“Inainte era mai bine!” Nu o data am auzit faimosul verdict, care face referire la o perioada care poate parea demna de un film stiintifico-fantastic. Pe langa cozile interminabile la magazine, painea pe cartela, mancarea trimisa de parinti copiilor de la facultate prin intermediul mecanicului de tren, saracia pare totusi ca avea farmecul ei; “cei mai frumosi ani erau cei din studentie”, afirma multi dintre studentii de atunci.

 

“Viata mea de camin a inceput inainte de a sta eu in camin”

Putini sunt cei de astazi, din generatia post-comunista, care pot spune ca au calcat intr-un camin studentesc inainte sa intre la o facultate. Si mai putini sunt cei care au fost la o petrecere in camin, pe cand, cei care au acum in jur de 40 de ani, chiar daca nu au stat in camine pe timpul facultatii, rar doar sa fie vreo unul care sa nu stie cum era viata de student pe vremea “raposatului”. Cei mai multi isi aduc aminte cu drag de respectiva perioada. “Aveam 17-18 ani cand mergem la petrecerile date in camine. Stiam cativa baieti mai in fiecare camin, vorbeam cu ei dinainte si ne strecuram si noi, astia mai mici la un bairam. Dupa aia tratam direct cu administratorul. Ii dadeam 5 lei si aveam intrare libera cand vroiam noi. Tot atata era taxa si la caminele de fete. Faceam bisnita pe vremea aia. Cu tigari. Cu arabii si grecii faceam trocuri ca ei aveau blugi, bautura, electrocasnice…chiar si valuta”, spune Gabriel, razand. Desi era aproape imposibil, ca iesean, sa stai in camin, “cu o spaga data cui trebuie se rezolva aproape orice”. Neagu B., fost student la Facultatea de Mecanica, povesteste ca “viata mea de camin a inceput inainte de a sta eu in camin, dar aveam colegi care stateau si ma duceam pe la ei, la un baieram, o distractie…. ce viata de camin… frumos, frumos. Sfarsitul anului l-am facut ilegal in camin: aveam unde sa stau, in gazda, dar veneam in camin si stateam al nu-stiu-catelea in camera. Era prea frumoasa viata de camin ca sa stau singur in gazda. Am stat in Tudor, in T10 – un camin renumit pentru viata clasica, adevarata de camin. M-am imprietenit cu baieti mai mari si mi-au facut intrarea si in camin, si in Comitet. Si am fost si sef de palier!”

“Era prea frumoasa viata de camin ca sa stau singur in gazda. Am stat in Tudor, in T10 – un camin renumit pentru viata clasica, adevarata de camin. M-am imprietenit cu baieti mai mari si mi-au facut intrarea si in camin, si in Comitet. Si am fost si sef de palier!”

Desi regulile erau stricte, incalcarea lor facea viata suportabila, micile revolte erau acoperite sau sustinute de administratorii caminelor, “oameni intelegatori, de treaba in mare parte”. “Fete in camin? – Doamne Dumnezeule…teoretic nu era voie – sub nici o forma. Domn’ director educativ avea uite asa (arata cu pumnii) un teanc mare de chei, deci asta era ala bun – putini erau, si in momentul in care venea un control in camin, prima usa pe care o vedea, lua teancul de chei si batea cu ele in usa. Si cine nu trebuia sa deschida, stia. Asta era avertizarea. Intr-o zi a venit directorul educativ la noi in camera si eram eu cu inca un coleg si iubitele noastre, acualele sotii…si se duce el la ele si zice: si ne-a lasat in pace”, isi aminteste razand Neagu.

