ANNA UNGUREANU: „Un corist nu poate să piardă nopțile și a doua zi să cînte extraordinar de fin și de sensibil”

Începînd cu anul 2014, Anna Ungureanu este dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijor și director artistic al Programului Național Cantus Mundi. Am discutat, în interviul pe care ni l-a acordat, despre ce înseamnă muzica de cor și despre importanța „Madrigalului” în istoria culturală a României.

Ce v-a determinat să acceptați invitația de a fi și dirijor, și director artistic în cadrul programului Cantus Mundi, fondat de dirijorul Ion Marin?

Trebuie știut că mai întîi am fost dirijorul „Madrigalului” și după aceea, în mod firesc, s-a născut ideea și inițiativa maestrului Ion Marin de a crea o platformă, pentru toți copiii din România, pentru a cînta împreună, o mișcare socială în care ei să se simtă egali și sprijiniți în evoluția lor, atît umană, cît și profesională. Această dorință a mea de a veni alături de dumnealui și această invitație de a construi această platformă a fost binecuvîntată din prima clipă. Și iată-ne într-o echipă mare și extinsă, în care lucrăm împreună.

Cum a început povestea dumneavoastră cu „Madrigalul”?

Am fost invitată să vin la o repetiție a Corului „Madrigal”, să le explic coriștilor și să-i ajut să exprime în limba maghiară o piesă de-a lui Zoltán Kodály – „Cîntecul de seară”, eu fiind din Sfîntu Gheorghe. Pe atunci eram deja studentă la dirijat și în măsura în care le spuneam textul și le cîntam frazările, îi și ajutam, dirijîndu-i. Marin Constantin, nefiind la această repetiție, a fost anunțat de buna mea colaborare cu „Madrigalul”. Maestrul m-a invitat din nou la o repetiție, să mă observe și așa am rămas, din primele zile, alături de cor.

Am descoperit aici un atelier nemaivăzut, nemaiauzit și un geniu, pe care doar privindu-l îți formai cursuri întregi de dirijat – prin experiența aceasta în corp, în minte, în memorie, în brațe și așa mai departe. O oportunitate extraordinară pentru mine, încă din anii studenției, să pot lua contact cu acest cor și apoi să rămîn, de atunci, alături de maestrul Marin Constantin, în ultimii nouă ani din viața sa.

Care a fost prima întîlnire cu publicul în calitate de dirijor principal al corului?

Chiar în urma acelei experiențe de a-i învăța piesa în limba maghiară, ei s-au pregătit de un concert care avea loc la Sfîntu Gheorghe, județul Covasna, orașul meu natal. Cu 15 minute înainte de concert, maestrul Marin Constantin m-a anunțat că mă voi îmbrăca într-o rochie de prințesă, de epocă, și că voi dirija acea piesă. O bucurie nemărginită oferită unui student tînăr la început de drum. O bucurie care s-a transformat, pe parcurs, în mai multe episoade de astfel de bucurii.
Nici nu-mi amintesc care a fost primul concert în calitate de dirijor principal, nici nu socotesc așa drumul meu, ci socotesc fiecare apariție pe scenă, pentru că atunci cînd ești în poziția de corist, înțelegi fenomenul foarte bine și este absolut necesar să faci acest lucru, ca dirijor al unei formații corale.

„Trebuie să fii foarte bine pregătit în a conduce profesioniștii”

Care sînt diferențele dintre a dirija un cor de adulți și unul de copii?

