult şi exersînd individual. În timp ce, poate, unii dintre colegii săi preferă să piardă timpul, el alege să îl folosească în favoarea sa. Rîzînd, povesteşte cum, într-o zi, un coleg l-a întrebat de ce nu cîntă clăpar pe la nunţi, că ar face o groază de bani, fără a depune prea mult efort.

Principiile şi aspiraţiile lui sunt altele însă. „Sunt multe lucruri pe care poţi să le faci în viaţă, dar prea puţine care contează. În loc să dau banii pe tot felul de haine, probabil m-aş duce în străinătate să vizitez cît mai multe culturi. Sa călătoresc, să am cît mai multe experienţe. Să cunosc oameni, să cînt prin diferite locuri. Mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru mine, să mă gandesc la ale mele”.

Marele regret al lui Adrian este că timpul nu-i permite să se ducă prea des acasă. „Mă duc rar acasă şi dramatismul tocmai de-aici se trage. Că la un moment dat, inevitabil, vine momentul ăla cînd ţi-ai fi dorit mai mult să stai cu mama. Şi acest lucru nu poate fi cumpărat. Atunci îţi dai seama că totuşi banii n-aduc fericirea şi nu contează aşa de mult”.

Conștient că talentul cu care este înzestrat cere sacrificii, uneori nedrepte, Adrian e însă decis să continue drumul pe care l-a ales, încercînd să țină echilibrat balanța între artă și pragmatism.