S-a născut pe 18 iunie 1978, în orașul Botoșani, a studiat la Facultatea de Litere din Iași, iar în prezent este redactor-șef al Editurii Sedcom Libris din Iași. Face parte din echipa de organizare a Tîrgului de carte „Arca lui Gutenberg”, care a trecut de cinci ediții. Alina Hucai este o iubitoare de cărți care încearcă să-i facă și pe ieșeni să le iubească la fel.

Care considerați că este rolul cititului în societate?

Cît de frumos ar fi răspuns astăzi la această întrebare cronicarul Miron Costin: „Nu este alta mai frumoasă și de mai folos zăbavă decît cetitul cărților”. Și frumoasă, dar și de folos zăbavă! Iată! Cît de mult adevăr și inteligență cuprinzătoare într-o zicere peste care am trecut cu toții cu nebăgare de seamă.

Cititul, după părerea mea, este un act de libertate și de eliberare totală, dar și de rupere din iureșul epuizant al timpului cotidian. Mă eliberez de tot ce mă constrînge și intru în carte ca într-un alt timp, unul regenerator și tămăduitor. Nu intru în grabă, ci în liniște, cu tihnă, așa cum spun bunicile noastre. Cititul cărților nu trebuie să se facă în grabă și fără noimă, așa cum se fac atîtea lucruri astăzi. Trebuie să citești atît cît poți sau simți nevoia, fără să te compari cu ceilalți și nici măcar cu tine însuți într-o altă perioadă a vieții tale; în fiecare zi ești diferit. Să închizi din cînd în cînd cartea și să te mai gîndești la ce scrie acolo. Să meditezi puțin. Să se prindă de tine ceea ce scrie acolo.

Nu e importantă cantitatea, ci calitatea lecturii. Iar rolul său principal este să te facă să începi să gîndești cu capul tău. Cititul nu ne face mai buni, așa cum se spune, pentru că vom întîlni în lumea satelor, poate chiar și printre bunicii noștri, oameni foarte buni, dar care nu au avut șansa de a urma școli sau tihna cititului de cărți – au mers în războaie, au crezut și s-au temut de Dumnezeu, au făcut copii, au muncit pămîntul, pentru că așa au fost timpurile. Cititul te poate face, însă, în mod cert, mult mai informat și mult mai inteligent; din păcate nu întotdeauna și mai bun.

Aș atinge chiar și un subiect oarecum tabu: sînt, oare, scriitorii niște oameni buni, așa cum cred unii cititori? Nu sînt și nici nu trebuie să gîndim așa. O carte foarte bine scrisă poate fi produsul unui exercițiu repetat de scriere, al unei tehnici speciale, al talentului, al imaginației și inteligenței unei persoane al cărei stil de viață să nu fie considerat un etalon de moralitate. Fiecare scriitor abordează teme de care se simte atras sau care îl interesează în mod deosebit, îl pasionează sau consideră că trebuie să fie cunoscute și de ceilalți, alteori scrisul este o formă de catharsis prin acțiunea și eroii cărții, scriitorul încercînd să se înțeleagă mai bine în primul rînd pe sine și să se vindece de traume. E cazul multor autoare feministe, de exemplu, în cărțile lor regăsindu-se și alte femei.

Nu am vrut să răspund la această întrebare folosind răspunsuri stereotipii de felul „cititul ne face mai buni”, „cititul salvează lumea”, „trăiești atîtea vieți cîte cărți citești”. Ar fi inutil și ar suna fals. Răspunsul meu ar fi mai bine un experiment de tipul „nu crede, mai bine cercetează”, încearcă să mai închizi televizorul și internetul, deconectează-te de la responsabilitățile cotidiene, indiferent că acestea sînt școală sau serviciu și, pentru o vreme oarecare, acordă-ți puțin timp să citești orice vrei tu. Să repeți apoi această operațiune timp de o lună. Așa cum ai merge la sală ca să arăți mai bine pe dinafară, e bine să ai grijă și de corpul tău interior. Dă-ți seama singur dacă cititul a produs sau nu în tine o cît de mică schimbare, dacă are vreun rost sau nu să citești. Apoi sînt sigură că vei duce dorul orei de tihnă, o vei căuta și o vei aștepta, pentru că odihna constructivă te ajută să fii mai bun în ceea ce faci a doua zi. Și nu uita să dai leapșa mai departe dacă ți-a plăcut.