Corul „Madrigal” este un cor profesionist, așadar toți cei care participă în acest cor sînt studenți sau absolvenți ai unor facultăți de muzică. Ei sînt bine antrenați dinainte să vină în acest cor. Aici se lucrează specificitatea sunetului, disciplina și așa mai departe. Trebuie să fii foarte bine pregătit în a conduce profesioniștii. Evident, metodele psihotehnice sînt puțin diferinte față de cele pe care le utilizăm la copii. Copiii au exuberanță și această putere de a accepta rapid schimbări și lucruri noi, sînt foarte entuziaști și au nevoie de foarte multă atenție și iubire, față de adulți, care, chiar dacă au nevoie de aceleași lucruri, sînt interesați de un climat de muncă profesionist, o direcție foarte clară și spirit de echipă.
Copiii sînt mai ușor de format, dar, bineînțeles, trebuie avute în vedere întotdeauna etapele, pentru că și copiii diferă. Sînt copii mai mici, adolescenți, studenți, tineri. Trebuie avută în vedere această etapă de vîrstă, ca atunci cînd comunicarea se întîmplă, să fie la nivelul fiecăruia.
Cu alte cuvinte, nu pot să le vorbesc copiilor într-un limbaj academic, ceea ce aș face cu siguranță și cu ușurință cu profesioniștii cu care lucrez.

Cum credeți că ar trebui să arate un dirijor pasionat și dedicat în ceea ce face, ca să-i mențină pe coriști în priză?

Nu știu cum ar trebui să arate, dar experimentez în viața mea etape diferite. Am reușit să înțeleg anumite aspecte, astfel încît să pot fi mereu la un nivel mai bun de comunicare cu echipa mea. Știu că la mine funcționează pasiunea și bucuria pentru proiecte pe care le am în față, pe care le visez sau la care deja lucrez.
Știu că fără această pasiune, energie și bucurie n-aș putea să întrețin orele sau etapele foarte lungi și, cîteodată, destul de grele, atît fizic, cît și psihic. Am nevoie să mă pregătesc și să îmi susțin această energie fizică, mentală și creativă pe termen lung. Mai ales că uneori este vorba de turnee lungi, de concerte mai complexe, de etape de exercițiu, în care trebuie să îți planifici foarte bine lucrurile, lucrul cu tine însuți. Sînt ingrediente foarte multe pe care le folosesc și le descopăr pe zi ce trece în activitatea mea de dirijor și de conducător al unei echipe profesioniste.

Știu că ați studiat foarte mult timp vioara. Cum de ați ales să dirijați un cor și nu o orchestră?

Am încercat în timpul studenției mele, chiar și înainte, să dirijez tot felul ansambluri. Practic și atunci cînd cîntam la vioară din postura de concert-maestru, am avut această șansă de a conduce; nu de a dirija de-a dreptul, cu mîinile, dar de a conduce muzical ansambluri diverse.

În liceul meu din Sfîntu Gheorghe, am fost membru fondator, alături de colegii mei de atunci, al unei orchestre care și astăzi există și s-a dezvoltat. Însă, din anii studenției, am fost educată de către profesorul meu de la Secția de Dirijat și Cor Academic, maestrul Dan Mihai Goia, să vin către această direcție și el mi-a dat, practic, acest impuls, de a descoperi dirijatul coral.

„Avem o muncă și o viață ca la sportivi”

Cum se pregătesc spectacolele Madrigal?

Sînt aspecte diferite. Aspectele organizatorice sînt susținute de echipa noastră de organizare, de la management, pînă la comunicare, resurse umane și costumieri. Sînt foarte mulți oameni care lucrează la un spectacol în ceea ce privește organizarea.

Însă pe partea muzicală se începe de la visarea momentului, de la visarea aspectului concertistic, care se traduce apoi prin planificarea pieselor, formarea repertoriului, începerea repetițiilor cu acest repertoriu. Dacă sînt repertorii noi, trebuie învățate și memorate. Sînt repetiții cu partide, repetiții cu duble partide, repetiții cu tot ansamblul. Sînt citiri de text, după aceea înțelegerea textului, traducerea textului, învățarea textului într-o limbă străină la perfecție, ca atunci cînd cîntăm să fie inteligibil. După aceea sînt culorile, omogenitatea pe partide, omogenitatea per total, ce vrem să transmitem publicului, cum transmitem într-un glas comun, ce ne propunem și așa mai departe.
Pe partea fizică vocile trebuie încălzite adecvat, sînt exerciții speciale pentru noi, pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului. Trebuie să fii foarte bine odihnit. Un corist nu poate să piardă nopțile și a doua zi să cînte extraordinar de fin, de creativ și de sensibil. Avem o muncă și o viață ca la sportivi, supervizată și destul de bine calculată, astfel încît aportul energetic al fiecăruia să fie cel dorit și întotdeauna ce ne dorim să iasă la cote înalte.

