“Fericirile Mintuitorului sint exact ce nu vrem noi. Ce noua nu ne place, aceea e fericire: flamind, batjocorit, cutare sau cutare. Si la noi, la Bucium, obisnuiesc acuma sa te pomeneasca la slujba, daca esti staret. Dar eu fac ce am facut de la inceput, aceea fac in continuu, cu oamenii, cu pomelnicele, cu rugaciuni pentru toate problemele”. La 86 de ani, parintele staret Hrisostom Danila continua sa vietuiasca alaturi de ceilalti 11 frati la Manastirea Bucium, din Iasi. Este unul dintre cei doi calugari de la Bucium care au fost alungati din manastire in 1959. Ei sunt cei care au trait doua vieti, una civila si una la manastire. Parul alb, barba lunga si ochii inlacrimati ai parintelui Hrisostom vorbesc singure despre ce a insemnat “izgonirea din Rai” in perioada vechiului regim.

 

Monahii si Securitatea

In 1957, la Manastirea Slatina “era liniste”. Calugarul Hristostom Danila, tocmai intrat in viata monahala dupa ce isi lasase profesia de invatator, slujea alaturi de pr. Arsenie Papacioc, pr. Petroniu, pr. Adrian si altii.”In ’58, eram deja vizati. Au venit 89 de ofiteri, in masini, pe la miezul noptii, fiindca cineva a spus ca la noi este nenorocire… Eram trei pe lista: parintele Arsenie slujea in biserica, iar eu eram in chilie deoarece trebuia sa citesc Psaltirea, dupa orinduire. Dupa ce am fost amenintat cu pistolul in piept si perchizitionat, securistii mi-au spus ca e totul in regula”. Cealalta varianta a ofiterilor era sa aseze un pistol sub perna “celui cautat”, pentru a-l acuza de posesie de arma. “Ceilalti doi frati de chinovie (nr.: obstea manastirii) nu au fost la fel de norocosi: parintele Arsenie si fratele Constantin au fost viriti in duba”.

“Intram in valurile lumii”

La scurt timp, parintele Porcescu de la Mitropolie aduce dispozitia oficiala a Decretului 410, prin care calugarii erau alungati din manastiri daca aveau mai putin de 55 de ani. La 36 de ani, in Postul Sfintelor Pasti, calugarul Danila parasestemanastirea Slatina, nu inainte de a intreba: “De ce plecam?”. Ca tot ce se petrecea in acea perioada, si motivul alungarii din manastire a fost unul impus de regim. “La Falticeni se stabilise ca trebuie sa plecam, sa ne prezentam la Cercul Militar pentru viza pe livretul militar. Si nu va mai intoarceti, ne-au spus. Intre timp, Pr. Adrian a fost numit staret pentru ca executa tot ce trebuie. El, intr-un fel, ne iubea, dar era pe linie. Noi, pe alta parte, daca am stat izolati in manastire, aveam impresia ca daca te vede cineva pe strada, imediat te prinde. Intram in valurile lumii. Cautam o dovada sa scapam de ei.Insotit de parintele Antonie, am hotarit sa mergem la Socola si sa ne ascundem. Dupa ce ne-am intors de la Sfatul Popular, m-am intilnit cu parintii mei din Ardeal, Ocna-Mures”.

Vineri, cind si-a condus parintii la gara, a fost ziua in care Securitatea nu l-a mai urmarit, pentru ca presupunea ca daca se intoarce cu parintii in Ardeal, accepta Decretul. “Eram cu barba, si parintele Antonie mi-a spus ca imi rotunjeste putin barba cu foarfecele. M-am dus la gara mica si i-am pus pe parinti.M-am intors si m-am barbierit, m-am tuns, m-am imbracat civil. La trenul de seara am plecat la Iasi. Acolo trebuia sa pui viza si sa spui ca ai o problema speciala. Eu eram dezorientat complet”.

“Nicioadata nu vom mai merge la Slatina!”

Intors in Iasi, unde predase inainte de a intra la manastirea Slatina, calugarul Danila se plimba intre mai multe scoli. Daca isi pastra un serviciu stabil, atragea atentia securistilor. Singura solutie era sa ramina in invatamint. Asta, cel putin pina nu afla Securitatea de “problema speciala” si era nevoit sa se mute in alta localitate. “La vechea mea gazda din Copou nu ma puteam intoarce”. La putin timp a aparut Securitatea si l-au luat pe batrinul Isihie, un parinte basarabean.

Nici la Negresti nu a putut preda dupa ce a fost repartizat, pentru ca “s-a aflat”. “Si m-au dat intr-un fund de sat, la Pahnesti, aproape de malul Prutului, unde singura cale de circulatie era caruta”. Intre timp, era nevoit sa mearga la Husi pentru “perfectionarea” obligatorie de doi ani in invatamintul ideologic. “Securistii inca se interesau de mine!”.

Cind nu avea ce face, mergea si se ruga in biserica, in sat sau la Husi. Pe ascuns. Intre timp, securistii erau furiosi ca nu pot sa-l prinda. Acestia cautau informatii despre el la colegii de catedra, iar el pentru a-si ascunde identitatea, punea pavaje in curtea scolii. “Deosebirea intre sat si oras este una singura: in oras calci pe pietre si aicea, in Pahnesti, in noroi. Aveam noroc ca eram iubit si ma protejau colegii de breasla. La un moment dat au luat un securist si l-au pus profesor de geografie. Nimic nu facea. L-au tinut un an de zile, timp in care copiii fugeau de el. Un an de zile nu m-a lasat sa merg la biserica, impunindu-mi sa fac meditatii cu elevii duminica dimineata”.