“Autopanarama” unui fost administrator de pe vremuri

Valeria Ion, administrator de camine de 33 de ani, povesteste despre sistemul gospodarire al caminelor. “Era autogospodarirea, eu le-am pus alta denumire, ii ziceam , pentru ca erau pusi studentii sa faca de serviciu pe palier. Daca ei aveau 12 chiuvete, si 6 vase de wc, si-un hol de 50 de m de spalat…ca vroiau sa-i invete gospodari…ca orice fel de casa ar fi avut, oricat de mare…tot nu era la nivelul asta, nu aveau atata de munca. In ziua respectiva erau scutiti de la scoala si daca nu faceau curatenie, li se dadeau cate o sanctiune. Ei intre ei isi mai faceau sicane unul altuia cand stiau cine urmeaza sa fie de serviciu…murdareau chiuvetele, infundau wc-urile…tot felul de prostioare ca sa aiba ala ce sa munceasca a doua zi si de-asta nu mai vroia nici unu sa mai faca de serviciu.Si-am zis ca daca azi nu fac ce trebuie, maine la fel…intr-o zi cand o veni controlul, o sa fie rau pentru toata lumea. Si i-am sfatuit impreuna cu comitetul de camin sa facem o cheta de 50 bani, sa platim pe cineva sa faca curatatenie. Nu era mult, dar adunat banut cu banut, era de-ajuns. Si-asa am facut. Am platit o femeie sa faca curatenie, la ora 9 era gata totul pe toate etajele. Cand a venit controlul, toti se mirau cum de e asa de curat la noi, cum de-am reusit sa-i sa faca curat. Au intrebat cine a fost de serviciu…au iesit fetele care erau in ziua aia responsabile, si si-au asumat . Cand am vazut ca tine figura, am suflat si la restul caminelor reteta.”

Cele mai frumoase “chindii” se dadeau in sesiune

Odata cu democratia a aparut si piata distractiilor aproape fara limita, discoteci, cluburi, puburi, casinouri, baruri, cinematografe in care filmele nu mai sunt interzise. Se fac rar petreceri in camine si atunci sub pretextul unei aniversari sau al sesiunii… trecute cu bine au nu, in mare parte facute de studentii cu mai putine posibilitati materiale. De fapt, asta este unul din punctele comune petrecerilor de acum mai bine de 20 de ani. “Si daca e sa ne gandim bine, cele mai frumoase chindii, cele mai frumoase partide de carti, cele mai frumoase distractii se faceau in sesiune. Erau enorm de mult motive de sabatorit: luai un examen sau picai un examen si trebuia sa iti versi necazul cumva. Si ce faceai? Bairam!”, spune Neagu, fost student pe vremea aceea. Dansul in camine se facea saptamanal, uneori si in fiecare zi, dar mai cu seama joia si vinerea, “ca sambata si duminica mai mergeam la discoteca. Erau discoteci studentesti atunci unde se intra doar pe baza carnetului de student. Uneori continuam in camerele de camin distractia”, povesteste George. Casetofoane nu aveau multi, “un coleg, Mosu, avea o statie pe vremea aia, 2×100 de wati. Ca sa se poata asculta muzica la statia aia, scoteam boxele pe geam si dadeam drumu la statie si era baieram in tot “Tudorul”. Si nu exagerez. Militia mai venea, dar ei urmareau si o parte din profesori. Si securitatea si toti veneau sambata seara, spre duminica, de obicei, ca sa monotorizeze caminele. Aveam un cuibusor de nebunii acolo in T10…eram prieteni foarte buni in 3 camere care erau in fundul holului, etajul 2, si cand faceam baieram faceam toate 3 camerele odata. De obicei vineri spre sambata. Deci era: camera de nebunii, camera de dansat si camera de pus bagaje, haine, prostii, chestii, socoteli si asa mai departe. Camera de dansat era camera facuta de noi pe de-a-ntregul: cu glob de ala facut cu oglinjoare ca la discoteci, cu spatiu de dans, cu afisele pe pereti. Bairamuri frumoase de acu 25 de ani…”

“Era obligatia lor morala si sufleteasca sa vina cu casete, tot timpul am avut muzica buna, si romaneasca si straina. Poze faceam cu un aparat Smena de 8 mm, foarte bun pe vremea aia.”

