Pe buzele unei femei care a trecut prin ceea ce numeste „iadul comunismului”, istoria devine „de poveste”. Aspazia Otel Petrescu tocmai si-a sarbatorit a optzeci si sasea aniversare si spune ca „nici nu banuiau bolsevicii cite zile i-au fost date sa traiasca”. Icoanele de pe pereti, zimbetul de pe chip si vocea blinda nu reusesc sa dezvaluie tot ce se ascunde in spatele unui suflet ce a trait regimul care dorea sa construiasca „omul nou”.

 

Inceputul „iadului comunist”

Femeia a fost luata in carcera in timpul studentiei, cind regimul se lupta inca pentru a prelua puterea. Motivul a fost aderenta la Cetatuia, organizatia de tineret a femeilor din Miscarea legionara, iar pedeapta 10 ani de temnita grea. „Conducatoarea noastra a fost omorita si 12 dintre noi i-au facut un parastas. Dupa acesta, o camarada noua ne-a pirit, dar dupa numele mic. Fetele prinse au spus ca eu stiu mai bine care sint membrele grupului, crezind ca am fugit in munti. Am fost singura batuta sa spun tot ceea ce stiu. Nu stiam cit sa spun, cit au reusit ei sa afle. Pina la urma, un elev al profesorului Erast Tarangul, crezind ca sint nepoata lui, a adus doua fotografii pe care mi le-a aratat. Asa mi-am dat seama ca stiu doar de 12 persoane. Multe au ramas pe dinafara pentru ca s-au multumit cu 12.”

„Dovada cea mai pregnanta au fost minunile de insanatosire in inchisoare. Si eu m-am vindecat, dupa ce am facut o forma de TBC”.

La inchisoarea de la Mislea a trecut prin „faza romantica” a detentiei. Erau inchise pe timpul zilei si se incerca o educatie marxista. Cu toate acestea au reusit sa isi organizeze viata. „Aveam ora de rugaciune, de povestiri, de invatat limbi straine, se lucra mult in os. Stefuiam osul pe piatra si faceam adevarate capodopere, cruciulite, medalioane, globulete. O fusta maro, rupta in bucatele a devenit martisoare oferite cu ocazia aniversarilor. Se cintau romante si ne rugam tot cintind. O colega scria foarte frumos, era un fel de Radu Gyr al nostru si i-am spus Alba ca Zapada. Sora ei cinta frumos si era piticul cintaret. In acea perioada mi-am inchipuit inchisoarea ca o poveste.”

Cu timpul s-au constituit ateliere de cusaturi romanesti, de covoare, de arta decorativa si totul a devenit suportabil. „Atelierul de arta romaneasca s-a transformat in confectii. Aveam de facut niste ii maramuresene si din cauza faptului ca nu am luat in calcul cit se stringeau la mineci au fost prea scurte. Noroc ca aveam niste ii pentru Muscel si ne-am salvat. Cele de la arta decorativa ne-au facut un catren prin care ne ironizau. Asa s-a instituit «razboiul intre oase si ii»: intreceri in cintece, piese de teatru si poezii, creatii avind ca hirtie memoria si drept condei gindul”.
Cu timpul, lucrurile au inceput sa fie tot mai greu de suportat. Singura alinare era partea spirituala. „Dovada cea mai pregnanta au fost minunile de insanatosire in inchisoare. Si eu m-am vindecat, dupa ce am facut o forma de TBC”.

La Miercurea Ciuc, temnicerii erau ajutati si de climat. „Aplicau izolatoare si catuse pentru toate nimicurile. Era o lupta acerba intre ei si noi. Ei sa ne pedepseasca, noi sa ne razvratim. Poeziile lui Radu Gyr puteau surprinde atit de real trairile noastre, incit „citirea” in Morse la perete, era o alinare. De asemenea rugaciunile aduse de dinafara de cei proaspat veniti erau o bucurie.”

Pina la comunicarea in Morse se creau alfabete secrete, dar informatorii au reusit sa le descifreze. Cu Morse le-a fost mai greu. „Noi bateam punctul si linia o trasam pe perete. Ei daca ascultau aveau frinturi si le era greu sa refaca fraza”.

In perioadele cele mai crunte de persecutie, fiecare isi punea la lucru ingeniozitatea. „Tuburile de pasta de dinti se aplatizau in niste placute, erau unse fin cu huma sau sapun si cu un pai se puteau scrie cuvintele ce trebuiau invatata la lectiile de limbi straine. Cind acestea au fost predate informatorilor, orice s-a putut folosi drept tablita: fundul de lichean, fundul de canita. Acestea circulau de la o celula la alta prin cosurile de sobe care comunicau intre ele. Un prosop intins la uscat avea insailat in sistem Morse poezii sau apoftegme. In felul acesta, creatiile circulau de la o celula la alta.”