Care este povestea din spatele acelor costume de epocă pe care le îmbracă corul în concerte? Cum a evoluat această vestimentație?

Primele costume de epocă au fost realizate în atelierul Operei Române. Maestrul Marin Constantin, un vizionar, a spus că frumosul trebuie să fie și în vizual, ca vocile corului și sonoritățile suave, flexibile și sensibile să fie acompaniate și de un vizual care să merite. Bineînțeles că a căutat în istoria culturii și a găsit aceste modele din Renaștere (cu perluțe, gulere și manșete albe), într-un moment în care în România nu era permis să etalezi, cel puțin pe scenă, lucruri foarte frumoase. Trebuia să arătăm prin alte metode că această țară este extraordinară. Adică să muncim împreună, să producem mult, agricultură, construcții etc. Cultura nu era necesară și importantă pentru cei care erau la conducere.

Prin curajul maestrului Marin Constantin acestea au fost acceptate de către regim, astfel încît ascultătorii care veneau în sala de concerte puteau visa un pic și cu ochii deschiși.
Aceste costume au evoluat în sensul în care au fost și vestimentații mai simple, rochii negre sau albe, cîteva ii cu fote negre, care mergeau spre direcția folclorică, iar în era modernă a „Madrigalului” am avut cîteva reinterpretări ale Doinei Levința, a acestor costume de epocă. Apoi, anul trecut, cînd „Madrigalul” a împlinit 60 de ani de existență, am realizat cele mai noi costume care se bazează ca stil tot pe modelele din Renaștere, însă am mers mai specific și am pus lupa pe intervalul dintre anii 1530 și 1620. Am ales costumații din toate curțile europene, în toate stilurile și astfel s-au realizat costumele.

Astăzi, fiecare membru al Corului „Madrigal” are un costum individualizat, din materiale care au fost bine cercetate, cu mănuși de piele, perle sau cizme, spre exemplu, care sînt foarte bine studiate și din aceeași epocă. Ne simțim foarte fericiți că le avem pe acestea și o sa le etalăm cît mai mult pe scenă, pentru că am văzut că și publicului îi place această diversitate în costume.

„A cînta este, de fapt, o formă de comunicare”

Cărui tip de public i se adresează muzica de cor?

Absolut fiecărui om și de la orice vîrstă. Anul trecut am venit cu o inovație  – „Madrigal for Babies”. Este un proiect care anul acesta se va dezvolta. Prin acesta ne-am adresat femeilor însărcinate și copiilor pînă într-un an. Mamele care au fost la concertul nostru la Circul Metropolitan au învățat că a cînta copilului este, de fapt, o formă de a comunica sensibil, de a te atașa de copil și copilul de tine, de a transmite emoția, de a întări această relație. Deci, vorbim despre copiii care încă sînt în pîntec. Pe scurt, cîntarea corală este adresată tuturor și este binevenită atunci cînd oamenii cîntă ei înșiși în cor, împreună.

Cum ar trebui să arate un corist/ce personalitate ar trebui sa aibă pentru a putea face parte din Corul Madrigal? Care sînt criteriile după care îi selectați, pe lîngă o voce bună?

Bineînțeles că vocea bună este cea care recomandă mai întîi un om. Cum spuneam și mai devreme, trebuie să fii cel puțin student, adică să ai cursuri la activ sau să fi absolvit o facultate de specialitate. Evident că vocea trebuie formată, și aici un avantaj îl au cei care au făcut și cursuri de canto, însă nu în toate timpurile au fost astea cele mai importante lucruri, pentru că au venit persoane și din alte zone. De exemplu, din partea preoților am avut cîteva surprize frumoase, în sensul în care au știut să citească o partitură.

