Conform calendarului creștin-ortodox, pe data de 20 decembrie este sărbătorit Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu. Acesta a fost dat leilor spre a fi mâncat pentru că nu a renunțat la credința în Hristos. În ceea ce privește sărbatoarea ignatului la noi, aceasta este o îmbinare între faptul consemnat în calendarul ortodox și o practică păgână moștenită de la daci, care sacrificau animalele în numele divinitații întunericului.  De aceea, în tradiția noastră, cel care este însărcinat cu tăierea porcului trebuie să meargă la biserică să se spovedească, astfel încât să îi fie iertate pacatele anterioare și cel pe care urmează să îl facă.

Ochii bătrânei din fața mea se umplu de lacrimi. Tanti Sica își duce cei 67 de ani cu chipul ridat și conturat de un batic care îl face să pară o inimă. Este singură de aproape 17 ani, copii îi are fiecare la casa lor, iar apartamentul cu trei camere își așteaptă fii și nepoții în vizită. Poate curând și strănepoții. Își aduce aminte de Crăciunul copilăriei sale și paradoxal ochilor înlăcrimați, un zâmbet răsare în colțul gurii. „Pe vremea noastră, când eram noi copii, iernile erau frumoase, Crăciunul era frumos. Tradiția era frumoasă, se ținea tradiția. Și acum se tine, dar mai puțin. Se simțea postul Crăciunului, se simțea tăierea porcului.”

Tanti Sica nu știa pe vremea aceea ce însemna cu adevărat tăierea porcului. Pentru ea si frații ei, era doar acel eveniment special înaintea Crăciunului pe care îl așteptau cu nerăbdare pentru a călări porcul și pentru a-și ajuta părinții la tranșarea lui. „Când se tăia porcul îl pârlea cu paie de grâu, făcea un șoric galben-auriu, apoi ne urcam pe porc și ziceam «Dii, porcule!», adică să meargă porcul, dar el era deja mort.” Râde acum de naivitatea ei și a fraților săi. Apoi începea tranșarea porcului. Contrar copiilor din zilele noastre, pe atunci Tanti Sica își ajuta părinții să spele mațele și stomacul porcului. Bucătăria care odată găzduia această tradiție de Crăciun pare să se fi păstrat în timp. Bătrâna îmi arată o masă zdravănă, de un lemn puternic, care era în stare să țină un porc de 100 de kilograme.

„Tradiția nu o mai ține lumea cu o ținea înainte. Este, cum să spun, distanță mare. Diferență mare. Era cu totul o veselie și la copil și la tânăr și la bătrân. Era o uneală între rude, acum e o dezbinare între rude. Spre exemplu, la noi erau părinții cu frați, cumnați și se duceau în vizita unii la alții.”

Acum Tanti Sica privește altfel Crăciunul. Nu știe dacă e din cauză că a îmbătrânit sau pentru că într-adevăr nu mai este tradiția la fel. „Tradiția nu o mai ține lumea cu o ținea înainte. Este, cum să spun, distanță mare. Diferență mare. Era cu totul o veselie și la copil și la tânăr și la bătrân. Era o uneală între rude, acum e o dezbinare între rude. Spre exemplu, la noi erau părinții cu frați, cumnați și se duceau în vizita unii la alții.” Pentru părinții bătrânei din fața mea, cu ochii albaștri și blânzi, Crăciunul mai reprezenta și o ocazie pentru a sta la sfat. Discuțiile se îndreptau spre primăvară deja și nu pentru a organiza vreo vacanță, cum obișnuiesc tinerii din ziua de azi, ci pentru a plănui semănatul pământului. „Pe atunci nu erau tractoare și tot ce este acum, lucrurile se stabileau din timp.”

O întreb pe Tanti Sica dacă ea a tăiat porcul de Crăciunul acesta. Îmi spune că nu. Nu mai are puterea să cumpere un porc întreg, ci doar cumpără cele necesare pentru a face trandafiri, tobă și cele tradiționale. Mă invită să mananc un trandafir făcut de ea anul acesta. Accept bucuroasă să vad cum sfârâie cârnăciorul în ceaunul mic al gazdei mele. „Noi nu aveam aragaz atunci, aveam soba cu plită și totul era cu foc de lemne. Era adevărat țărănește.”