Pe tanti Lucica o poti vedea zilnic prin fereastra casei cum „framanta” oasele oamenilor. Satenii ii mai spun si „doctorul” Arborelui sau „fimeia care pune la loc oasele si rupe ciocurile”. Multi spun ca ar avea chiar capacitati bioenergetice, pentru ca simte si gaseste toate locurile unde s-a depus prea mult calciu. La cei 65 de ani ai sai, primeste la ea oameni de tot felul din toate colturile tarii, chiar si din strainatate, pentru a-i vindeca de ceea ce doctorii nu reusesc. Rupe cu monturile mainilor cicourile depuse pe spate, pe maini, pe picioare, pe fata, rupe corpii straini, vindeca scolioza, hernia, sinuzita, reumatismul, indreapta coloana, pune mainile, picioarele, coastele la locul lor, in cazul in care au fost luxate sau rupte. Nu cere bani la nimeni, pentru ca stie ca pe darul de la Dumnezeu nu se poate pune pret.

Batrana din spatele ferestrei

E sase seara, iar pe ulita inzapezita a comunei sucevene, ce duce acasa la tanti Lucica se vad doua masini la poarta. In ograda mare e liniste. Pe geam se vede o doamna intinsa pe patul acoperit de o patrura mov si o femeie slabuta, mica, senina la fata, cu un batic negru pe cap, ce ii maseaza spatele, rupand cu monturile de la degete ciocurile de calciu. Dupa ce o maseaza pe spate, o aseaza pe scaunelul acoperit de o pernuta albastra si-ncepe a-i masa gatul si umerii.

Pe laita din holul de asteptare doua femei din Cajvana isi plang oful piciorului rupt:”Vai de mine Alina, vai copchila, cate mai ai de tras. Am trimis-o dupa o bucata de carne in sura si acolo si-o gasit capatul. O lunicat pe ghiata si numa ce am auzit strigand ca in gura de serpe: «Mamaaaa!» Si-am vinit la fimeia asta. Ca tare bine face! Amu’ anul, copchila iara o lunicat si o cazut pe spate. Coastele i-o ajuns in stomac. Tat i-o pus la loc fimeia asta. Da’ si amu’? Nu m-am gandit in veac. Si am pazat-o ca pe-un ou ros! Doamne, cat nacaz…”

In timp ce mama vaita piciorul pe care Alina il tinea sprijinit de laita acoperita de tesaturi traditionale, tanti Lucica iese din casa, se uita la piciorul fetei si spune: „Un pic mai asteptati. Am pe pat o preoteasa dezbracata pana la brau.”

Strigatul oaselor

Dupa ce preoteasa a plecat , femeile intra in casa. Alina se asaza pe pat, mama o tine de mana, tanti Lucica isi face cruce, se pune in genunchi si-ncepe sa-i maseze piciorul. Tipetele, urletele fetei rasuna ca din gura de sarpe. Mama isi plange fata ca si cand aceasta ar fi pe patul de moarte: „Vai de mine Alina! Vai de mine! Vai! Maicuta Domnului, ajiuta-ne!” Tanti o lasa pe Alina sa-si mai revina, sa-si traga rasuflarea si-ncepe din nou sa-i maseze piciorul. Deodata se auzi un «Auuuu!» intens, semn ca piciorul a fost pus la loc. Pronosticul: „ruptura de os cu aschie”. Alina este trimisa sa-si puna urgent piciorul in ghips. Cand da sa iasa, femeia ii intinde rasplata, insa tanti Lucica o alunga spunandu-i: „Fimeie buna, nu-mi da mie banii! Da-i la doctori, nu mie! Dumnezeu sa va ajute!”

Pana sa iasa, tanti a primit o serie de „Bogda Proste” si meritul de „cea mai buna fimeie din zona noastra. Si noi avem in Cajvana, dar nu-s valabile. Numa’ daca-ti sclintesti un deget. Atata… Fimeia asta… sa-i deie Dumnezeu sanatate!”