Metode de creare a „omului nou”

Dupa izbavirea celor 10 ani de pedeapsa, Aspazia Otel Petrescu a fost chemata la biroul de eliberare sa semneze biletul de iesire. „Dupa ce am semnat, m-au dus afara si m-a asezat intr-un pluton: trei ostasi si eu la mijloc. Avind calificativ de irecuperabila am zis ca merg sa ma execute, dar nu m-am infricosat. Ce putea fi mai frumos decit sa mori pentru tara la 34 de ani, mi-am zis. Eram in stare de soc si mi-au ramas in minte toate detaliile, toate mirosurile.”

Plutonul a pornit spre gara. Ramasa singura cu colonelul, femeia a aflat ca pedeapsa de inchisoare i s-a prelungit. „Am fost dusa la Mislea si am fost inchisa singura de am uitat aproape sa vorbesc. Mi-au ucis speranta vreunei eliberari.”

Din cauza ca a refuzat sa raspunda la o ancheta, femeia a fost dusa intr-o incapere de existenta careia nu stia. „M-au bagat intr-o incapere strimta si mi-au prins miinile la spate in catuse americane, care se stringeau pina se blocau. Pentru ca nu mi le-a blocat acestea se stringeau la fiecare miscare si intrau in carne. Initial am crezut ca pe jos sint smocuri de paie, dar am realizat ca pivnita era plina de sobolani. Doar unul a urcat scarile si s-a uitat la mine cu ochii reci. Nopti intregi am avut cosmaruri cu acesta.”

Femeii i-a trecut prin minte sa se sinucida. A numarat scarile si a vazut ca nu sint suficiente. Pentru a o apara pe directoarea inchisorii, care era anchetata, a stat opt zile la izolator. „La izolator ne tineau doua zile fara mincare, iar din a treia zi ne dadeau cite jumatate de portie aproape inghetata, mai ca nu iti venea sa o maninci la cit de frig iti era. Ma facusem ca visina putreda, singele incepuse sa reactioneze chimic si miroseam ca acetona.”

Viata de afara

„Afara era alta lume, lipsisem 14 ani, ani in care comunismul a inaintat triumfator. Mi-a fost mai grea acomodarea la asa-zisa libertate decit acomodarea cu inchisoarea”, marturiseste Aspazia Otel Petrescu.

Inainte de instaurarea regimului, nu existau cozi nesfirsite, nici planificari si niste discrepante foarte mari intre posibilitatile oamenilor. Chiar si cei de la tara, cu putin efort reuseau sa isi dea copii la facultate. Acum, alimentele erau planificate. „Pentru mine era halucinant, cumplit, sa vad cum vin oamenii la doua dimineata si pun sacosile la rind pentru laptele, care nu se stia daca vine in acea zi. Imi amintesc cit de ridicola m-am simtit cind am stat la coada o ora intreaga pentru un pachet de unt si mi s-a dat exact un cub de un centimetru.”

Sotul i s-a imbolnavit si avea nevoie de o supraalimentatie. Atunci femeia a reusit sa isi faca o relatie cu o persoana care ii scotea carne de la abator, clandestin si pe bani multi. A tremurat tot timpul cu aceasta carne in frigider, dar perchezitiile au gasit-o mereu in regula.

„Pentru mine era halucinant, cumplit, sa vad cum vin oamenii la doua dimineata si pun sacosile la rind pentru laptele, care nu se stia daca vine in acea zi. Imi amintesc cit de ridicola m-am simtit cind am stat la coada o ora intreaga pentru un pachet de unt si mi s-a dat exact un cub de un centimetru.”

Toti erau pusi sa foloseasca un limbaj de lemn, orice abatere era considerata infractiune. Material, aparatura moderna si mijloacele de transport erau un lux. Salariatii bine vazuti puteau ajunge la ele prin contracte. Competitia cea mai mare era pentru apartamente, sa traiesti la bloc ajunsese o realizare. „Oamenii mergeau la toate festivitatile, fara sa aiba nici un sentiment. Creau cultul personalitatii pentru a-si face interesele, isi vindeau prietenii. Era foarte usor sa intri la inchisoare. Pentru o fraza de critica te asteptai sa vina cineva la usa sa te ia la intrebari. Totusi incalcarile erau multiple si erau aproape regula. Frica a fost pedagogul avizat al regimului. Nu era datorita faptului ca regimul era sever, ci datorita oamenilor care-l sustineau. Pot spune ca toti anii tineretii mele au fost pusi la temelia unui vis frumos. Desi nu am putut sa imi creez familia mea, Dumnezeu mi-a oferit darul de a reconstitui o familie care-si pierduse femeia, sotie si mama”.

de Anca SEVASTRE