“La mama Husilor sa te duci, da’ nu te lasa!”

Norocul calugarului Danila a fost ca intotdeauna a dat de oameni binevoitori, care “l-au iubit”, spune el.”In invatamint, la Husi, cunosteam un fost coleg, Mocanu. Nimic nu se hotara la partid fara el. Se interesau de mine, dar eu il aveam pe Mocanu, care ma proteja”. Dupa ce a intrat sub protectia lui Mocanu putea sa mearga din nou la biserica. Tot pe ascuns. “Din curte mergeam in vie, si apoi printr-o livada, spre un piriu, treceam de drumul principal, si intram pe sub deal, pina in satul vecin, Drinceni”. La Drinceni a fost o perioada foarte buna. Aici l-a intilnit pe parintele Manoliu, fost deportat in Siberia, care l-a incurajat sa pastreze legatura cu Biserica si cu Dumnezeu. Calugarulera impresionat de intelepciunea parintelui Manoliu si de binecuvintarea primita. “In lagar, le-a venit in minte sa fiarba talpile de la papuci sa nu moara de foame”.
“Am incercat sa intru la Bucium, dar erau respingatori. Le era frica”. Aici decretul nu s-a aplicat in ’59. Parintele Pangratie, un preot gingav si slab, statea rezemat in unealta sa si spunea: “Trei ani. Apoi, doi ani, doi ani, pe urma un an, un an…”. In ziua in care trebuia sa fie alungat de la manastire, parintele Pangratie a zis: “Astazi”…si a inchis ochii. Patriarhul din vremea aceea, Preafericitul Justinian, se zbatea in fata Partidului sa nu desfiinteze manastirea.

“In ’79, eu obisnuiam sa vin la manastire in concediu si stateam cite o saptamina. Ca sa nu bata la ochi. Si parintii de acolo ma protejau si nu ma treceau pe lista de la intrare, asa cum era obiceiul”.

La Sihastria, a fost urmarit din nou. “Securitatea ii strimtora: Ce cauta asta aici? Ce cauta asta aici?”. Ca sa nu bata la ochi, parintiii de acolo i-au dat o chilie unde si vara trebuia sa faci focul, pentru ca era umezeala dedesubt. “Mai rau ca la inchisoare”.
Din ’59 pina in ’67, la Bucium era interzis. “In ’79, eu obisnuiam sa vin la manastire in concediu si stateam cite o saptamina. Ca sa nu bata la ochi. Si parintii de acolo ma protejau si nu ma treceau pe lista de la intrare, asa cum era obiceiul”. Intr-un final, parintele staret Hrisostom a obtinut aprobare de la Patriarhul Justinian. “Dupa 100 de zile, m-au facut calugar. Iar din ’84 pina la revolutie, eram liber. O adeverinta de incurabil ma tinea in viata”.

Dupa revolutie, Securitatea si-a impus propriul om ca staret la Bucium. Desi era primul pe lista celor 20 vizati de Securitate, calugarul Danila, hirotonisit preot intre timp, a continuat sa-si apere straiele monahale “cu matura”. “De comunisti m-am aparat cu matura si a fost bine. De democratie m-am aparat cu lopata. Cind veneau si intrebau de mine, spuneam ca am grija de curatenie sau ca dau zapada la o parte”.

***

Parintele Roman Titiri, un alt calugar fortat sa intre in viata civila, povesteste dupa 50 de ani de la alungarea din Manastirea Bucium ca “a inteles si a primit dispozitia din ’59” .Este printre putinii vietuitori ai manastirilor care nu a fost persecutat de Securitate, pentru ca a acceptat imediat conditiile lor: “Trebuia sa mergem in cimpul muncii, sa producem si noi in societate ceva”. In cadrul uzinei din Brasov si-a petrecut 25 de ani, imbracat in haine civile, cu gindul la manastirea la care mergea doar in concedii. La virsta pensionarii, dupa ce “furtuna s-a linistit in ’89, am fost chemat la Bucium de parintele staret Elefterie”. In acesti 25 de ani, parintele Roman marturiseste ca si-a pastrat fagaduinta data lui Dumnezeu si nu s-a incurcat sa o incalce. “Oriunde s-ar duce omul, daca stie sa-si faca datoria, este bine primit. Important este sa-si faca datoria”.

***

In urma Decretului 410/1959, 75% dintre calugarii si maicile din manastiri au fost persecutati de Securitate. Dupa estimarile autoritatilor comuniste, din 6000 trebuiau sa ramina doar 1400 de supravietuitori in viata chinovistica. Motivul invocat era de ordin politic, reprezentantii legionarilor care se retrasesera la manastiri trebuiau sa fie inlaturati. In realitate, se dorea ca Biserica sa devina “colaboratoarea sistemului”, care era prin excelenta ateu. Printre prevederile celebrului Decret din 1959, doua erau foarte importante: in monahism pot intra doar acele persoane care au studii teologice si, prin exceptie, mai pot intra barbatii care au peste 55 de ani si femeile peste 50. Au urmat persecutii, arestari, inchisori si lagare de concentrare pentru “armata neagra a calugarilor si maicutelor”. Unii s-au impotrivit fatis si au slujit o “Biserica a catacombelor” in puscarie, altii au ales viata civila pentru a scapa de moarte.

de Cristina LOTRU