Nici bine nu apuca femeile sa treaca pragul casei, ca pe usa intra o mama impreuna cu baiatul ei. Femeile se iau la vorba si pe cand cei doi se dezbracau, tanti Lucica a inceput sa indrepte patura de pe pat si sa spuna: „Ieri am fost la Sfanta biserica si zic ca vin acasa si ma culc. N-am avut cum. Mi-o vinit lume. O vinit cu o copchila cu clavicula rupta. O vinit cu o copchila cu piciorul rupt, o vinit cu nacazuri grele. Copchila cu clavicula ii asezata, ii bun, imi poarta manuta, numai ca trebe legata pana ce-i trece. I-am legat-o incrucis, i-am intepenit mana si o inceput a o purta. Vai de mine, saracii oameni…!”

Croiala unei vocatii

Dupa ce au plecat, s-a asezat pe pat si-a inceput sa-mi povesteasca cum a ajuns sa „vindece” oamenii de bolile oaselor. Isi impreuneaza mainile si-ncepe a spune: „Era Erica, fata mea mica. De 30 de ani. O batrana, vecina mea de aici si-o rupt un deget, in seara lu’ Anu’ Nou. O venit sa-i dau degetul la loc. Si-i zic: «Tanti Silvia, nu ti-l pot da». Era degetul venit pana aici asa. Si-am prins a-i da degetul la loc si de atunci o umblat din casa in casa si zicea ca pot face si nu vreu. Si eu chiar nu vream. Eu coseam la masina, aveam de lucru si nu-mi trebuia mie treaba asta. Eu am fost de meserie croitoreasa, nu asta.

Al doilea o fost un batran care-i mort amu. O venit cu o mana sclintita. M-am uitat la dansul s-am inceput sa rad: «Ma, chiar iti bati joc! Eu chiar nu stiu!» Si i-am dat mana la loc si adio! N-am mai putut scapa de lume! Eram tanara si daca-si sclintea vreun baiet un picior il dam la loc. Si mana si picior. Da-i dam si doua palme. Ca sa fie cuminte. Da’ eu nu-mi dam seama. Dam la loc, da’ nu-mi dam seama. Faceam, da’ nu-mi dam seama. Deloc! Ca eu eram croitoreasa de meserie si lucram zi si noapte.”

Numai ca pricina cancerului n-a mai lasat-o pe tanti Lucica sa-si continue misiunea. Stand pe pat, linistita, deoadata tanti Lucica respira lung si ofteaza adanc: „Am stat sase zile in coma. M-o bagat in operatie la opt si m-o scos la ora doua. Si dupa ce m-am trezit, dupa sase zile profesorul, doctorul acela mi-a spus sa fiu atenta, ca-s cu dar mare. De unde-o stiut? Nu stiu! Si cu-adivarat! De departe simteam ce are omu’. ”

„Darul”, spune batrana e transmis din generatie in generatie. E o mostenire de familie. Tanti  spune ca  mosul ei ar fi fost asa: „Da-i mort de la evacuare. Is 60 de ani de cand ii mort. S-ar putea si de la bunica lu’ sotu’ sa fie. Ea tot asa vindica lume. Poate-i pamantul ista”.

„Fereasca sfantul de operatie! Sa vina aici, ca-i operez eu!”

E cunoscuta in toate imprejurimile datorita darului de a rupe ciocurile de calciu sau cranturile, dupa denumirea data de aceasta: „Asta-i boala curata. Ciocurile astea se intind ca argintul viu. De la unul se fac mai multe. Oamenii amu’ is plini. Mai ales pe coloana. Asta-i boala grea. Lumea o face de la Cernobal, de la radiatii, de la transpiratii puternice. Cum transpira, cum ies in curent. Si ele se inmultesc. Astea is depuneri de calciu. Calciul nu intra unde trebe, ci se depune pe oase, pe unde apuca. Si asa se fac cranturile. Dupa masaj, ii bine sa-si puna frunza de varza, ca mai trage din boala, nu le lasa se se inmulteasca, sau o felie de lamaie, sau compresa cu ceai de pelin. Sa umble drept si sa se fereasca de curent.

O venit odata un doctor tocma de la Timisoara. O facut nu stiu cate operatii de ciocuri. I le-o scos si dupa un timp s-o facut si mai multe. Si tot asa. Si-apoi o venit aici si i le-am rupt. O venit de mai multe ori. Si nu stia cum sa-mi multumeasca. O scapat de operatie! Cum simte omul ca-l doare spatele, mana , piciorul sa vina. Fereasca Dumnezeu de operatie. Ce operatie? Sa vina aici, ca-i operez eu!”