Dar în majoritatea cazurilor, cînd se face selecție, vin studenți sau absolvenți ai Facultății de Muzică. Este important să știe muzică foarte bine, să citească la prima vedere o partitură la perfecție. Personalitatea să fie aptă de formare, de disciplină. Foarte importantă este rezistența și fizică, și psihică. Nu este ușor sa fii mereu pe drumuri, în turnee, să fii mereu pe altă scenă. Să ai energia a o mie de oameni sau a 21.000 de oameni atunci cînd sîntem într-o arenă de fotbal și cîntăm Imnul României alături de toți spectatorii. Sînt energii care trebuie primite, trebuie trecute prin spiritul nostru și apoi trebuie și relaxate și lăsate sa curgă prin noi și în afara noastră. Este foarte important ca oricine vine în Corul „Madrigal”, dincolo de faptul că trebuie să fie un muzician foarte bun și bine pregătit, să fie și un om care să aibă această înțelegere, iubire și pasiune, dorință de a învăța, de a contribui și de a fi un bun coechipier cu toată echipa Madrigalului existentă. Acestea să fie „motoarele” care îl aduc spre Corul „Madrigal” și nu altele.

„Au fost deștepți cei care „au lăsat” ca Madrigalul să plece”

Am văzut că foarte recent s-a lansat un volum aniversar, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de existență – Corul Madrigal în arhivele securității. Cum a reușit corul românesc „Madrigal” să plece în turneele din SUA în timpul Războiului Rece?

Prima invitație din SUA pentru Corul „Madrigal” a venit în urma vizitei președintelui Richard Nixon. Pe vremea aceea președintele Nixon a auzit corul, a întrevăzut și a înțeles ce expresie diplomatică poate fi acesta între România și SUA și a avut generozitatea de a invita „Madrigalul”, evident cu acceptarea și bunăvoința partidului comunist care era atunci la putere. Și România a înțeles că prin Corul „Madrigal” relatiile diplomatice pot fi la cote înalte, pozitive și în avantajul absolut al României. Așa a ajuns Corul „Madrigal”, care dovedea de fiecare dată cînd pleca peste granițe o eleganță și un nivel artistic apreciate peste tot, să fie un ambasador pentru tot ce însemna România din acele vremuri. Au fost deștepți cei care „au lăsat” ca „Madrigalul” să plece, pentru că, de fapt, corul servea drept dorință de a ne conecta cu cei din afara granițelor noastre, cu puterile de atunci. Și corul făcea acest lucru într-un mod foarte elegant, ducînd spiritul poporului român mai departe.

Cum a controlat regimul comunist cele cinci turnee pe care le-a avut corul în SUA în perioada 1969 -1988?

Știu din poveștile seniorilor care au trăit în perioada aceea că nu a fost deloc ușor să pleci, în primul rînd pentru că trebuia o viză și nu toată lumea o primea. Deci asta a fost primul lucru, trebuia să poți pleca. La întoarcere trebuia sa vii și să dai cu subsemnatul pentru absolut tot ce se întâmplase. Cine cu cine a vorbit, cine cu cine a stat, cine ce-a mîncat, unde s-a plimbat, ce și-a cumpărat, dacă și-a cumpărat și cu cîți bani a reușit sau n-a reușit să vină acasă. Bineînțeles că nu este plăcut să fii chemat a doua oară la Securitate să dai cu subsemnatul, deoarece colegul sau colega au scris altceva despre o întîmplare. Cînd nu se potriveau perspectivele era o problemă și nici libertatea de a gîndi sau de a simți nu o mai aveai. N-a fost ușor pentru acești oameni să se ducă acolo și să arate cea mai frumoasă, sensibilă și culturalizată față a României, ca apoi, cînd s-au întors, să fie hărțuiți pentru lucruri nesemnificative, cum era această dare de seamă în scris. Este un nonsens pentru noi astăzi, chiar jignitor. Să fii aplaudat la scenă deschisă de zeci de mii de americani și apoi să vii acasă și să fii hărțuit în felul acesta.
Așa a încercat să controleze regimul comunist turneele. Corul „Madrigal” a reușit în cele din urmă să susțină aceste cinci turnee și a dus renumele României așa cum a știut el mai bine, adică prin excelența muzicii corale.

