Ferma animalelor de oraș

La cei 14 ani ai săi e cărat în brațe de un bărbat brunet, învelit într-un prosop alb, către ceea ce avea să-i fie sfîrșitul. Seringa care va împinge soluția otrăvitoare prin venele micului patruped îi va curma suferința în mai puțin de cinci minute. Eutanasierea nu e o procedură rară la clinica veterinară a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din vîrful Copoului. Sute de oameni trec pragul acesteia lunar în speranța că vor opri durerea micilor prieteni necuvîntători.

Vieți care se scurg printre degete

Deși e încă dimineață, o Dacie albă 1304 se oprește în fața triajului. Cei doi bărbați – tată și fiu-, coboară în pripă, iar unul din ei intră în stația de triaj. Nici urmă de animal. Cel cărunt fumează nervos dînd rotocoale mașinii.

Doi studenți din anul al patrulea îl întîmpină pe cel venit să ceară ajutor. Treaba lor este să afle simptomele animalului, să completeze o fișă de trimitere și apoi să-l conducă pe stăpîn către clinica la care trebuie tratat animalul.

Nu durează mult pînă cînd un asistent înalt vine cărînd o targă căptușită cu linoleum. Ușa din spate a Daciei se deschide și un cîine mare, lup, își scoate botul afară să absoarbă cîteva fire de aer. Stăpînul se chinuie să scoată afară animalul paralizat, cu ajutorul unui asistent. „De vreo trei zile a început să nu se mai miște. Are deja 14 ani săracul…”, îmi explică studenta care-i semnase fișa de primire în timp ce trage cu sete dintr-o țigară.

Holurile pe care se pierd cei trei așteaptă cu ușile deschise ceilalți pacienți. Înainte de a intra la radiologie ești întîmpinat de un acvariu cu pești. Pe sală sînt postere cu sfaturi despre cum stăpînii ar trebui să-și țină animalele înainte de a intra la consultații pentru a păstra ordinea și a evita accidentele. Recomandările par a fi urmate, într-adevăr, pentru că un dog german negru zace pe culoar cu coada între picioare și urechile pe spate, așteptînd liniștit să-i vină rîndul.

Într-o altă sală 10 studenți stau adunați în jurul unui Saint Bernard. Cățelul uriaș zace pe o masă de metal mișcîndu-și doar capul din cînd în cînd. Ochii îi atîrnă sfîșietor printre puhoaiele de blană. De trei zile refuză să se mai ridice în picioare, iar toți cei de acolo se străduiesc să-l ajute. Pe o masă alăturată, tot de metal, un micuț Terrier din rasa Yorksheier se învîrte de colo,colo în speranța că o să primească aceeași atenție. Cea a stăpînilor nu pare de ajuns. Patrupedul tuciuriu își ciulește curios urechile la fiecare zgomot și nu contenește să dea din codiță.

Studentii de azi, salvatorii de mîine

Halate clasice, cu căței, sau verzi, cu flori se plimbă zîmbitoare prin curtea clinicii. Tinerii par a iubi ceea ce fac. „E frumoasă această meserie, dar e și grea pentru că trebuie să fii tot timpul disponibil. Dacă un client te sună la două noaptea, tu trebuie să te ocupi de caz”, povestește Natalia Durbaca, studentă în anul IV la Facultatea de Medicină Veterinară, potrivindu-și ochelarii pe nas. „Animalul nu-ți poate spune «mă doare acolo», ca un om. Ca să reușești să faci un dignostic corect și complet trebuie făcute multe seturi de analize. Mai greu e, totuși, să lucrezi cu proprietarul decît cu animalul…” îmi mai zice tînăra, cu naturalețe. Pe oricine întrebi îți va spune că cea mai grea parte e punerea unui diagnostic.

Alexandru Enescu, cel de-al doilea student care este astăzi în schimbul unu la triaj, alături de Natalia, ne privește liniștit. Nu doar partea cu diagnosticul implică riscuri. E perfect conștient de pericolele la care se expune atunci cînd se ocupă de animalele mai mari, al căror instinct de apărare e unul pe măsura talilei.

