Orașul țesut lîngă Siret

Trenul de Iași a ajuns în gară. 09.05 indică ceasornicul pătat de urmele iernii. Fumul iese gros pe hornul locomotivei, iar cu un țipăt subțire anunță orașul de apariția sa. La cîțiva pași mai departe, de-a lungul unui drum mlăștinos, ferestrele unor case modeste privesc curioase trecătorii. Dincolo de acesta, se înalță dealul Pașcanilor, străbătut de o singură potecă ce se pierde prin vegetația deasă. Alți zeci de pași și un zumzet straniu întrerup liniștea orașului. Este anul 1977, iar Strada Moldovei forfotește. Sute de trupuri pășesc în tandem și în aer plutește o vagă mireasmă feminină. Un tînăr grăbit merge pe strada alăturată și privește fascinat. Femeile și-au terminat tura. „Cînd ieșeau angajații de la fabrică, parcă era război. Numai capurile le vedeai, la ce mulțime era”, povestește Dumitru Lupu, fost maistru al fabricii de perdele.

Întreprinderea de Tricotaje și Perdele „Ariadna” Pașcani a fost înființată la 10 octombrie 1973, fiind a doua fabrică construită în acest oraș. A devenit, în timp, una dintre cele mai puternice din sud-estul Europei pentru producția de tricotaje și perdele. Și-a păstrat denumirea pînă în anul 1989, cînd a primit numele de Fabrica de Tricotaje și Perdele „Siretul” din Pașcani (S.C „SIRETUL” S.A).

„Orașul Pașcani avea o singură fabrică republicană, de interes național: Uzinele CFR (Atelierele CFR). La o vizită de-a lui Ceaușescu, prin ’69-’70, oamenii au ieșit în stradă să-l întîmpine. Aproape toți aveau în picioare opinci. Tot orașul, de la uzină pînă la stadion, unde venise elicopterul, era plin cu oameni. Și a zis să facă o altă fabrică. Așa au început proiectele, din ’70, iar în ’73 s-a pus în funcțiune”, a povestit Leonard Rusu, fostul director al fabricii între anii 1977 – 1989.

Povestea perdelelor de Pașcani a început cu trei angajați, apoi, după doar patru ani, numărul lor a crescut pînă la 1.444. În 1990, erau 12.000. La început, angajările se făceau pe bază de buletin, la intrarea în fabrică, însă cu cît aceasta se dezvolta, erau angajate femei școlarizate la licee profesionale precum „Someșul” Cluj, „8 Martie” Piatra Neamț, „Tricotaje” București.

Treningurile lui Maradona, made in Pașcani

Deschiderea celei de-a doua fabrici a avut un mare ecou printre femeile orașului. Pe lîngă școlarizare, disciplina era un criteriu vital al angajării. „Lumea era foarte entuziasmată și curioasă cum să intre în procesul de producție. Angajatele erau educate, ordonate, cu papuci, bonetă. Își legau sus părul; nu intrau așa, oricum”, își aduce aminte Dumitru Lupu. A lucrat doar zece ani, dar mărturisește că nu i-a fost deloc ușor. „După ce m-am angajat, a fost iadul de pe lume. Am făcut accident vascular la vîsta de nici 50 de ani. De la stres. Dar tot Rusu (fostul director al fabricii – n.r.) m-a salvat”.

Leonard Rusu a axat producția fabricii pe perdele, numindu-le Mayer, după numele patronului german ce îi furniza mașinile cu care le confecționa. De altfel, utilaje Mayer au funcționat pentru prima dată în România la „Siretul” din Pașcani. „Pe atunci era unicat”, spune fostul director.

Existau trei secții: cea de produs tricotaje (lenjerie pentru femei), cea pentru tricoturi tehnice (tapițerie auto și perdele) și cea pentru articole sportive. Programul de muncă era în trei schimburi – de la 7.00 la 15.00, de la 15.00 la 23:00 și de la 23:00 pînă dimineață. Fabrica mergea la foc continuu, cu excepția secției de confecții, unde se lucra doar în două schimburi. Deși fiecare avea un orar clar definit, cînd ieșea marfa pentru export angajatele erau chemate și noaptea.

„Noi am inventat pentru prima dată în România articole pentru sportivi. Mă refer pentru fotbaliști”, subliniază Leonard Rusu. Un aspect neștiut este că fabrica a făcut treninguri pentru celebrul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona. Impresarul său a venit la București, iar acolo s-a întîlnit cu Leonard Rusu și au început să colaboreze. Tot la Pașcani se confecționau articole sportive destinate țărilor precum Anglia, Rusia și Irlanda.