Dintre cele mai grave cazuri, tanti Lucica isi aminteste cum intr-o zi venise la ea o mama impreuna cu fetita ei: „Vai de mine! Era plina de ciocuri. O fost la toate spitalele din tara avea tensiunea sub sase. M-am temut sa ma bag. Nu voiam sa moara in mainile mele. Daca venea mai din timp ii faceam. Asa, cate un pic in fiecare zi. Ii rupeam azi, ii rupeam maine si-i mai dadea drumu’. Da’ asa… Saraca fata! M-o anuntat ca o murit…”

Tanti Lucica a fost data si la televizor. De intamplarea asta ea isi aduce aminte cu zambetul pe buze: „Is nu stiu cati ani de cand o vinit niste doctori de la Iasi si fara sa-mi dau seama m-o filmat. Si m-o dat la televizor. Am fost data la televizor si eu n-am stiut. Asa ca mi-o spus baietul «Mama, nu te-ai putut imbraca altfel? Te-am vazut la televizor. Aveai o fustuta verde» Si chiar asa era. Era urataca. Nu era faina. Si-i spun: «Ce ai uai baiete? Ori esti prost?» Si dupa aceea mi-am data seama ca o vinit de la Iasi. Unu’ se facea ca rade de celalalt si-l fotografia si-n acelasi timp tot ma-ntreba si o filmat. ” Imi spune ca nu-i trebuie ei televizor, ca nu o intereseaza, „amu’, cand is batrana. Poate mai demult, da amu’…”

„Mi se usuca sufletul, obosesc dinauntru, nu din manuri”

Si tot acum, la cei 65 de ani, pe care ii are tocmai de pe data cand „o iesit tara noastra de sub dominatia rusilor” nu se simte obosita de loc. In medie, pe zi ii vin de la 20 pana la 40 de oameni: „Nu ma simt obosita de la manuri deloc. Asa cateodata din corp, se duce multa energie. Cand fac, de la fiecare persoana se duce energie din mine. Si cand ii multa lume, ori trebe sa beau apa, ori tre sa iau ceva in gura. Mi se usuca sufletul, obosesc dinauntru, nu din manuri. Da’ eu cred ca-i si ceva supranatural. Dumnezeu e la mijloc.”

Despre Dumnezeu, tanti Lucica vorbeste cu smerenie. Casa ii este plina de icoane, candela e tot timpul aprinsa pe dulapiorul plin de flori. Jos se vad multe carti de rugaciune, religioase, pe care, spune tanti Lucica ca le citeste cand isi mai gaseste un „un strop de timp”. Cand incepe sa-l „lucreze” pe om, intotdeauna isi face semnul crucii: „E arma de biruinta. Pai da na… Sa-mi ajute Dumnezeu. Si la pocaiti mi-am facut cruce. La mine nu conteaza. Nu le place, sa nu vie!”
Acum doi ani, cand unul din fiii sai s-a spanzurat, tanti Lucica, de prea multa suparare nu a mai vrut sa continue. Unul din preotii satului a venit la ea si aproape ca a obligat-o sa continue: „Preotul si-n predica spunea de mine: «Ce-avem noi in Arbore, voi nu stiti.» Pana ce-am auzit din lume si m-am dus si l-am ocatrat: «Parinte, da’ de ce graiesti? N-ai ce predica?» Si el o spus: «Da’ cum? Ca lumea are nevoie!»”

„Cum? Sa pun pe darul Lui Dumnezeu taxa?”

De dimineata si pana aproape de miezul noptii tanti Lucica are de vindecat bolile oamenilor. De multe ori nu apuca sa manance toata ziua: „Noaptea mananc si dimineata cand ma scol. Daca nu mai apuc noroc bun! Nu mi-e foame! Apoi iga si si azi: eu n-am mancat de ieri. Am mancat cand am venit de la biserica o tara si nu mi-e foame, nu nimic. Nici o gaina nu se hraneste cu cat am mancat eu. Sa stii ca de multe ori stau asa sa ma gandesc cum pot? Foarte multa lume am ajutat si vreu sa ajut mai departe! Cum pot! Pe multi. Multi tare! Azi o vinit multi cu ciocuri la coloana si un baiet din Cajvana cu ciocuri ca solzii de peste pe coloana. M-am spariet de el. Vin si doctori, si oameni de-aistealalti. Si la cata lume am fost acasa. Si la preoti: preoti chiar multi. Din Anglia o vinit, din Italia, din Spania: romani care is acolo. Amu’ maine nu stiu cum ma pot descurca. Vin tare multi! M-o sunat la telefon.”