Ce v-ar plăcea să vedeți schimbat, prin lectură, în societatea noastră?

Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume mai bună, o lume în care adevăratele valori sînt recunoscute, iar acest lucru să se datoreze atît șlefuirii minții, cît și caracterului uman prin lectură. Însă societatea e într-o continuă mișcare. Se întîmplă și foarte multe lucruri bune, dar apar și alte impedimente legate de apartenența la o anumită castă nerecunoscută oficial, dar existentă, în care degeaba încerci să intri, pentru că nu ți se permite, indiferent cît de bun ai fi. Însă eu cred că lectura îți poate aduce acele cunoștințe cu care să răzbați în viață în mod cinstit, să poți să te impui printr-o minte bine ordonată, instruită și printr-un caracter frumos.

„Chiar și dintr-un manuscris foarte prost poți învăța cîte ceva”

Care este cartea care v-a schimbat percepția asupra vieții, care v-a rămas în minte și pe care ați recomanda-o tuturor, indiferent de vârstă?

E foarte greu să aleg o carte anume. Și foarte complicat, pentru că oamenii sînt foarte diferiți între ei, la fel și preferințele de lectură. Motiv pentru care s-au inventat atîtea genuri. Cred că din fiecare carte pe care o citesc în timpul meu liber sau ca redactor, bună sau mai puțin bună, mi-am impus să învăț cîte ceva, să scot ceva bun și util. Chiar și dintr-o carte de economie, pe care o redactezi, poți căpăta cunoștințe minime din acest domeniu și, în plus, specializarea într-un limbaj pe care îl poți folosi în traduceri. Chiar și dintr-un manuscris foarte prost poți învăța cîte ceva și anume că fiecare persoană care scrie trebuie să conștientizeze responsabilitatea scrisului, să încerce să fie obiectiv cu sine și intransigent cu textul său și, dacă prin acesta nu aduce nimic nou, mai bine să îl abandoneze în sertar pînă la momentul oportun. Altfel nu vom face decît să umplem rafturile de maculatură și de literatură proastă, cu atît mai mult cu cît, cărțile fiind editate pe bani, multe edituri nici nu mai fac o selecție valorică a manuscriselor. Cum s-ar spune, jucîndu-ne puțin cu dictonul junimist, „intră cine poate, rămîne cine are bani”.

În ce direcție ați vrea să vedeți evoluînd interesul față de scriitori români?

Un interes crescut pentru scriitorii români deja se simte foarte bine, mai ales la lansările sau tîrgurile de carte, cînd aveam șansa să le organizăm, dar și pe rețelele de socializare, unde se simte destul de bine acest puls. E foarte interesant și e o mare bucurie să-l întîlnești pe autorul cărții pe care tocmai ai citit-o, să poți interacționa cu el chiar și în mediul online, spațiu datorită căruia au căzut multe ziduri dintre cititori, editori și scriitori. Îi putem vedea cum sînt ei ca oameni, ce reacții au, cum gîndesc, cum se comportă, care sunt preocupările lor. Ne apropiem mai mult de ei sau ne îndepărtăm uneori, din cauza opiniilor divergente. Ne influențează, alteori ne entuziasmează sau ne dezamăgesc, pentru că ni-i imaginam cu totul altfel. Așa este viața construită, pînă la urmă.

În ce măsură credeți că au scăzut vînzările de cărți în format fizic din cauza digitalizării și a utilizării în exces a internetului?

