Timp de patru luni de zile a lucrat în ţara în care visa să ajungă. Încă nu ştie dacă a plecat pentru bani sau pentru a simţi senzația Amercii. Cert e că a ajuns acolo. Împinsă de sfaturile mamei şi uşor speriată de ce urma să i se întîmple a decis să-şi facă toate formalităţile ce trebuiau a fi urmate. „Am avut foarte mult noroc că m-a încurajat mama, m-a susţinut mereu şi chiar mă împingea de la spate, îmi spunea să plec ca să fac ceva în vacanţă. În primul an de facultate asta am făcut prima dată. Am mers la standul Work & Travel deoarece mereu m-au atras locurile astea îndepărtate”.

Diana Crainiciuc, studentă la Facultatea de Litere, specializarea rusă-engleză, nu ştia dacă va fi aleasă, dacă se va descurca sau dacă va rezista, dar ambiţia a împins-o să meargă mai departe, pe tărîmurile altei ţări. Are şi acum o vibraţie în voce cînd vorbeşte despre experienţa sa în Statele Unite. „Am venit cu mult mai mulţi bani decît mă aşteptam. Eu am mers împovărată că trebuia să îmi scot împrumutul la bancă de 2.500 de dolari, eram obsedată de chestia asta şi îmi ziceam că dacă la urmă după ce trag linie rămîn cu 3.000 de dolari ar fi super. Nu m-am aşteptat niciodata să vin cu 10.000 de dolari.” I se citeşte pe faţă că nu se simte confortabil cînd o întrebi cu cîţi bani s-a întors, însă o spune cu jumătate de gură fericită şi cu jumătate tristă. „Pentru banii ăştia am muncit foarte mult. Am avut cazarea asigurată la hotel, iar la primul job cu care am semnat contractul trebuia să fac curat prin camerele hotelului de la 8 dimineaţa pînă la ora 16:00. După program mergeam la al doilea job ce era destul de solicitant, de la ora 16:00 pînă la 22:30. Era tot în interiorul hotelului şi trebuia să-i ajut la tot ce aveau ei nevoie”, povestește fata.

„Îmi intrau în coastă scările”

Roşie în obraji, cu palmele strînse şi cu o sclipire în ochi îşi aminteşte clipele pe care le-a trăit fără să-şi dea seama. A vrut să se autodepăşească, să vadă dacă rezistă şi a reuşit. Povesteşte cu emoţie prin ce a trecut, însă cu mîndrie. „Îmi amintesc cum am plecat şi cu cîtă putere am rezistat să lucrez de dimineaţă pînă seara fără nici o zi liberă. A fost destul o lună să clacăm. Una din fetele de acolo a început să aibă probleme cu spatele, alta cu mîna, chiar mă luase teama şi simţeam că nu mai rezit, aşa că am cerut o zi liberă pe săptămînă. Într-o zi am simţit că nu mai pot sta de dimineaţă pînă seara la 10 jumătate, simţeam că o să clachez şi eram aşa de obosită, vroiam să stau măcar jumătate de oră întinsă ca să-mi revin, dar nu puteam pentru că erau camere de luat vederi peste tot; aşa că m-am dus pe scările de serviciu şi m-am întins pe ele. Îmi intrau în coastă scările, eu care eram foarte sensibilă cu somnul, însă atunci nu mi-a mai păsat”.

„Nu-mi doresc nimic acum ce poate fi cumpărat”

Cînd se gîndește ce are de gînd să facă cu banii cîștigați, privește rătăcită şi fără vreun zîmbet. „Nu vreau să-mi iau nimic cu banii făcuţi. Am muncit prea mult pentru ei. Deocamdată îi las acolo. Mă gîndesc foarte serios să plec din nou, dar într-o ţară din Europa pentru a fi mai aproape. Cu banii vreau să-mi asigur plecarea de atunci ca să nu mai fac împrumut la bancă. Am umblat puţin în ei deoarece mi-am ajutat familia, însă pe ceilalţi îi păstrez pentru că nu-mi doresc nimic acum ce poate fi cumpărat”.

Diana a rămas totuşi plăcut surprinsă de americani. „Acolo, de exemplu, lumea e mai atentă la serviciile pe care le prestezi în calitate de menajeră. Cei cazaţi mă apreciau pentru ceea ce făceam, iar unii oameni chiar îmi lăsau cîte un bileţel prin care îşi exprimau mulţumirea şi lîngă îmi puneau şi bacşiş. Datorită persoanelor de tipul acesta veneam la serviciu cu altă tragere de inimă pentru că aveam de făcut curăţenie în 14 camere pe zi. Dacă terminai mai repede puteai alege să îţi închei programul sau să îi ajuţi pe ceilalţi colegi, însă eu preferam să-i ajut pe ceilalţi deoarece eram plătită cu 8 dolari pe oră. Însă dacă aveai mai mult de 40 de ore pe săptămînă te plătea cu 12 dolari pe oră, iar eu cum aveam şi al doilea job mă încadram numai bine”, povestește fata.

Chiar dacă a realizat multe în doar patru luni, Diana a rămas cu un regret, acela că nu a mai reușit să viziteze orașul New York. „Mă bucur însă că l-am văzut prin fereastra mică de la avion”, spune. Dacă la începutul discuţiei purtate cu ea mi-a spus că a plecat şi pentru bani, spre finalul își dă seama că ăsta nu era principalul motiv, din moment ce-şi doreşte să-i păstreze pentru o nouă călătorie.