Curtea e plină de căței și pisici, vii sau cuminte desenate în postere. Studenții au grijă de animalele rătăcite, le castrează și le dau de mîncare. Fiecare cămin are propriul cîine, iar paznicul e însoțit de un pui care latră din toți plămînii. Se plimbă mîndru cu cîinele după el, și din cînd în cand îl mai strigă ca nu care cumva să-l rătăcească.

Nasuri reci, suflete calde

În grajduri sînt ascuse de căldura soarelui animalele mai mari. Cinci caprine stau în prima boxă pentru un tratament intens de reproducere. În următoarea boxă locuiește o vacă uriașă, folosită de studenți pentru cercetare. Este poreclită „vedeta” din cauza coarnelor care i se întortochează unul în fața, și altul în spatele frunții. Alte două vaci stau în staule alături de vițeii lor, care vor lua locul femelelor bătrîne, atunci cînd vor fi suficient de mari. Caii sînt bine îngrijiți și înalți. Părul sîrmos și negru al primului armăsar lucește mîngîiat de raza de lumină care trece prin gemulețul mic. Boxele în care locuiesc animalele sînt multifuncționale. „Cele 10 spații de cazare pentru animale mari pot fi reamenajate, la nevoie. De exemplu, cinci oi încap într-o boxă pentru vaci. Animalele de talie mică pot fi internate, încăpînd maxim 20”, îmi explică profesorul Gheorghe Solcan, prodecanul Universității.

În aceeași curte se află și o biobază care ascunde animalele pe care se face cercetare. Printre canari și hamsteri cîțiva stupi de albine întîmpină studenții la intrare.

Deși cele mai multe animale tratate sînt de obicei cîini sau pisici, preagul clinicii a fost trecut și de specimene mai deosebite. „Anul trecut am avut un dromader cu o problemă a esofagului. Cand eram student am avut un elefant cu aceeași problemă. Indiferent de cît de neobișnuiți sînt pacienții noștri, pentru proprietari animăluțul lor e foarte important și deosebit”, își amintește profesorul.

În urmă cu doi ani, la clinică a fost adusă o cămilă de la o grădină zoologică care avea nevoie de îngrijiri. „Cămila avea o fractură de mandibulă. A fost operată de doi doctori veterinari care ne sînt și profesori la facultate. I-au pus un șurub, au ținut-o la recuperare două săptămîni iar apoi a fost trimisă înapoi la zoo. Dar am tratat și șerpi, papagali, canari sau broscuțe țestoase” povestește Alexandru.

Și animalele au nevoie de bani

Clădirile vechi ale spitalului se ascund, parcă rușinate, în spatele celor noi. Spitalul se confruntă cu proleme în ceea ce privește spațiile pentru cazarea animalelor, care nu mai răspund standardelor actuale de bunăstare a necuvîntătoarelor.

Dacă intri dinspre stradă poți admira holul renovat recent, aproape luxos, care găzduiește uneori expoziții de artă. „Renovarea clădirilor a început dinspre stradă, și cînd am ajuns la cele din spate ne-a prins criza economică. Numai pentru spitalul de animale mici, ca să-l putem reutila și moderniza trebuie cam 28 de miliarde de lei vechi. Pentru animalele de talie mare ar trebui investit într-un spital nou”, îmi spune Gheorghe Solcan.

Aparatura, însă, a fost reînnoită periodic prin proiecte de cercetare. În afară de două cabinete veterinare din Iași, doar spitalul mai este dotat cu un aparat pentru radiografie animală. Tot printr-un proiect pe fonduri structurate se încearcă și rezolvarea celorlalte probleme. „Medicii veterinari pot gusta din succes în fiecare zi, dacă consierăm că reducerea suferinței sau chiar salvarea vieții unui animal este un succes”, îmi mai spune profesorul cuprinzînd în privire acest tărîm al animalelor aflate pe muchia de cuțit a suferinței.

Sursă foto: Universitatea de Știinte și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, din Iași