Sănătate, răbdare, familie, înțelepciune și chiar fericire. Pentru asta se roagă miile de pelerini care vin în fiecare an la moaștele Sfîntei Parascheva și se așază la rînd, îndură frig, foame sau setea pentru doar cîteva minute lîngă moaște. Însă anul acesta oamenii care au stat cîte patru sau cinci ore la coadă ca să ajungă la moaște au avut cuvinte de laudă pentru organizare. Dacă altădată te apuca leșinul, așezîndu-te la rînd de lîngă Bahlui pînă în curtea mitropolitană, acum cele cîte ore zboară altfel și trec neobservate.

Pelerinajul din Iași, documentar în Olanda

Marginea dreaptă a șnurului din oameni este împodobită cu tarabe, parcă trase la xerox una după cealaltă. Mărgele colorate, chipuri de sfinți imprimate pe tot felul de materiale, de la lemn pînă la pînză și sticluțe cu mir. Aceleași obiecte se găsesc expuse la fiecare colț, iar pe la jumătatea drumului este așezat strategic chiar și un grătar cu hamsii. Mirosul de pește se amestecă cu cel de busuioc și devine ispititor, dar puțini sînt cei care se opresc să mănînce, căci mai au de mers pînă să ajungă la Sfîntă.

Într-o parte, lîngă Facultatea de Teologie, se strîng mai mulți oameni și ascultă conversația dintre un bătrîn și doi jandarmi care îl trimit pe pelerin să fumeze dincolo de gard pentru ca fumul să nu îi deranjeze pe cei din jur. Dar bărbatul se lasă păgubaș și strecoară țigara în buzunar, departe de ochii curioșilor. Un tînăr brunet și slăbuț a văzut toată scena și o întreabă pe un ton răsfățat pe prietena lui: „ite, vezi că ne dă voie să fumăm? Tu de ce nu mă lași?”. În același grup, un călugăr scund, cu barbă stufoasă și neagră ține în mînă o sacoșă de rafie. „Cine vrea mere? Micuțe și pricăjite, dar măcar sînt de ale noastre”, încearcă el să scuze modestia merelor.

Cîteva femei întind mîinile, murmură zîmbind cîte un bogdaproste și mușcă cu poftă din fructul zemos. Măcar așa își mai astîmpără setea. Orele de așteptare și statul în picioare nu afectează pe nimeni, în schimb lipsa apei da, căci magazinele de la care poți cumpăra se găsesc abia pe la jumătatea drumului. De aceea fiecare rezistă cum poate. O fată cu părul creț se uită pe telefon și își anunță prietenii că scorul de la meciul România-Finlanda este 2-0. Drept răsplată pentru că i-a spus și lui scorul, tînără îi cere apă unui domn în jurul căruia gravitau cîțiva aburi de acool. Bărbatul, scund, cu ochii obosiți, dar pus pe glume, îi întinde fetei sticla cu apă nedesfăcută. „A uitat tovarășul Ceaușescu să astupe gropile, domnișoară”, îi zice acesta cu un zîmbet ironic în colțul gurii, în timp ce studenta se împiedică și nimerește într-o groapă.

Pervazurile magazinelor sînt loc de expoziție. Nu a icoanelor, ci a paharelor de plastic și a resturilor de mîncare. Oamenii nu au răbdare să traverseze strada pînă la tomberoane și lasă gunoaiele pe unde apucă.

Pervazurile magazinelor sînt loc de expoziție. Nu a icoanelor, ci a paharelor de plastic și a resturilor de mîncare. Oamenii nu au răbdare să traverseze strada pînă la tomberoane și lasă gunoaiele pe unde apucă. Asfaltul e singurul care e curat și asta datorită jandarmilor care patrulează fără încetare pe lîngă gard. Lîngă bărbații în uniformă, dincolo de înghesuială, sînt două fete cu microfoane și camere de filmat. Studiază media vizuale la o universitate din Olanda și au venit în România pentru a face un film documentar despre pelerinaj. Speră că va fi gata anul viitor și de aceea iau datele de contact ale persoanelor pe care le intervievează ca să le țină la curent cu materialul.

Dincolo de tarabe se întinde un zid luminat. Pelerinii plantează în el lumînări, iar de pe buze li se desprind în rugăciune numele apropiaților. În fața zidului și la racla Sfintei Parascheva lumea esta mai tăcută. Căci numai la umbra celor mai mari decît ei oamenii fac liniște. Abia după ce sărută și șterg cu hainele sau cu obiectele mai de preț moaștele se poate spune că scopul miilor de pelerini a fost atins. Însă drumul cel mai greu este la plecare, unde agheasma care curge din butoaiele mari de lemn a făcut o baltă noroioasă peste care se trece ca o ultimă încercare a credinței.