Trecerea în Noul An este prilej pentru oficierea mai multor obiceiuri precum Plugul, Mascații, Jocul caprei și al urșilor, Irozii, în funcție de fiecare zonă în parte, însă a căror semnificaţie zace ascunsă în vechi tradiţii precreştine. Se spune că datinile au rolul de a îndepărta spiritele rele și ghinionul din calea anului nou. Asemenea tradiții au loc și în orașele și comunele pline de culoare din județul Bacău.

„Sînt comandant la urs din 2004. Uniforma pe care o port este confecționată de mine, iar toiagul cu care cîrmuiesc ursul este sculptat în lemn de străbunicul meu”, îmi spune mîndru Claudiu, luînd poziția de drepți în uniforma roșie cu caschetă de militar, definită de toiagul sculptat în formă de șarpe.

Spre deosebire de anii precedenți, în care lumea nu mai încăpea pe șoseaua îngustă din cauza mascaților și a zecilor de urși, anul acesta participații la Festivalul Datinilor și Obiceiurilor Tradiționale „Anii vechi și anii noi” din orășelul Moinești și-au făcut mai tîrziu apariția. Mai apoi, un val de cete de urși, doboșari și mascați a luat prin suprindere oamenii adunați și asta pentru că au apărut ca din senin din cauza traseului schimbat. În cele cîteva zeci de minute cît și-au așteptat cetele concurente, fiecare grupare în parte a prezentat cîte o secvență din spectacolul ce urma să se desfășoare pe scena amplasată în Parcul Băi.

Necunoscuții deghizați în măști colorate spărgeau rîndul pentru a speria mulțimea de pe margine

Costumele zdrențuite și colorate, alături de zgomotul provocat de dobe, fluiere și goarne, te trimiteau cu gîndul la vechile triburi indiene, iar aerul, îmbibat de fumul carbitului țîșnit din țevi imense, provoca o și mai mare îmbulzeală. În fața unei cete întîrziate se aflau copii deghizați în urși ce înaintau în pas milităresc spre un colț de stradă, coordonați mai degrabă de părinți decît de ursar. „Ți-am zis să stai în rînd, de ce nu mă asculți cînd vorbesc cu tine?”, vocifera agitat un bărbat îmbrăcat în trening. Printre pieile de urși gigantice rătăceau mascați, doboșari și irozi, astfel încît nu mai înțelegeai care și cum din ce grupare făceau parte. Din cînd în cînd, necunoscuții deghizați în măști colorate spărgeau rîndul pentru a speria mulțimea de pe margine, însă erau readuși imediat de căpitan pentru a acompania dansul ritmic al urșilor.

Datini și obiceiuri pe Valea Trotușului

Mai încolo, la câțiva metri depărtare, transpirat și obosit de dansul executat minute în șir, un tânăr îmbrăcat în piele de urs încearcă să-și tragă sufletul. Mulțimea de copii mirați, de cum l-a văzut că se odihnește, a început să alerge spre el pentru a face o fotografie cu acesta. Timid și în același timp mîndru de el însuși, Ionuț a așezat capul ursului pe umărul stîng si preț de cîteva secunde s-a lăsat fotografiat. „Particip la astfel de festivaluri de cînd aveam 6 ani. Să fiu îmbrăcat în urs de sărbători face parte din viața mea. Pielea pe care o port o am din moși strămoși. Deși mi-ar trebui una nouă, momentan nu îmi permit deoarece prețul unei astfel de chei poate ajunge pînă la 100 de milioane!”

Gruparea din Văsîiești a format o mini-garnizoană, avînd drept înaintaș un tun improvizat

După scurtele reprezentații desfășurate în fața gării, ușor-ușor cetele se așează în șiruri de cîte patru-cinci, apoi înaintează agale prin fleșcăială, iar o dată cu ei și o parte din mulțime. Din imensul șir de deghizați, Ceata din Asău iese în evidență prin cunoscutul dans al ursului pe toiag. Susținut de doi mascați deghizați în țigani și de unul dintre ursari, cel urcat pe băț încearcă preț de cîteva minute să-și mențină echilibrul spre satisfacerea publicului. „Ei, se dau și ei în spectacol”, rostește un bătrîn așezîndu-și mîinile la spate, apoi pornește șchiopătînd în partea opusă traseului. Din mulțimea adunată pe margine încep să iasă precum furnicile din musuroi, cîte un cetățean cu telefonul sau aparatul de fotografiat în mînă pentru a nu rata momentul. Nici femeile aranjate și pe tocuri nu s-au dat înlături de la acțiune. În urma grupului sosesc posomorîți urșii din Piatra Neamț. Deși nu au executat aproape nici o mișcare cît timp s-au aflat la gară, reușesc să atragă atenția prin costumația specifică zonei, alcătuită din blănuri de oaie și cojoace. După ce grămada de oameni a dispărut rînd pe rînd, în urmă apar, cătinel-cătinel, gruparea din Văsîiești. Dacă anul trecut atracția lor principală a constituit un măgăruș care mesteca plictisit căteva paie în timp ce trăgea un plug, anul acesta și-au format o mini-garnizoană în fruntea căreia se afla un tun improvizat care scuipa carbit în loc de ghiulele. Mergeau cîțiva pași după care se opreau pentru a încărca, apoi cu ajutorul unui arac încălzeau explozibilul în țeavă.

***

După întreaga agitație, freamătul asurzitor se stinge, încet-încet. Orașul revine la liniștea răpită de dansurile tradiționale care au implicat deopotrivă oameni și mascați.