Digitalizarea și internetul nu au atins acest record, de a ucide cartea pe hîrtie. Toate statisticile din lume și din țară menționează doar procente infime de cititori de e-book-uri. În Franța sau Anglia, procentele sînt de 5-6%, iar în țara noastră, unde distanța dintre locul de muncă și casă nu este atît de mare încît să ai vreme să citești în tren 20-30 de pagini, vreme de o oră sau mai bine, procentele sînt chiar mai scăzute. Motiv pentru care în programul editorial doar 10% dintre titluri au și varianta electronică. Citim cărți electronice atunci cînd călătorim sau ne aflăm în imposibilitatea de a purta la noi mai multe bagaje.

Cartea electronică va continua să existe, mai ales din necesitatea diasporei de a accede la informație, fiind eliminate exorbitantele costuri de transport internațional, care ar dubla sau chiar tripla costul efectiv al cărții.

„Tîrgul de Carte Librex a crescut odată cu noi”

Care sînt lucrurile pe care ar trebui să le știm despre organizarea unui tîrg de carte, avînd în vedere că ați organizat, la Iași, cinci ediții ale Tîrgului de Carte „Arca lui Gutenberg”?

Aș putea să vă povestesc foarte multe despre organizarea unui tîrg de carte, nu numai despre „Arca lui Gutenberg”, ci și despre „Librex”, „fratele” său mai mare, care ar fi trebuit să ajungă la ediția cu numărul 28 în primăvara anului trecut, cînd, pe fundalul instaurării stării de urgențe din cauza pandemiei de Covid-19, nu a mai putut fi organizat.

„Librex” este cel mai vechi tîrg de carte din țară, chiar mai vechi cu jumătate de an decît „Gaudeamus”, tîrg care a rezistat fără susținerea financiară a autorităților, fiind organizat de Librăriile Sedcom Libris din Iași, din resurse proprii, cauză din care nu are încă anvergura altor evenimente generos susținute financiar. Fiind însă un tîrg organizat de ieșeni pentru ieșeni, în primul rînd, și pe care îl onorează cu prezența zeci de edituri mari și mici din întreaga țară, ar trebui să însemne ceva și l-am putea considera un brand local, așa cum se întîmplă și în alte țări cu mărcile personale. „Librex”-ul este pentru mulți dintre noi tîrgul de carte la care mergeam cînd eram copii, cînd eram studenți sau acum, cînd sîntem adulți. Tîrgul de Carte „Librex” a crescut odată cu noi. Avem atîtea amintiri frumoase cu el, atîtea cărți pe care le-am cumpărat de aici.

Organizarea unui tîrg de carte ca la carte înseamnă un act de mare responsabilitate atît pentru editorii expozanți, cît și pentru publicul cititor. Este mult de muncă și un traseu lung pînă vezi ridicată doar pentru cinci zile această minunată lume nouă din hîrtie – de la gîndirea temei ediției, la scrierea invitațiilor, de la alegerea conferențiarilor în zilele și la orele-cheie, pînă la lucruri mărunte, cum ar fi cazarea și transportul autorilor, de la gîndirea, organizarea și scrierea programului, pînă la selecția valorică a premiilor, pe care o face un juriu de specialitate, de la organizarea planurilor tehnice ale standurilor pe hîrtie, la programul artistic (muzică, teatru, film), de la gîndirea identității vizuale, la strategia de marketing, de la contactarea tuturor partenerilor culturali pînă la organizarea standurilor.

Ce înseamnă Tîrgul de carte „Arca lui Gutenberg” pentru dumneavoastră?

În echipa „Librex”, din cadrul Librăriilor Sedcom Libris, al căror director general este domnul Petru Radu, sunt din anul 2001. Am avut marea șansă de a face parte din această echipă și de a mi se permite să vin cu idei de organizare, pe care le discutăm împreună, pentru a lua o decizie corectă. Dacă am avea și bani cîte idei avem, dacă instituțiile publice ar reacționa cu mai mult atașament pentru un brand cultural cum este de acum „Librex”-ul la Iași, am putea avea cele mai frumoase tîrguri. Ar trebui să simțim cu toții importanța unor evenimente autohtone, să le susținem, pentru a putea crește, să le prezentăm turiștilor, povestindu-le despre existența lor, despre faptul că în orașul nostru sînt încă librării și că se organizează tîrguri de carte. Nu neapărat tot ce este din import este mult mai valoros decît ceea ce avem în curtea noastră.