Muzica o aduceau cei care erau din Constanta, Brasov sau Timisoara, “era obligatia lor morala si sufleteasca sa vina cu casete, tot timpul am avut muzica buna, si romaneasca si straina. Poze faceam cu un aparat Smena de 8 mm, foarte bun pe vremea aia”. La partidele de poker sau bridge nu se baga oricine, “n-ai auzit de 3 zile si 3 nopti de bauta, de fumat si de carti? Eu nu am invatat bridge, mi-a fost frica, pentru ca toti care i-am cunoscut, care stiau si erau jucatori de bridge, toti erau in anul 3 dupa vreo 10 ani. M-am multumit cu tarnimul si pe asta il jucam cate 2 zile si 2 nopti, dar nu ca bridge-ul. Care erau jucatori de bridge, sa te fereasca Dumnezeu, cand ii scapai! Se juca go (joc japonez cu bilute, un soi de dame), tot in sesiune. Faceam partide de go, era modul de a-ti descarca creierul intre examene. Nu aveai cum, la volumul de munca si de materie pe care trebuia sa-l inglobezi… Bai copii, eu ma uit ce invatati voi acuma, e un zero mare taiat in patru, crede-ti-ma! Voi stiti ce inseamna 52 de cursuri a cate 4 ore fiecare, sa inveti tot in 10 zile, ca atat era perioada de examene. Cat puteai sa le portionezi in 10 zile? Pentru ca trebuia sa inveti, totusi nu treceai altfel, erau materii la care daca nu stiai, nu treceai. Nu treceai nici sa te bata Mos Craciun, nu aveai cum”.

Aranjamentele cu autoritatile erau la ordinea zilei, deseori securistii si militienii erau participanti active la serile de carti, “aveam un director educativ care venea la noi, punea el 100 lei pe masa si . Grija noastra: saream gardul la fabrica de bere si veneam cu punguta asa frumusel si cu baxul de Carpati alaturi, veneau la noi in camera, intindeam o patida de carti . De 100 de lei aveai 50 kile de bere…sa tot bei. Domn’ director educativ venea frumusel la noi in camera, facea o partida de carti pana la o bucata de noapte, dai cu berica, dai cu nu-stiu-ce, era bine si frumos”.

Serile video se faceau mai rar. “Nu era voie cu video in camin sub nici o forma, era periculos”. Se organizau de obicei in salile de lectura. “Eu aveam tlevizorul meu in camera, era un diamond de ala mare. Luam televizoul meu, aveam prietenii care aveau video, ma duceam la ei si le spuneam <bei, o sa vii la mine sa iti fac un desen. Hai da video incoace>. Luam video, luam geanta cu casete, luam televizorul de la mine din camera, il puneam in sala de lectura, video dedesubt: intrarea libera! Eu asa faceam, de-a dracului! Si stiam care sunt baietii, ii anuntam si le spuneam sa il anunte pe Neagu (tot asa il chema si pe directorul educativ) ca facem seara video. Venea nenea asta, iesea scandal, balamuc. Si eu ii spuneam ca problema era sa nu se organizeze cu bani. Este activitatea cultural-educativa? Ai vazut vreaun film interzis? Nu. De-al dracului le faceam asa. Era un colectiv de sa te fereasca Dumnezeu, cat de unit era, nu ca acuma”. “Securitatea stia de toate astea, ba chiar mai luau si ei parte la dar isi trageau ei informatiile din alte parti despre cine ce avea, de unde s.a.m.d”, spune Claudiu.

Europa Libera si Vocea Americii erau posturile de radio ascultate de toti studentii, “ascultam oricum, nu aveau ce ne face. Aveam un VER, un radio polonez sau rusesc, prindea vreo 6 benzi scurte, prindeam orice”.

***

Erau uniti, isi pazeau spatele unul altuia, pornind de la bisnita din camine pana la iesitul in strada, din Copou pana in Tudor, ca sa ceara caldura in camere. Un alt student “optezecist”, George, isi aminteste ca “prin ’87-’88 a fost: au iesit studentii in strada ca era frig in camine de nu se putea sta. Au fost si represalii, unii au fost batuti, exmatriculati, inchisi o bucata de timp. Cert este, adauga el, ca, “dupa aia, tot cartierul Copou a avut caldura de se statea in tricou in case iarna la -20 de grade afara.”

de Livia Hincu si Alina Guraliuc