„Colindele erau cîntate și în România, dar pe ascuns”

Stiu că în turneele din SUA s-au cîntat colinde tradiționale românești, interzise la vremea aceea. Cum a influențat regimul comunist activitatea și repertoriul corului?

A încercat să intervină interzicînd muzica religioasă, colindele, ceea ce era despre spiritualitate sau tot ce nu le convenea lor ca text, pentru că la muzică nu prea se pricepeau, evident. Citeau textul și, unde considerau că este împotriva regimului, interziceau. Ce a făcut însă Marin Constantin cu foarte multă conștiință că nu putem umbla foarte mult la o piesă muzicală, dar ca totuși această piesă să poată fi cîntată – a schimbat „Amen” în „Omen” și pot să vă zic că a funcționat. Atît de proști erau cei care ne conduceau atunci. Cînd „Madrigalul” cînta o piesă fabuloasă și la final se auzea „Omen” în loc de „Amen”, toată lumea era fericită, dar mai ales publicul. Iată, așa se păcălea sistemul.

Ce trebuie spus e că „Madrigalul” nu a acceptat niciodată să cînte piesele străine în traducere, deși aceasta era o impunere clară și a preferat să negocieze în felul său, că pînă la urmă a avut această carte de negociere, pentru că reprezenta România și scotea disc peste disc la Electrecord. Și așa negociau pe partea asta – să nu ne atingă nimeni de piesele care erau din Renaștere, de exemplu, sau din Clasicismul muzical și să le cînte în limbile originale. Acesta a fost foarte important pentru România, pentru că atunci numai în românește aveai voie să cînți și piesele erau foarte bine selectate.
Colindele erau cîntate și în România, dar pe ascuns, spre exemplu, atunci cînd „Madrigalul” era trimis, după un turneu în America, să cînte la o uzină sau în Valea Jiului, la mineri. Acum o să vă spun o poveste foarte scurtă, ca să vă dați seama.
Cînd între cele două șuturi (durata zilei de lucru a unei echipe de muncitori într-o mină, n.r.) unii ieșeau din pămînt, alții intrau, coriștii „Madrigalului” apăreau acolo în costumele acelea de prinți și prințese și începeau să cînte sensibil. Cei care veneau din pămînt erau negri la față și cînd începeau să plîngă se formau dîre albe pe fețele lor. Și ei cereau, chiar dacă era vară: „Puteți să ne cîntați un colind?”. Și corul întotdeauna, pe furiș, cînta cîte unul sau două colinde ori o piesă religioasă.

Repere biografice

Anna Ungureanu s-a născut pe 3 martie 1980, în Sfîntu Gheorghe, Covasna. A absolvit Universitatea de Muzică din București cu o licență în pedagogia muzicală și dirijat coral, un master în stilistica dirijorală și un doctorat în muzică.
Între anii 2002 și 2013 a fost artist liric și dirijor în cadrul Corului „Madrigal”, iar din anul 2014 este dirijorul principal al corului.
Anna Ungureanu face parte din mai multe jurii internaționale, cum ar fi Competiția Internațională de Compoziție Corală „My First Fifty Years”, de la Parma și Concursul Coral Internațional „Vox Lucensis”, de la Lucca, Italia.

***

Fotografii: Arhiva personală Anna Ungureanu; www.facebook.com; www.madrigal.ro