La mijlocul lunii martie, la puțin timp după ce în România a fost confirmat primul caz de coronavirus, guvernul anunța că toate grădinițele, școlile și liceele vor fi închise pe o perioadă de 15 zile, pînă la finalul lunii. Rînd pe rînd, toate universitățile au început să anunțe că își suspendă cursurile, urmînd ca orele să aibă loc în mediul online.

În tot acest timp, mai multe țări din Uniunea Europeană, precum Grecia, Italia, Bulgaria și Ungaria au declarat „stare de urgență”, lucru care s-a întîmplat și în România, pe 16 martie. Nimeni nu știa ce este „starea de urgență” sau ce presupune aceasta, însă urma să aflăm că timp de 30 de zile, mall-urile, restaurantele, hotelurile, cafenelele, dar și toate instituțiile de învățămînt aveau să rămînă închise pînă pe 15 aprilie.

Dacă inițial criza Covid-19 nu reprezenta neapărat o piedică pentru Educație, dintr-o dată, toate școlile și universitățile și-au dat seama că trebuie să lucreze cumva cu elevii și studenții, pentru că nimic din ceea ce fusese o realitate pînă în momentul respectiv nu mai exista.

Astfel, cadrele didactice au căutat metode prin care comunicarea cu elevii și cursurile să-și păstreze, pe cît posibil, ritmul normal. Fie că vorbim de ore pe Zoom, Google Classroom, Hangouts sau e-mail, învățămîntul din România se tîrîia către finalul anului școlar.

Odată cu certitudinea că orele trebuie să se desfășoare în mediul online au apărut și inconvenientele legate de faptul că nu toți elevii au acces la internet. Conform declarațiilor ministrului Educației, Monica Anisie, dintr-un total de trei milioane de elevi, 250.000 nu au acces la tehnologie acasă, și, implicit, în situația cu care ne confruntăm, aceștia nu au acces la educație.

Mediul universitar, uitat complet de autorități

În spațiul public s-a discutat și încă se discută aprig despre situația din mediul preuniversitar, însă o parte dintre aceste probleme există și în mediul universitar, care pare a fi complet uitat de autorități. La finalul lunii martie, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești a anunțat că în România aproximativ 50.000 de studenți nu au acces la internet sau la un computer. Pentru acești 50.000 de studenți universitățile sunt cele care ar trebui să le asigure continuarea procesului educațional. Din păcate, legătura dintre universitate și ei s-a oprit.

Pe tot parcursul stării de urgență, singura conexiune dintre studenți și universități au fost profesorii. Însă, într-un sistem depășit, în care informațiile sunt transmise de la un om la altul, intervine panica și nesiguranța. Anunțul de la începutul lunii mai al președintelui Klaus Iohannis, privind decizia ca instituțiile de învățămînt să nu-și mai reia activitatea, a fost picătura care a umplut paharul, atît pentru studenți, cît și pentru profesori. În ceea ce privește învățămîntul preuniversitar, situația a fost, într-o oarecare măsură, lămurită de autorități. Însă pentru mediul universitar trebuie să hotărască cei care conduc universitățile. Discuții au tot fost și fiecare universitate a luat decizii în funcție de propriile nevoi și concepte despre cum ar trebui să se desfășoare examenele din sesiune, examenele de licență sau disertație, încercînd să se găsească o formă prin care atît studenții, cît și profesorii să încheie anul universitar cu bine.

Cu toate acestea, lipsa de comunicare se resimte tot mai mult. O lipsă de comunicare între universități și autorități, o lipsă de comunicare între universități și studenți, între universități și profesori și chiar a universităților între ele. Această lipsă de comunicare a existat întotdeauna, însă criza COVID-19 nu a făcut decît să o evidențieze în ochii tuturor.

„România nu a fost pregătită pentru criza COVID-19”, a declarat recent, într-o conferință de presă, premierul Ludovic Orban. Nu, nu a fost pregătită. Sistemul medical este la pămînt, însă nu imposibil de remediat. Sistemul economic a fost făcut praf, însă, deși cu greu, își va reveni. Dar elevii și studenții care au trecut printr-un amalgam de emoții necunoscute pentru ei, care au fost lăsați de izbeliște atunci cînd aveau nevoie de cineva care să le răspundă la întrebări? Lor cum le redăm încrederea în sistem? Pe ei cum îi mai recuperăm? 

Sursă foto: pixabay.com/ro