Orașul crește

Odată cu apariția întreprinderii „Siretul”, orașul Pașcani a cunoscut o anumită segregare a populației. Zona din vale, foarte slab dezvoltată, era destinată clasei muncitoare, iar în cea din deal locuiau personalități, oameni importanți. Majoritatea femeilor din Pașcani, cu tot cu cele din suburbii, lucrau însă la fabrica de perdele, iar la uzină lucrau bărbații. Să fii angajată acolo era o onoare, dar trebuia să și poți rezista, întrucît totul trebuia să iasă la timp, într-o condiție perfectă, în numărul exact de produse.

Datorită dezvoltării accelerate a fabricii, era mare nevoie de forță de muncă. Așa că în vale au început construcțiile de blocuri, iar întreprinderea și-a mai deschis alte patru secții în afara Pașcaniului: la Hălăucești (200 de oameni), la Tîrgu Frumos (600 de oameni), la Dorohoi, în județul Botoșani (200 de oameni), și la Frasin, în județul Suceava (50 de oameni). La zece ani de la înființare, fabrica producea cinci milioane de metri liniari lunar, la noi în țară metrul liniar costînd 21 de lei.

Anii ’70-’80 au reprezentat o eră de aur în ceea ce privește dezvoltarea economică a oraşului. Acesta a ajuns să găzduiască șase fabrici de tip republican: Uzina, Traductoarele (S.C „RETROM” S.A), Siretul (S.C „SIRETUL” S.A), Integrata (S.C „INTEGRATA” S.A), Sculele (S.C „SCUDAS” S.A) și Zahărul (S.C „NECTAR” S.A). Tot atunci și-a început mandatul Neculai Rățoi, cel mai longeviv primar din România.

Pe lîngă vestitele perdele, cunoscute în toată țara, dar și în străinătate, Fabrica „Siretul” organiza anual festivități la Casa de Cultură a orașului. „La festivități veneau toți. Şi nu erau numai muncitori. Erau cîte 1.000 de oameni. Festivitatea nu consta numai în a te urca pe scenă și a primi Ordinul muncii. Era și masa festivă de după, unde venea ministrul, secretarul CC-ului (Comitetul Central al Partidului Comunist Român – n.r.), cei de la Iași”, își amintește fostul director.

Ordinul muncii se acorda acelora ce aveau rezultate consistente în meseria pe care o practicau. Leonard Rusu a primit, timp de cinci ani la rînd, titlul de „Erou al muncii socialiste”, o mare realizare la vremea aceea.

Fiind cel mai mare producător de perdele din România, produsele confecționate în fabrica pășcăneană puteau fi văzute și în Neckermann, celebrul catalog german, în vogă în anii ’80, în care apărea tot ce se producea în Europa: confecții, mobilă, perdele. A apărea acolo însemna un mare privilegiu. Cînd ieșea un nou număr, toți vecinii de bloc se strîngeau la cineva acasă pentru a vedea ce a mai apărut.

Fabrica de perdele, un motor de dezvoltare a comunității

O idee dusă la bun sfîrșit a fostului director al Fabricii „Siretul” a dus la o etapă nouă în devoltarea orașului Pașcani. „Cea mai mare realizare pe care am avut-o, cu riscul de a păți ceva, a fost să tragem gaz metan pentru tot orașul, de la Miroslovești. Și am făcut-o, cu banii fabricii. Dacă nu era conducta aceea, nu se putea dezvolta orașul așa cum este astăzi”. Într-adevăr, prin intermediul acelei conducte comune, oamenii au cunoscut un nou mod de trai, iar odată cu apariția celorlalte fabrici, orașul Pașcani a înflorit semnificativ.

După Revoluția din 1989, fabrica a cunoscut un prim moment de decădere; a fost împărțită pe acțiuni și privatizată. Oamenii au fost scoși din funcție cîte 10, apoi, gradual, cîte 100. În anul 2010, firma care continuase activitatea fabricii a intrat în insolvență, iar în 2015 a dat oficial faliment.

Singura dovadă a existenței marii fabrici de perdele „Siretul” a mai rămas acum doar printre ruine – hale imense de beton scrijelit, prin care bîntuie fantoma măreției anilor săi de glorie. Iar dacă asculți cu atenție, încă mai poți auzi bîzîitul mașinilor de cusut, murmurul femeilor asudate de muncă și fîșîitul materialelor. După cîțiva zeci de pași, ajungi la capătul unor interminabile scări. Coborîndu-le, privești spre esplanada pavată și spre mușuroiul de blocuri cenușii. Dincolo de ele, răsună țipătul ultimului tren spre Iași.

22.20 arată, de data aceasta, ceasornicul. Ziua a trecut. Și anul, și vremea. Tînărul ce admira altădată mulțimea de femei de pe Strada Moldovei are acum chipul împînzit de riduri. Schițează un zîmbet și doar aminitirile îi mai reînvie imaginile vechiului Pașcani, orașul țesut lîngă Siret.

Credit cover foto: Andrei Stroe