Novîe Izvestia (www.newizv.ru)
Ediția online a ziarului ”Novîe Izvestia” informează astăzi despre ajutoarele trimise de ruși în regiunea Donbass a Ucrainei, preconizate să ajungă în zonă pe parcursul zilei de astăzi, 12 decembrie curent.
Un convoi cu 13 mașini, care transportă circa 1200 tone de ajutor umanitar se îndreaptă din Federația Rusă spre Donbass. Guvernul Ucrainei a fost informat printr-o notă separată de către Ministerul de Externe al Rusiei despre transportarea produselor lactate, a conservelor de paște, carne, zahăr, a echipamentelor și materialelor pentru instalațiile sociale, scrie sursa citată.

Nezasimaya Gazeta (www.ng.ru)
Ediția online a ziarului Nezavisimaya Gazeta informează astăzi despre răspunsul autorităților Cecene la atacul teroriștilor care au provocat decesul a 14 polițiști la începutul lunii curente, în urma exploziei din Groznîi.
În ultimele zile, nouă case ale rudelor celor implicați în conflict au ars. Potrivit vice-președintelui Comitetului Dumei de Stat pentru Securitate și Anticorupție, Mahomed Vahaev, arderea locuințelor în care locuiesc rudele insurgenților este un răspuns adecvat la crimele lor.
De asemenea el a anunțat expulzarea rudelor acestora din Cecenia.

Moldova ORG (www.moldova.org)
Ediția online a portalului informează astăzi despre atacul armat asupra unei bănci și a unei case de schimb valutar din municipiul Bălți. Un bărbat cu cagulă pe cap a sustras 4600 de lei de la o casă de schimb valutar, apoi, după ce a traversat strada, a intrat în sediul unei bănci comerciale cu scopul de a sustrage bani. La cea de-a doua încercare a tras două focuri de armă, iar după ce paznicul băncii a încercat să îl mobilizeze, infractorul a fugit într-o direcție necunoscută.

Timpul (www.timpul.md)
Ediția online a ziarului ”Timpul” scrie astăzi despre temperaturile ridicate care pun în pericol culturile agricole de toamnă.
Potrivit meteorologilor, în următoarele șapte zile se așteaptă o încălzire a vremii cu cinci grade Celsius, iar o eventuală scădere bruscă a temperaturii ar compromite culturile de toamnă. Cerealele semănăte nu au reușit să înfrățească, iar în lipsa unui strat de zăpadă care să le protejeze, acestea nu vor rezista la înghețuri.