Studenții de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) interesați să învețe despre economia internațională, cum pot pune pe picioare o afacere și în același timp să-și perfecționeze abilitățile lingvistice se pot înscrie pînă luni, 21 ianuarie 2019, în proiectul NICE – Network for Intercultural Competence to facilitate Entrepreneurship. Acesta este inițiat de Universitatea din Edinburgh, în parteneriat cu alte șapte universități din Europa, scopul fiind dezvoltarea competențelor antreprenoriale a 40 de participanți, alături de capacitatea de a lucra într-un mediu multicultural.

Cei interesați trebuie să fie înscriși la unul dintre ciclurile de licență, master sau doctorat de la UAIC și să dovedească cunoașterea limbii engleze cel puțin la nivel B1.

Persoanele selectate vor urma începînd din martie 2019, timp de șapte săptămîni, cursuri la distanță oferite de Universitatea din Edinburgh. În paralel, studenții vor lucra în echipe pentru a găsi soluții la probleme majore ale secolului XXI, cum ar fi lipsa hranei, poluarea, sedentarismul etc. Tinerii cu cele mai bune rezultate vor avea ocazia de a participa timp de o săptămînă la o școală de vară în Dublin.

„Unul dintre scopurile principale ale acestui proiect este acela de a încuraja cooperarea internațională, incluzîndu-i în acest sens și pe studenții care, din diferite motive, nu pot participa la schimburile inter-universitare. De aceea, în acest caz, cooperarea internațională se va desfășura prin intermediul internetului. Așadar, studenții participanți vor fi împărțiți în echipe internaționale și vor avea ocazia de a colabora cu colegi și profesori din alte universități; ei vor învăța cum să depășească barierele lingvistice și culturale pentru a coopera cu parteneri din străinătate”, a declarat lect. univ. dr. Vlad Rădulescu, de la Facultatea de Informatică de la UAIC, coordonatorul proiectului în România. Acesta a mai menționat că rezultatele obținute la cursuri pot fi recunoscute de către facultate, într-o manieră asemănătoare etapelor desfășurate în cadrul Programului Erasmus+, inclusiv recunoașterea creditelor.

Pentru detalii suplimentare pot fi contactați membrii echipei de implementare a proiectului: lect. univ. dr. Vlad Rădulescu de la Facultatea de Informatică, conf. univ. dr. Oana Macari, conf. univ. dr. Iulia Milică de la Facultatea de Litere, prof. univ. dr. Mircea Georgescu de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

Proiectul NICE a fost inițiat de Universitatea din Edinburgh în 2017 și se va desfășura pînă în anul 2020. Acesta este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+. Printre universitățile partenere se numără Universitatea din Amsterdam, Universitatea din Dublin, Universitatea din Goettingen (Germania), Universitatea din Lund (Suedia), Universitatea din Padova și Universitatea din Salamanca.