Cele trei căsuțe gemene stau ferite de ochii lumii în spatele unor blocuri-turn comuniste. Părinții intră zilnic, în grupuri de cel mult patru persoane, ca să se joace și să-i ajute pe copii la teme. Sînt primiți cu zîmbete și îmbrățișări. E sporul de afecțiune pe care nu au cui să o ofere, sau cel puțin nu fără un interes. „Trebuie să fii puternic, așa te lasă în pace. Să le fie frică de tine” spune Andrei cu gîndul la frații lui de suferință.

Mame de schimb

Cei aproape treizeci de tineri care locuiesc în casele de copii din apropierea Mall-ului din Bacău au o curte mare în care să se joace. Ieșirile din căsuțe sînt mărginite de gărdulețe pitice care se vopsesc acum, înainte de venirea Paștelui. În curte mai sînt bănci și două leagăne. Locul îți amintește de un părculeț sărac.
Zarva se întețește după ora două, cînd voluntarii scapă de școală și vin să își dedice cel puțin două ore unor copii care au nevoie de o fărîmă de atenție. Cum nu o primesc, sînt nevoiți să se dea în spectacol, să facă nazuri sau să fie violenți. Așa, cel puțin o îngijitoare îi va mustra și-și va întoarce privirea spre ei.

Aceste îngijitoare sînt numite de cei mici „mame”. Termenul și-a pierdut însă din sens. Pentru ei, mama e cine le face baie, le gătește și îi îmbracă. Domnișoarele voluntare care îi ajute să învețe o poezie sau care acceptă să joace o partida de fotbal devin automat, la rîndul lor, mame. Băieții primesc statutul de tată în aceleași condiții. Cei mai mari sînt însă ostili și par pregătiți oricînd să muște asemeni unor cîini care fug de oameni pentru că au fost bătuți de stăpîni. O doamnă voinică amestecă într-o oală înaltă de zor, după ce reuștește să facă rost de o țigară de la una din fetele mai mari.

Cei șapte frați

Căsuța A este cea mai vizitată pentru că aici locuiesc cei mai mici copii. Vasilică este cel mai mare și îi are alături pe șase dintre frații săi. Tatăl lor era lăutar în sat, dar nici unul din ei nu se gîndește să-i calce pe urme deocamdată. „Cînd o să fiu mare o sa iau carnet și mă fac șofer. Asta vreau, sa conduc toată ziua. Am condus la noi în sat Dacia și am știut cum, m-am descurcat” povestește Vasile umflîndu-și plămînii sub bluza portocalie. Are 11 ani. A reușit să fugă o singură dată pînă acasă, la părinți, și îmi mărturisește fără ezitare că o să mai fugă pînă cînd o să poată să rămînă acolo. Costel e cel mai studios dintre cei șapte pitici. Te întîmpină oricînd cu un caiet scris parcă de mîna unei fete. Îi place să facă teme ca să demonstreze cît de bine se descurcă la școală. Elena, mezina, nu-i dă drumul surorii mai mari cu trei ani. „Ea știe puțin, dar nu vrea ea să vorbească. De asta nici nu merge la școală cu mine. Dar o să învețe ea… Cînd țipă așa, ca un «a!» știu că vrea apă, doar că n-are voie să bea prea multă. Ea cere tot timpul” șoptește Elena în timp ce-și dă cu mîna prin părul tuns băiețește. Copila pe care o ține strîns , cu îndîrjirea unei lupoaice care-și păzește copii, caută împrejurimile cu ochii albaștri, scuturîndu-și periodic zulufii aurii.

În aceeași casă locuiește Maria. Primul lucru pe care îl face cînd vine de la școală este să-și așeze uniforma pe un umeraș și să-și pieptăne părul negru și lucios ca o coamă de armăsar. Se arată dezamăgită de utlima tunsoare, care a lasat-o cu pletele doar pînă la umeri. Abia așteaptă vara ca să-și revadă familia din Olanda. Un cuplu o cazează la ei în fiecare vară pentru cîteva săptămîni sau chiar o lună. Are un album foto cu poze în care se bălăcea în piscină sau se plimba alături de cei doi batrînei cu care reușea să se înțeleagă doar prin semne. Holurile căsuței sînt pictate de ea. Animalele uriașe acoperă albul pereților și însuflețesc atmosfera. În sufragerie, totuși, sînt expuse desenele tuturor din casă, ca nimeni să nu se supere.

Orfan, orfan. Dar al cui?

În căsuța B sînt numai băieți, tineri care sînt deja la liceu. Andrei este cel mai mic. „Maică-sa îl vizitează cam o dată la doi ani. îi mai trimite bani. Tot timpul îi promite că-l ia cu ea in Italia. Copilu’ stă bine aici, însă” povestește doamna îngijitoare care se pregătea să plece de la primul schimb. Stările băiatului se schimbă des, amenințînd atunci cînd ceva nu-i convine că se va plînge superiorilor. Trecerea bruscă de la divinizarea unor voluntari la alungarea altora e cauzată de faptul că suferă de ADHD. Comportamentul său nu este, însă, unul neobișnuit prin împrejurimi.

Marius a terminat deja 12 clase și se pregătește să dea bac-ul încă o dată. Își dă toată silința, dar nu disperă știind că la vară, se va întoarce la muncă în Anglia, acolo unde o bătrînă îi găsește de lucru de cîțiva ani. Octavian e cel care refuză de cele mai multe ori să-și facă temele. Preferă să stea în oglindă și să-și geluiască șuvițele blonde asortate cu cercelul din ureche.

Dincolo de casa băieților e cea a copiilor bolnavi sau care au fost abuzați . Aceștia au un regim special și nu primesc vizitele voluntarilor. Cu probleme grave de sătătate, fizice sau psihice se află cazați cîțiva tineri într-o vilă alăturată, care amintește de un spital. Isidor, unul dintre cei care locuiesc alături, nu reușește să vorbească corect, iar atunci cînd o face nu e mereu conștient. Îi recunoaște însă pe voluntari, le ține minte numele și trece deseori gardul despărțitor ca să se joace cu ei. Pielea prea groasă și părul sîrmos îți dau de înțeles că nu e de pe meleagurile românești. Alături de el, locuiesc doi frați gemeni și blonzi. Fata tînjește să mîngîie părul colegelor sale. În timp ce-și plimbă degetele prin firele subțiri se bucură rostind neîncetat „pisicuță, pisicuță…”.

Butoiul cu pulbere

Curtea dintre cele trei căsuțe e de multe ori goală. La fiecare intrare se adună grupulețe, atunci cînd soarele devine mai puternic, undeva pe la amiază. Singurele schimburi care se fac sînt de obiecte, pentru bani, sau de țigări. Ce-a mai rămas dintr-un bidon cu suc verde poate fi schimbat cu un fluier, în funcție de dorințele sau nevoile fiecăruia. Andrei alege să bea însă sucul singur, sub scară. Există cîteva voci care se revoltă, dar conflictul nu ia amploare. Cel puțin nu atîta timp cît voluntarii încă sînt acolo. Se aruncă priviri încărcate de înțelesuri. Există o tensiune care îngoașă aerul și-l face greu de respirat.