Cat despre rasplata muncii in bani, tanti Lucica nici nu vrea sa auda. Spune ca n-o intereseaza: „Mai gasesc bani pusi pe aci, pe dincolo. Pe mine nu mai intereseaza banii. Ma intereseaza sa treaca la om. Asta ma intereseaza. O venit odata o asistenta medicala aici si se uita la mine si-mi spune: «Da’ cum? De ce nu pui taxa?» M-am uitat si-am inceput a rade. Sa pun pe darul lui Dumnezeu taxa? Ii spun: Ati mai auzit de astea? Asta-i darul lui Dumnezeu. Nu poti pune taxa. Daca vrea omu’ sa-ti deie ceva bine, daca nu, nu. Altul aduce cate un pachet de cafea, altul aduce o cutiuta de bomboane. Is bune. Ma indulcesc si eu. Altul imi aduce doua banane, altul doua portocale si altul zice «Bogda Proste!», cel mai bun.”

Legat de „Bogda Proste!”, tanti Lucica isi aminteste o poveste din tineretea sa pe care o spune zambind: „Stiu ca intr-o zi, intr-o vara, am avut 40 de persoane. Si o vaduva o chicat in livada, intre barabule si si-o sclintit piciorul. Si-o trimis dupa mine. Atata de obosata eram ca nu mai puteam. Si zic: Valeu, ce sa fac? Cum sa ma mai duc? Da’ ma pornesc! M-am intalnit pe drum cu o vecina si i-am spus: «Tu Margareta, azi am facut un sac de Bogda Proste si mai am de facut unul. Da’ nu mai am putere. Daca mi-ar da amu cineva o cafea mai fac un Bogda Proste si-l impart cu acela ce mi-o dat cafeaua».  Si-n spatele meu o oprit o masina. Niste oameni care o venit tot cu o problema de asta la mine. O spus ca ma ajuta sa fac Bogda Prostele. Si o facut repede cafeaua si m-o dus pana la fimeia aceea acasa cu masina.”

„Lasa asa, eu am destul in Romania”

Acum doua luni, a fost in Belgia, la fiica ei, Erica, unde a stat sase saptamani. Nici acolo nu a dus lipsa de oameni cu probleme. Era sa ramana de tot, dar nu a vrut sa-si lase oamenii din tara ei: „Am facut mult si acolo. Dar i-am spus fetei ca nu mai vreu ca veneau la ea in apartament si fetita ei nu putea dormi. I-am spus. «Lasa asa, eu am destul in Romania».

Acolo, am facut la un doctor care era in schimb de experienta cu 14 tari. Si avea ca pacienta o romanca, care era guvernanta. Si doctorul nu o putut-o trata. Si eu am tratat romanca. Si cand doctorul o vazut ca ea nu mai avea boala aceea si mergea cum trebe o intrebat-o doctoru’. Si o pus-o sa ma duca pe mine la el. Si-apoi am inceput sa-l caut asa de la talpi, ca sa vad ce are si apoi cand am terminat mi-o aratat asa cu degetul ca-i bun. Si i-o spus la guvernanta sa-mi spuna sa raman acolo, ca imi da camera, imi da tat ce vreu. Pe toata viata. I-am facut nu stiu cate sedinti si cand am plecat era suparat. N-ar fi vrut sa plec…”

Nici bine ca termina de povestit ca mai intra doi oameni pe usa. Problema? Ciocurile de calciu. Petrecandu-ma afara, tanti Lucica mi-a imaprtasit ca „Indata trebe sa vina Directorul General de la Politia de Frontiera, de la Bucuresti. Are hernie de disc. Maine m-o anuntat alt general… Ce sa fac? Au nevoie si ei… Vai si-amar de lumea asta… ”

Catalina Caragea