2009 – Un an cu seisme cu atentate si explozii care au pus in pericol viata oamenilor din intreaga lume si zeci de mii de victime ale gripei AH1N1.

Peste 100 de morti intr-un incendiu la Moscova

Numarul victimelor exploziei dintr-un restaurant din Rusia a ajuns la 109. Dintre acestea 102 de persoane au murit in incendiul propriu-zis, iar alte sapte au decedat din cauza ranilor si arsurilor la spital. Alti 134 de oameni au fost raniti. Aproximativ 230 de persoane, dintre care numerosi angajati ai restaurantului si rude ale lor, sarbatoreau opt ani de la deschiderea acestuia, care functiona inclusiv ca si club de noapte la sfarsitul saptamanii. Cauza exploziei ar fi fost un foc de artificii ce ar fi atins un plafon de plastic, inflamand totul.

500 de persoane in cadrul echipelor de interventie au fost mobilizate pentru a recupera trupurile celor care au murit la sfarsitul lunii noiembrie in urma unei explozii la o mina din nord-estul Chinei.12 cadavre au fost recuperate, numarul mortilor ridicandu-se la 104. Din punct de vedere al gravitatii evenimentului aceasta catastrofa miniera este a doua pe lista dupa cea din provincia Shanxi (din nord), ce s-a soldat cu 105 morti in decembrie 2007. Explozia a survenit in timp ce 528 de mineri se aflau in put, dar 420 au reusit sa iasa intrucat au detectat nivelul anormal de ridicat al gazelor cu 15 minute inaintea exploziei, care a fost resimtita pe o raza de zece kilometri.

Peste 130 de persoane au fost ucise si alte 520 ranite, in urma unui dublu atentat cu masina-capcana comis in centrul Bagdadului. Cele doua atentate au vizat Guvernul si Ministerul Justitiei, din centrul capitalei. Primul dintre acestea a vizat Ministerul Justitiei si pe cel al Muncii si Afacerilor Sociale, situate fata in fata. Zece minute mai tarziu, o a doua explozie s-a produs in fata sediului guvernoratului Bagdad, in acelasi sector.

Atentat asupra Nevsky Express

Treizeci si noua de persoane au murit la sfarsitul lunii noiembrie in Rusia in urma deraierii unui tren expres de pasageri care facea legatura intre Moscova si Sankt Petersburg, una din cele mai aglomerate linii din Rusia. Autoritatile au confirmat pista terorista care a stat la baza acestui accident, la fata locului descoperindu-se resturi dintr-o bomba. O gaura de obuz cu diametrul de un metru a fost descoperita in apropierea caii ferate, iar martorii afirma ca au auzit un zgomot puternic. Inaintea accidentului Nevsky Express avea 14 vagoane si transporta circa 660 de pasageri. Toate victimele se aflau in cele patru vagoane care au deraiat. Cel putin 25 de persoane au murit si alte 55 au fost ranite in urma coliziunii a doua trenuri de pasageri care circulau pe aceeasi linie, sambata seara, in guvernoratul Guizeh, la sud-vest de Cairo. Primul tren, care se indrepta spre o localitatea aflata la 100 de kilometri sud de Cairo, s-a oprit in mod neprevazut din cauza unei defectiuni, iar al doilea tren, care venea de la Cairo si-a continuat drumul normal fara sa incetineasca si l-a lovit pe celalalt in spate. Si in India aproximativ 15 persoane au murit in luna octombrie, cand un tren expres s-a ciocnit cu un altul, stationat in apropiere de localitatea Mathura. 50 de persoane erau in continuare blocate in vagoane.

Gripa porcina a cauzat moartea a 10.000 de oameni

Virusul gripal A/H1N1 a provocat moartea a peste 9.500 de persoane in intreaga lume, in ultima saptamana inregistrandu-se 828 de noi decese, potrivit noului bilant comunicat de OMS. Continentul american ramane cel mai afectat de pandemie. S-au inregistrat peste 6.000 de decese, insa numarul deceselor se multiplica rapid si in Europa.Cu exceptia Frantei, unde activitatea gripala continua sa se intensifice, gripa a atins nivelul de varf si a inceput sa regreseze in majoritatea tarilor europene occidentale, in principal in Belgia, Islanda, Irlanda, Olanda, Spania, Portugalia, Italia si Germania. In Europa Centrala si de Est, virusul continua sa se propage, in special in Albania, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Polonia, Romania, Muntenegru, Slovenia si Turcia. In schimb, afectiunile gripale par sa se diminueze in Georgia, Bulgaria si Ucraina, iar in Rusia numarul cazurilor de gripa a atins recent momentul de varf.

(text reeditat de Raluca Lungu)

Giorgiana Zurba