Pentru mine, tîrgurile de carte în care am fost parte din micuța, dar inimoasa noastră echipă, aproape 20 de ediții „Librex” și cinci ediții „Arca lui Gutenberg”, au fost niște oportunități extraordinare de a-mi demonstra în primul rînd mie ce pot și de a cunoaște oameni deosebiți, care m-au influențat în carieră. Aș trece cu dragă inimă, iarăși și iarăși, prin toate zecile de nopți de nesomn doar pentru bucuria de a vedea din nou pentru alte încă cinci zile, orașul de hîrtie acolo jos, în „Atrium”, așteptîndu-și cuminte cititorii.

„Un tîrg de carte este un organsim viu”

Cum a evoluat Tîrgul de Carte „Arca lui Gutenberg” de la prima ediție și pînă acum?

Un tîrg de carte este un organism viu. El crește sau scade, se dezvoltă sau stagnează în funcție de ceea ce se întîmplă în jurul său. Librex-ul a crescut de cinci-șase edituri prezente la prima sa ediție, în 1992, la 130-150 de expozanți în anii din urmă.  

Sub raport calitativ, creșterea este vizibilă cu ochiul liber – de la cîteva lansări de carte la cîteva sute de evenimente literare înscrise în agendele din ultimii ani.

Din cauza pandemiei, anul trecut au fost anulate ambele tîrguri; anul acesta sperăm să le putem organiza cu atît mai mult cu cît există semnale pozitive și de la tîrgurile de carte de la Londra, Bologna, care au anunțat deja reluarea organizării lor în format clasic.

Ce diferențe credeți că există între tîrgurile de carte internaționale și cele din țara noastră?

Revin la problema banilor, fără de care nimic nu se mișcă. Tîrgurile de carte din alte țări sînt adevărate cetăți pe mai multe nivele, un oraș în oraș, în care nu-ți ajunge nicio zi întreagă să vizitezi în grabă toate standurile, cu o adevărată industrie editorială în spate. Dar sînt și saloane mai mici, foarte drăguțe, organizate chiar și în foaiere de teatru, în parcuri, destul de asemănătoare cu ceea ce facem și noi.

Cred că nu contează neapărat mărimea, ci atmosfera. Să te simți bine, să te simți ca acasă. Aș putea să amintesc faptul că tîrgurile de carte din România sînt axate 80% pe vînzarea de carte; dacă o editură nu vinde, nu mai revine sau revine cu greu și în condiții speciale. În alte țări, la tîrgurile se carte nu se vinde decît poate în ultima zi de tîrg, în rest sunt fixate întîlniri pentru încheierea contractelor de traduceri între casele editoriale de pretutindeni, editori, agenți literari și traducători. Dar în aceste țări, există o altă situație economică, editorul nu este strîns cu ușa și pus în fața falimentului, dacă nu vinde imediat și oricum. În aceste țări, există și o lege a prețului unic, care permite ca timp de cel puțin un an de zile o noutate editorială să se vîndă în orice localitate la același preț, și de pe site-uri, și din librării, fără niciun fel de reduceri.

Redactorul „este singurul, în afară de autor, care a parcurs acea carte de mai multe ori, cu toată grija și atenția de care poate da dovadă”.

Care este relația dintre un redactor-șef al unei edituri și cărțile pe care le editează?

