Vineri, 29 octombrie, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU) a gazduit ultima din sirul de conferinte care au avut loc saptamana aceasta cu ocazia celor 150 de ani de la fondarea Universitatii.

Rectorul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), prof. univ. dr. Vasile Isan, a tinut un discurs despre varsta pe care a implinit-o Universitatea, „o varsta mica comparativ cu varsta venerabila a marilor universitati europene” si despre tema dezbaterii care reprezinta „cumva la primul punct final al evenimentelor pe care Universitatea noastra le-a pregatit in cadrul celebrarii jubileului de un veac si jumatate”. In aplauzele publicului, Vasile Isan i-a introdus in scena pe academicianul Viorel Barbu, presedinte al filialei iesene a Academiei Romane si pe alti doi membri ai Consortiului, prof. univ. dr. Andrei Marga, rector al Universitatii „Babes-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca si prof. univ. dr. Ioan Panzaru, rector al Universitatii din Bucuresti.Primul care a luat cuvantul a fost academicianul Viorel Barbu, care a fost si moderatorul conferintei. Acesta a dezbatut problema viitorului universitatii in societatea postmodernista. „Postmodernitatea nu pune accent pe subiecte generale, de natura morala, sociala, filosofica cum ar fi adevar, justitie si credinta, ci isi exprima aderenta la valori specifice, fragmentate si de multe ori cu existenta efemera, este caracterizata de instabilitate, este un curent care exagereaza valorile individuale, in care educatia este un proces de insusire a unor deprinderi profesionale”, a precizat academicianul.

„Consortiul «Universitaria» este locul unde putem sa ne exprimam reflectiile si sperantele”

Viorel Barbu l-a introdus pe Ioan Panzaru, care a avut si el un discurs despre trei valori ale universitatii. „Ma voi ocupa de trei valori specifice institutiilor de educatie superioara si anume descoperirea, impartasirea cunostintelor si participarea la un proces de reflectie colectiva care transforma lucrurile. Le-am ales nu pentru ca sunt unanim recunoscute, ci pentru ca sunt contestate. Nu-mi propun sa le revendic, sa le rechizitionez in intregime. Le voi discuta, dimpotriva, cu intentia de a le deslusi semnificatia. Consider ca intr-un spirit antidogmatic Consortiul „Universitaria” este locul unde putem sa ne exprimam reflectiile si sperantele, pentru a orienta actiunea academica spre un optim lipsit de prejudecati”, a metionat rectorul.

Moderatorul l-a invitat apoi pe Andrei Marga sa-si rosteasca discursul. Rectorul universitatii clujene a vorbit despre postmodernism si despre valorile academice. „Este foarte bine ca discutam despre postmodernism, dar deja cred ca am trecut in post-postmodernism. Se observa o abordare functionala a universitatilor. Valorile universitatii nu sunt valori instrumentale, ci valori ale civilizatiei”, a punctat rectorul UBB.
Consortiul „Universitaria” este alcatuit din Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucuresti, Universitatea de Vest din Timisoara si Academia de Studii Economice din Bucuresti.

Ancuta Stempel