Apreciez și recomand ca într-o profesie să o luăm de jos în sus, dacă acest lucru este posibil, pentru că numai astfel putem înțelege prin propria experiență ce presupune activitatea specifică pe o anumită secțiune, în cazul meu realizarea unei cărți: analiza propunerii editoriale, a manuscrisului, alcătuirea fișei cărții, cu propunerea sau respingerea cărții, încheierea contractului de editare, discutarea condițiilor de editare, corectura, redactarea, tehnoredactarea, designul, coperta cărții, stabilirea hîrtiei pe care va fi tipărită cartea, a cartonului și a altor detalii tipografice, marketingul și publicitatea acesteia.

Relația dintre redactor și cartea la care lucrează este una foarte intimă. Redactorul își leagă de cartea la care lucrează timpul său afectiv, inteligența, cunoștințele. O parte din viața sa este acolo, între acele pagini și pentru totdeauna. Așa că atunci cînd vedeți un nume din back-stage-ul unei cărți, citiți-l; omul acela este poate singurul, în afară de autor, care a parcurs acea carte de mai multe ori, cu toată grija și atenția de care poate da dovadă.

Cum este afectată piața de carte din România din cauza pandemiei?

În acest an care a trecut, oamenii au manifestat un interes mult mai mare pentru cititul cărților. Poate și pentru că nu au avut alternative, așa cum se întîmpla și înainte de 1989. Poate și pentru că singurătatea i-a făcut să se întoarcă la lucruri mai frumoase, mai sănătoase, mai bune pentru ei. Acest lucru s-a văzut și în creșterea vînzărilor de carte atît în librăriile fizice, cum sînt „Junimea” și „Casa Cărții” din Iași sau alte librării de cartier, dar și pe site-ul nostru online www.portokal.ro, care este alimentat în permanență cu cărți de la aproape toate editurile din țară.

Ați afirmat recent că investiți lunar cel puțin 300 de lei în achiziționarea de cărți; cumpărați și citiți multe cărți. De ce considerați că ar fi profitabil pentru oricare dintre noi să investească în lectură?

De cînd mă știu, mi-am cheltuit toate economiile pe cărți. Mama și tata mi-au amenajat un răftuleț în camera mea, cînd aveam vreo cinci ani, și mi-au spus că, de acum încolo, trebuie să am grijă să îmi fac și eu biblioteca mea. Prima mea carte din bibliotecă a fost Muma lui Ștefan cel Mare, de Dimitrie Bolintineanu, o ediție ilustrată, de prin 1883. Apoi veneam de la școală, în Botoșani, și mă opream la librăria de pe Primăverii. Doamna mă cunoștea, vedea că zăbovesc mult de tot în fața anumitor cărți și mă întreba dacă nu vreau să le pună jos și să-i spună mamei, cînd va trece pe la librărie, că mi le doresc. Poate mi le va cumpăra. Dădeam din cap că da, nu aveam curajul să le cer singură. Iar mama mi le cumpăra pe toate.

Mai tîrziu, în liceu, îmi dădeam toți banii de buzunar pe cărți. Apăruseră primele ediții din Cioran, Noica, Eliade, la Humanitas, și nu puteam să accept că le voi cumpăra pe rînd, nu aveam răbdare, mă gîndeam că le voi pierde și nu le voi putea citi niciodată. Le voiam pe toate, așa că mi le-am cumpărat pe toate. Evident că nu reușesc să citesc cît cumpăr. Acum am și datorită părinților mei, care mi-au dăruit ca moștenire această dragoste și acest respect nemăsurat față de cartea frumos și îngrijit făcută, peste 17.000 de cărți. Trăiesc printre munți de cărți. E o geografie care mă face fericită. Aceasta este singura mea avere și singura pe care nu aș schimba-o niciodată – biblioteca.

Scurtă biografie

Alina Hucai a absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Botoșani în anul 1997, după care a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru-Ioan Cuza” din Iași și a continuat cu un master în lingvistică generală și românească, la aceeași universitate.

În anul 2001, concomitent cu studiile masterande, s-a angajat la Editura Sedcom Libris pe funcția de corector și tehnoredactor, iar din anul 2004, aceasta ocupă funcția de redactor-șef al acestei edituri.

Sursă fotografii: www.facebook.com/alina.h.alina.78